De ce nu-mi iubesc ţara

Atunci cînd se vorbeşte despre o ţară, de obicei se vorbeşte în umbra unei neînţelegeri fundamentale. Adică, de fapt nu se ştie ce este o ţară. O să încerc eu acum să spun în cîteva cuvinte ce este o ţară şi de ce eu nu-mi iubesc ţara.

Pînă şi Eminescu gîndea în umbra acestei neînţelegeri, atunci cînd în Scrisoarea III scria: „Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta,râulramulMi-e prieten numai mieiară ţie duşman este”  Bineînţeles, că fiind un poet, Eminescu vorbeşte aici metaforic, doar că metafora asta nu merge prea departe ca metaforă. Adică nu face altceva decît să personifice geografia. Şi tocmai aici este rădăcina neînţelegerii despre care vorbesc, anume uitarea faptului că geografia este doar atît, geografie. Geografia nu e niciodată o ţară.

Asta pentru că geografia este în mod funamental omogenă: ia-o pe o potecă şi mergi cu capul în jos cîteva mii de kilometri. Presupunînd că nu o să dai peste sîrmă ghimpată şi că reuşeşti să ocoleşti toate aşezările omeneşti, poteca pe care mergi nu o să-ţi dea nici cel mai mic indiciu că ai trecut dintr-o ţară în alta. Ţărîna e ţărînă peste tot, la fel şi pădurea. E adevărat că verdele e mai intens în anumite zone, dar ar fi absurd să tragem concluzia că în Norvegia (dau exemplul ăsta pentru că acolo a plouat neobişnuit de mult vara asta) plouă mai mult pentru că e Norvegia. Rezultă că geografia, care e compusă din ţărînă, ape şi păduri, e cu totul indiferentă şi radical diferită de tot  ceea ce noi numim ţări.

Ştii că ai de-a face cu ţară atunci cînd ieşi de pe poteca sălbatică şi mergi pe un drum asfaltat. Despre drumurile din România nu e nevoie să mai spun nimic. Se ştie că la noi un kilometru de autostradă costă de zece ori mai mult decît într-o ţară normală şi că avem de o sută de ori mai puţină autostradă decît o ţară normală. Dar ca indiciu despre ce înseamnă o ţară, drumurile sînt ideale. Un drum este o construcţie omenească; felul în care este construit un drum îţi spune foarte multe despre ţara în care te afli; şi la fel orice altă construcţie omenească. Şi aici am ajuns în inima problemei, anume la faptul că doar construcţiile omeneşti au legătură cu ficţiunea pe care o numim ţară.

Acum înţelegem mai bine ce e de fapt o ţară. O ţară este suma construcţiilor omeneşti de pe un anumit teritoriu, teritoriul fiind el însuşi o construcţie omenească, adică linia care demarcă teritoriile şi care prin această simplă demarcaţie le creează. Construcţiile omeneşti pot fi materiale, cum ar fi drumurile, clădirile, trenurile şi aşa mai departe; sau culturale, cum ar fi limba, poveştile, obiceiurile, politica, economia, literatura şi aşa mai departe; cu menţiunea că produsele materiale sînt într-o mai mare măsură influenţate de cele culturale (aici marxiştii m-ar constrazice, poate)

De fiecare dată cînd cineva spune că România este o ţară frumoasă, nu se referă de fapt la România. Se referă la rîu şi la ram (România are mult ram, care e defrişat într-o veselie- copii, nu vă gîndiţi la memoria calculatorului, ram înseamnă altceva la Eminescu), care după cum am văzut, nu sînt România şi nici măcar româneşti. România e formată din cultura ei, din politică, economie, obiceiuri, feluri de a face şi a fi, moduri de a înţelege lumea şi a te raporta la ea şi la cei din jur, drumuri, instituţii, case de locuit.

După ce am făcut dinstincţia aceasta fundamentală, se face puţină lumină în negurile de unde a apărut zicala  „România e o ţară frumoasă, păcat că e locuită”. E evident că zicala asta e bazată tot pe neînţelegerea pe care am încercat eu să o spulber aici. Dar chiar dacă a apărut în virtutea ei şi pare a o perpetua, morala ei face totuşi trimitere directă la dincţia dintre geografie şi cultură, sugerînd că tot ce e în neregulă cu România are de-a face cu aceasta din urmă. Dacă ar fi mers un pas mai departe, poate autorul zicalei, oricine ar fi fost el, ar fi reuşit să dezmeticească şi el din neînţelegerea fundamentală care acţiona ca fundal al gîndirii lui. Pentru că nu a făcut-o, nu rămîne aproape nimic din vorba lui de duh.

Dar măcar noi, care am înţeles acum ce e şi ce nu e România, putem încerca să scornim vorbe de duh mai inspirate.

