Luna trecută, în august,am fost la o conferință în Stockholm. M-am numărat printre puținii norocoși care n-au trebuit să plătească nimic, fiind invitat acolo de unul dintre organizatori. Oamenii ăia au fost atît de drăguți încît nu doar că au plătit taxa de participare la conferință, cazarea la un hotel bun, avionul și cina festivă de la finalul conferinței, dar au cumpărat chiar și bileltele de autobuz de la aeroport pînă în oraș. Asta înseamnă să faci o treabă pînă la cap. A fost o conferință foarte mare, cu aproximativ trei sute cincizeci de participanți, unde am avut și eu o prezentare.

Pentru că tot eram în Suedia, am profitat de ocazie și am revizitat pentru o zi și Uppsala, orașul unde acum doi ani am state șase luni cu o bursă, în timpul doctoratului. Acolo m-am îndrăgostit. De Suedia. Din Uppsala am luat trenul înspre Oslo,  unde mă aștepta cel mai de treabă norvegian pe care îl cunosc eu și care timp de șase zile a fost o gazdă extraordinară. Ah, am uitat să spun că am abuzat de bunătatea organizatorilor și i-am pus să îmi ia biletul de întoarcere din Oslo în loc de Stockholm.

M-am apucat acum să scriu despre asta pentru că tocmai m-au revizitat niște gînduri care mi-au venit în trenul care mă ducea de la Stockholm la Uppsala,  în urmă cu o lună. Conferința de la Stockholm fusese în domeniul studiilor religioase. Eu am fost acolo ca sociolog al religiei, deci oarecum cu preocupari diferite, dar în orice caz m-am integrat destul de bine în peisajul așa numiților „scholars of religion”. Sub impresia prezentărilor auzite și unor discuții despre direcțiile și perspectivele studiului științific al religiei, m-a cuprins, cu ochii pierduți în foarte viul verde suedez (iarba e mult mai verde în nord decît pe la noi) prin care din cînd în cînd mai apărea cîte o casă din lemn vopsită în roșu și cu ferestre albe, un fel de melancolie, dar o melancolie prolifică, care s-a materializat într-o serie de gînduri despre condiția noastră modernă.

Mi s-a părut atunci că văd cu limpezime maximă faptul că întreaga realitate nu mai are astăzi alt rost decît acela de a fi obiect studiu al științei. Că existența modernă, științifică par excellence, este în mod fundamental parazitară, hrănindu-se dintr-un real care nu mai este al ei, pe care l-a pierdut, și pe care încearcă să-l recupereze prin disecarea cadavrului lui.  Științele sociale disecă viața, cultura, socialul și tot ce îl compune, de exemplu religia. Realul, cu alte cuvinte, nu mai are altă funcție decît aceea de a fi disecat, desfăcut în bucățelele constitutive fundamentale. Modelele atomice sînt paradigma unei modalități universale de raportare la realitate.  Astăzi nu mai avem atît de mult religie cît studiul științific al acesteia. (Afirmația asta trebuie nuanțată. E adevărată doar pentru acel spațiu, geografic sau nu, supus hegemoniei culturale occidentale). Nu mai avem atît de mult social cît sociologie. Și așa mai departe.

Am simțit atunci, de fapt nu atunci, am simțit în seara asta, că înțeleg foarte bine ce vrea să spună Baudrillard cînd vorbește despre moartea socialului, despre moartea artei, dispariția politicului, a puterii, despre domnia simulacrului și chiar despre dispariția realului însuși. Citindu-l, îți spui că nu poți să îl iei, la urma urmelor, prea în serios, deși nu poți să nu îi dai dreptate pe ici, pe colo. Dar episodul meu melancolic din trenul suedez m-a făcut să-i dau mai multă dreptate decît atunci cînd am mintea mai limpede. Sau poate tocmai atunci a fost mai limpede.

Baudrillard spune undeva că modernitatea a fost nimic altceva decît o orgie. În sensul că în ea au fost actualizate în mod extatic, depline, toate utopiile umanității. Eliberarea sexuală, triumful drepturilor omului, al libertății de gîndire și expresie și al oricărui fel de libertate în general, actualizarea artei într-o societate estetizată pînă la saturație, ceea ce echivalează de fapt cu dispariția artei, pe scurt toate visele oamenii au fost împlinite, spune Baudrillard. Aceasta a fost orgia. Acum trăim după orgie, realul însuși dormitînd în amorțeala post-climax.

Într-unul dintre puținele momente în care e optimist (deși nici măcar nu s-ar putea spune că în general e pesimist), Baudrillard spune că există totuși motive de speranță. Ar fi prea complicat să încerc să explic aici ce fel de speranță are el în minte, pentru că nici măcar eu nu am înțeles prea bine. Ca să dea totuși de înțeles că lasă deschisă posibilitatea unei vieți post-orgie, Baudrillard spune că a luat metafora orgiei dintr-o poveste care este ea însăși plină de speranță. Se spune că în timpul unei orgii, un bărbat o întreabă la ureche pe o femeie: „Ce faci după orgie?”. Întrebarea asta țintește atît de adînc, ca un fulger, încît rămîi efectiv trăznit.

