O nouă declaraţie de nedragoste sau cum era să mor sufocat de două ori în două zile

Posted: Octombrie 5, 2012 in Biografice, Hai (din) România!, sanatate, Stil de viaţă
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Hai să mai spun odată de ce nu-mi iubesc ţara (dacă mai e nevoie de o astfel de declaraţie de nedragoste..)

Ieri dimineaţă veneam la birou cu bicicleta pe Lipscani, ca un român atipic şi înaintea vremii ce sînt. Mergeam încet, făcîndu-mi cu grijă drum printre oameni, deşi strada nu era foarte aglomerată la ora 9 dimineaţa. Dintr-o dată, chiar aproape de Calea Victoriei, mă trezesc agăţat cu ceva de gît. Frînez din instinct, dar nu destul de repede pentru evita ca firul respectiv să îmi ajungă la gît şi să încerc o senzaţie bruscă de sufocare. Încă mai am semnul pe gît, pentru necredincioşi.

Mă uit, buimac, în jur ca să înţeleg ce s-a întîmplat. Un tip gras şi cu o alură de stăpîn absolut al străzii îşi plimba cîinele. Doar că el era într-o parte a acesteia iar cîinele îşi întinsese lesa pînă pe partea cealaltă a străzii, cel puţin cinci metri mai departe. Firul era subţire şi tăios, deci nu e de mirare că nu l-am văzut şi nici că mi-a lăsat urme pe mărul lui Adam. Nici nu mă dezmeticesc bine că respectivul adoptă un ton de băşcălie şi spune : „E dimineaţă, nu se vede bine, nu?” Deci în capul lui de supraponderal retardat (simt nevoia să-i adresez tot felul de invective, şi am simţit-o mai ales atunci), era datoria mea să ocolesc firul aproape invizibil pe care el îl întinsese de-a latul străzii.

I-am spus că nu vreau altceva de la el decît să-şi ceară scuze. Afirmaţia mea, deşi venea de la un tip care tocmai aproape fusese sugrumat cu o lesă de cîine, era calmă şi voit împăciuitoare. Doar că reacţia stîrnită a fost cu totul neaşteptată pentru mine: „eu să-mi  cer scuze? eşti nebun, eşti foarte nebun!” Nu ştiu ce se întîmpla în capul lui de retardat supraponderal (încă mai simt nevoia de invective, chiar şi la mai mult de 24 de ore după), dar necesitatea de a-şi cere scuze depăşea cu totul orizontul lui intelectual (destul de limitat, îmi imaginez). Cu asta efectiv mi-a pus capac. Ce puteam să mai zic după ce mi-a zis  că sînt nebun? Aş fi putut să îi răspund cu toate invectivele care îmi treceau prin  cap, dar n-aş fi făcut altceva decît să pornesc un scandal. Poate am încercat să fiu o bună ilustraţie a ideii că cel mai deştept cedează. Sau poate am încercat să arăt că sînt mai deştept prin referire la ideea respectivă. Nu mai contează ce am vrut să fac, cert e că m-am urcat pe bicicletă şi am plecat fără să mai zic nimic. Gîtul mă ustura teribil, şi n-a trecut pînă n-am dat cu parfum peste rană. Dar ce mă ustura cel mai mult, şi n-o să treacă niciodată pentru că nu există parfum pentru astfel de răni, este că acest mitocan este reprezentativ pentru cultura noastră. Este chiar un românt tipic, dacă vreţi.

Tot ieri dimineaţă, cineva punea pe facebook o chestie în care se spunea că nişte turişti străini au fost întrebaţi ce părere au despre civilizaţia din România, iar răspunsul lor a fost că „ar fi o idee bună”.

Dar poate că nu e totul lipsit de speranţă. Aseară am fost să alerg în complexul Lia Manoliu, acolo unde s-a jucat un meci despre care habar nu am cum s-a terminat. Am alergat mai prost decît de obicei, probabil că s-a simţit lipsa jumătăţii de litru de sînge pe care îl donasem alaltăieri. Cine a fost acolo ştie că e foarte multă lumea care vine să alerge, dar mai sînt unii care vin să privească şi să fumeze. Stau pe băncile aflate exact lîngă pista de alergare şi fumează ca turcii. Probabil îşi imaginează că stînd acolo poate se contaminează şi ei cu nişte condiţie fizică, dar tot ce fac e să îi contamineze ei pe ceilalţi cu mii de gudroane toxice. Am făcut nouă ture (n-am mai putut s-o fac şi pe a zecea) şi de fiecare dată cînd ajungeam în dreptul băncilor unde se fuma, aerul de care plămîinii mei aveau nevoie disperată era amestecat cu fum de ţigară. Tot un fel de sufocare. După ce am terminat de alergat m-am dus la băncile respective, mi-am cerut scuze (aşteptîndu-mă la cea mai urîtă reacţie posibilă, mai ales după contactul cu dobitocul de pe Lipscani) şi le-am spus că nu e cea mai bună idee să fumeze exact unde oamenii vor să alerge. Spre surprinderea mea, observaţia mea a fost primită fără comentarii. Toţi fumătorii s-au ridicat imediat şi au plecat iar unul dintre ei chiar şi-a cerut scuze. Iată că pînă la urmă primeam şi eu nişte scuze.

