Sînge și Subway

Posted: Octombrie 3, 2012 in Biografice, Călătorii
Etichete:, , , , , , , ,

Da, sînge și Subway, în ordinea asta. Mi-am amintit aseară că au trecut vreo patru luni de la ultima donare și am fost să donez iar sînge la Institutul de Hematologie, aproape de Piața Victoriei. Lucrurile s-au mai schimbat un pic pe acolo de ultima dată. Adică procedura a fost puțin simplificată și parcă merge mai repede. Donînd sînge, simt că fac și eu ceva pentru cei din jurul meu și totodată am o zi liberă de la serviciu. Dacă de la ora 13.oo încolo se mai poate numi zi liberă.

Astăzi erau acolo și doi indivizi foarte mari, genul celor pe care lucrează pentru BGS. Ăștia doi nu lucrau pentru BGS, dar tot pentru o companie de pază și veniseră în uniforme. Ți-era mai mare dragul să te uiți la ei. Înalți și voinici ca brazii, deși cu mult mai multă grăsime decît mușchi. Dar nici brazii n-au așa de mulți mușchi pe ei. Niște pete pe la baza trunchiului și cam atît. Bun, ce e amuzant în legătură cu tipii ăștia doi e că unul dintre ei a lenșinat în timp ce dona și procesul a trebuit să fie întrerupt. Veniseră acolo să doneze pentru cineva. Te-ai fi așteptat să leșine vreo domnișoară mai firavă, nu niște munți de oameni.

Eu nu donez pentru nimeni. Donez așa, în abstract. De altfel, mai toate lucrurile pe care le fac sînt așa, în abstract. Și eu nu doar că nu leșin, dar mă simt foarte bine după ce am donat sînge. Poate doar cu excepția unei amețeli ușoare, foarte plăcută de altfel.

Pentru că treceam prin fața restaurantului Subway și trebuia să mănînc ceva, am oprit acolo. Înăuntru o coadă șerpuitoare și vreo 6 angajați, dacă nu mai mulți, care încercau să facă față clienților. Mi-am amintit atunci că acum vreo lună de zile am mîncat într-un Subway în Oslo unde era un singur angajat. Și vreo doi clienți. Oricum, un sandwich la Subway face toți banii!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s