Comentarii
  1. Lorena spune:

    Tare intrebarea din final…
    eu i-as raspunde cam asa :beau un suc de rosii sa-mi revin

  2. ionetecatalin spune:

    Intrebarea nu e doar foarte buna, e paralizanta, pentru ca efectiv intreaba urmatorul lucru: ce poti sa mai vrei dupa ce ai avut totul (orgia). Deci e foarte serioasa, dar in acelasi timp e si unul dintre cele mai bune bancuri pe care le-am auzit vreodata.

  3. arethe spune:

    citind primele fraze, in care tot vorbeai de „studiul religiei”, am avut reactia interioara in exact sensul celei pe care ai avut-o tu in tren, sens pe care l-ai dezvoltat in frazele care au urmat, adica imi ziceam, cu o usoara ingrijorare, ceva de genul: „dumnezeule, stiu ca suedezii (atat la nivel cotidian – a se citi societal, cat si academic) au o altfel de raportare la religios decat romanii si chiar, in anumite portiuni subtile, decat occidentalii mai „sudici”, dar chiar aici s-a ajuns, intr-adevar, in lumea post-moderna a civilizatiei occidental(izat)e: studiem totul, pana si religia, a carei componenta (vitala) „de nestudiat”, care tine de trairea nemijlocita de ratiune, paleste din ce in ce mai mult in fata daca nu a filosofiei, sociologiei sau fizicii,atunci cel putin a psihologiei care se adreseaza analitic si mai ales direct acelei trairi”. felul in care ai dezvoltat apoi a fost pe directia acestei intrebari – exclamatii, iar finalul deschide un alt drum, acoperit de ceata (unii l-au numit post-post modernism :)))…). intrebarea „ce faci dupa orgie?” e de un un umor a carui profunzime absolut traznitoare, da, imi pare ca apartine lui woody allen (unul din cei mai buni „certareti” cu modernismul, din interiorul acestuia, din cultura pop), daca nu cumva am auzit-o intr-unul din filmele lui (nu sunt sigura). dar vreau sa te contrazic la ce ai scris in comentariu si cred ca baudrillard nu s-ar supara prea tare pe mine, asa cum nu cred ca s-a suparat nici pe tine cand ai zis de „a avea totul”. vin si zic: „da, dar…” chiar asta insemna a avea totul? cat de reala este acea actualizare a utopiilor? si, simplul fapt ca sunt utopii, nu le face, de fapt, neactualizabile (altfel decat in iluzia acelei actualizari, adica in extatic, nu in real)? intrebarea „ce faci dupa orgie”? este de o luciditate care retrimite inapoi la real, cel mai probabil un real perceput altfel. in aceasta noua perceptie, in urma orgiei, acum ca experienta ei necesara s-a produs, ce facem? „now… what? we had it all, but did we? is that really ALL there is?” orgia nu e punctul terminus, pentru ca nu e, in realitate, implinirea totala. probabil umanitatea se va intoarce la ea insasi, pe alte cai, asa cum a facut-o mereu dupa toate excesele necesare autoeglarii proprii. nu asta face tot timpul, fara intrerupere? iar saturatia este o reactie fireasca si necesara pentru „trezire” si impulsul catre etapa urmatoare, despre care inca nu stim exact cum va arata. dar daca am sti asta, ce farmec ar mai avea realitatea, chiar si studierea realitatii? 🙂 alaturi de futurologi, sa ne gandim cum ne vom prepara sucul de rosii pe care o sa il bem dupa.. :))) sau, poate ca atunci cand ne vom trezi din betie, din moartea saturatiei, nu vor mai exista rosii si va trebui sa inventam altceva din care sa ne facem „leacul” 🙂

  4. arethe spune:

    probabil noi utopii..:)

  5. ionetecatalin spune:

    Interesant ca ai simtit directia in care voiam sa merg 🙂 Ai dreptate, exact in momentul in care ii raspundeam Lorenei, simteam ca raspunsul nu e adecvat, ca de fapt „Ce faci dupa orgie” nu inseamna „ce mai poti sa vrei dupa ce ai avut totul”. E un spatiu strain intre ele, pe care tu l-ai descris bine in final.
    Am vazut ca Lorena are un blog de stil de viata (alimentatie etc), deci raspunsul ei origineaza in cele mai bune intentii pentru sanatatea noastra a tututor 😛

  6. ionetecatalin spune:

    Pentru ca tot a venit vorba de Woody Allen, am fost extrem de dezamagit de ultimul lui film…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s