Totuşi, o ţară în care trebuie să atragi atenţia oamenilor asupra unor lucruri de la sine înţelese, e departe de a fi un loc în care să vrei să trăieşti. Pînă la urmă nu e nimic, dar absolut nimic în România care să-mi aducă pe buze altceva decît declaraţii de nedragoste.

Anunțuri
Comentarii
  1. Ciprian Bojan spune:

    Țara nu-i de vină pentru cetățenii pe care-i ”conține”… Dar mă întreb ca un bou: cum și mai ales de ce s-a ajuns aici? Măcar normalitatea dacă s-ar păstra… 😐

    • ionetecatalin spune:

      Aici gresesti. Cetatenii sint produsul mediului (tara). Nu pina la cele mai minuscule detalii ale specificitatii lor, dar ca entitati generice socio-biologice nu sint altceva decit creatii dupa chipul si asemanarea societatilor in care traiesc. In cazul asta, a-ti cere scuze, chiar daca nu simteai nevoia, era o necesitate impusa de sus si careia ti-ar fi fost imposibil sa ii rezisti.

      • Ciprian Bojan spune:

        Da, știu, de aceea vorbesc de normalitate! Atunci când am ridicat de pe jos un obiect scăpat din mânuța unui copil de etnie rromă, aflat în brațele mamei sale, care mai ținea de mână un copil ceva mai mărișor, n-am devenit un erou sau ceva… Mă consider un om normal… Desigur, fără legătură directă cu postarea ta, dar ca exemplu… Suntem mici, Cătăline, iar cu micimea noastră nu trebuie să luptăm înverșunat, ci să o facem cât mai utilă celor din jur… 🙂

  2. ionetecatalin spune:

    Prin „Romania” eu inteleg nu dealuri si paduri, ci o serie de moduri de a face si de a gindi si care au puterea sa orienteze si formeze individul.

    • Ciprian Bojan spune:

      Da, deci tu urăști, în mod foarte corect ”acea Românie”… Poate n-ar fi rău să devenim o colonie, precum se clamează mai nou, căci fără bici parcă nu știm face nimic normal… 😐

  3. ionetecatalin spune:

    Eu dau un like acestei idei

  4. ionetecatalin spune:

    Ma rog, like-ul nu era atit de mult pentru bici cit pentru colonie :))

  5. andreea spune:

    Situatia aceasta si oameni nesimtiti vei gasi in toata lumea, eu locuiesc in franta si sa stii ca si aici e plin de lume needucata, unde respectul fata de ceilalti oameni lipseste cu desavarsire, noroc ca mai exista si pers cu scoala. Cand stateam in ro imi doream cu ardoare sa plec si sa nu ma mai intorc niciodata, si acum imi dau seama ca de fapt pe nicaieri nu e perfect asa cum ne am dori, ai avantaje si dezavantaje.

  6. costi spune:

    crezi ca daca erai in america ,primeai scuze?,aveai mari sanse sa sfarsesti impuscat…
    diferenta este ca nu aveai mari sanse sa intalnesti firul unei zgardae de catel tocmai pe banda de biciclete ,pe care banuiesc ca circulai 😀

  7. ionetecatalin spune:

    Andreea, sigur ca ai dreptate. Dar aproape ca se pune singura intrebarea: de ce nu te intorci in Romania? Sigur ca nicaieri nu e raiul pe pamint (poate cu exceptia Scandinaviei: Danemarca, Suedia, Norvegia), dar se pare ca in unele locuri sint mai multe avantaje decit dezavantaje.

    Costi: ca si Andreea, ai raspuns singur la intrebarea pusa (ma rog, nu chiar la intrebarea aia ,dar la intrebarea de fond; si Andreea nu pusese nicio intrebare, i am pus eu ei) : intr-o alta tara lipseau conditiile care au condus la necesitatea scuzelor care au lipsit cu desavirsire. ha, ce complicat am reusit sa sun :))

    • andreea spune:

      Deocamdata, daca tot am facut acest pas mai raman pentru a-mi indeplini anumite scopuri pe care le am, si intre timp mai incerc si alte zone, sper sa gasesc. O sa ma intorc odata, nu stiu cand…., aici ai mai multe avantaje decat acolo e adevarat, depinde si de fiecare ce apreciaza mai mult.

  8. Florian spune:

    Catalin eu cred ca la nivelul gandirii si perceptiei fenomenelor sociale, esti undeva cu vreo 20 de ani inaintea societatii din Romania, locul tau nu e aici, in aceasta jungla semi-salbatica, locul tau este printe oamenii normali, deci in afara granitelor acestei natiuni…sa auzim de Bine, Alaska e superba! in ciuda frigului…

  9. ionetecatalin spune:

    Multumesc, Florian. Nu m-as lauda cu o gindire prea avansata. Singura privinta in care cred ca sint „avansat” e aceea ca merg pe bicicleta. Cred ca bicicleta trebuie sa fie viitorul oraselor, dupa cum se poate vedea in unele orase mai avansate. Dar nu e neaparat nevoie sa fie asa. De exemplu, americanii nu prea vor sa auda de biciclete.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s