Acum că am spus ce e de fapt ţara mea, aproape că nu mai e nevoie să spun de ce nu o iubesc. Sigur, îmi iubesc limba, care e inextricabil legată cu structura mea psihică, deci cu modul în care conceptualizez şi îmi reprezint lumea. Şi, sigur, sînt multe lucruri de iubit la românitatea noastră, deşi am bănuiala că ce e de iubit la românitatea nostră nu ţine atît de mult de românitatea noastră cît de o constantă universală a umanităţii noastre.

Dar oricum ar sta lucrurile în privinţa asta, rămîne faptul dur şi trist că România, în natura ei de construcţie socială, e un organism şubred, cu drumuri puţine şi cariate, mîncat de tot felul de boli, nu prea bine crescut, prost îmbrăcat, dezorientat şi mai ales care dă aproape constant impresia că are un fund în loc de cap.

Anunțuri

15 gânduri despre „De ce nu-mi iubesc ţara

  1. Eu am descris tara asa cum e si am decis ca n o iubesc deloc. Alina a decis sa o imbratiseze in ciuda defectelor (dar sint multe confuzii in dragostea ei, unele dintre ele fiind dintre cele pe care am incercat sa le demontez si eu mai sus)

    1. Problema e că a blama, a-ți defăima propria țară e cel mai simplu lucru de făcut, iar cei care fac chestia asta (și nu sunt puțini) cred că lucrul ăsta constituie una din caracteristicile celor inteligenți, cu capul pe umeri. De-asta arată petele de pe imaginea țării (și sunt pete, este adevărat), oricui, oriunde și idealizează atât restul lumii… Frecvent se întâmplă ca tipul ăsta de oameni să cadă singuri în „groapa săpată țării”, adică, arătând cu degetul spre defectele României, să scoată în evidență propriile defecte. Nu cred că greșesc sau exagerez dacă spun că o astfel de atitudine (de a căuta greșeala, apoi de spune și altora) se aplică și în relațiile cu oamenii…

  2. tu nu-ți iubești țara (deși nu te cred, e o figură de stil! 🙂 ) și pentru că ai alternativă, alții sunt obligați să iubească singurul tărâm pe care îl au.
    referitor la ultimul paragraf, ieri mă uitam cu o colegă pe niște imagini tv despre oamenii de la țară din Maramureș (dar e valabil pentru orice altă zonă, de fapt, chiar cei din Maramureș sunt chiar cocheți față de ceilalți 🙂 , pentru că mai folosesc un costum tradițional etc, ceilalți folosesc doar haine vechi, urâte, ponosite!) și ne cruceam de diferențele dintre pensionarii din Europa și cei de la noi, oamenii de la sate din Europa și cei de la noi.
    nu râd de săteni, de pensionari, nu vreau să fiu înțeleasă greșit, însă trebuie să fim conștienți când dăm cu ochii de oameni veniți de … dincolo că între noi și ei e o prăpastie ca între țara noastră și a lor… voi lua exemplul Suediei pentru că am locuit acolo 6 luni, la țară… mergeam și prin orașe să vizitez, dar am stat în 4 locații la țară… păi oamenii aceia se îmbrăcau de 3 ori pe zi cu alte haine, mergeau în vizite unii pe la alții, nu munceau, nu aveau grădini, nu creșteau pui, porci sau rațe, își foloseau bărcile la 2 zile, nu ca să pescuiască pentru că nu aveau ce mânca, ci ca să se relaxeze (după ce să se relaxeze, nu pot înțelege că odihna ar trebui să vină după muncă, iar ei… belfereau tot timpul… poate în contul anilor cât au muncit, își scoteau pârleala acum…)
    suntem diferiți, nu spre binele nostru, de regulă în favoarea celorlalți și în plus suntem pentru ei ca niște piese de muzeu, ei se uită la țăranii noștri ca la niște exponate, la dinții neîngrijiți, la hainele nu de la a 10 -a mână ci … vechi de 30 de ani etc etc…
    îmi iubesc țara 🙂 pentru că-mi place ce fac aici și pentru că nu aș putea face asta în altă parte, dar dacă aveam alte… daruri, talente, o tuleam de multă vreme.
    drum bun și ție! 🙂

    1. Mai avem un pic și îi divinizăm pe cei de dincolo de graniță… nici nu mai contează din ce punct cardinal sunt.
      Faptul că oamenii din Suedia se îmbrăcau de 3 ori pe zi cu alte haine, nu munceau, nu aveau grădini etc nu-mi spune nimic… Cred că toate națiunile astea crează un mozaic cultural ce trebuie conservat și admirat așa cum este el. Noi suntem fascinați de bărcile lor și hainele lor, iar ei poate sunt fascinați de rațele și puii din curtea noastră (pe care ei îi văd la TV sau ZOO).
      Înțeleg că pentru tine hainele sunt foarte importante atunci când analizezi o națiune… Mă întreb ce vei spune despre cei din Africa.

  3. Bineinteles ca iubirea sau neiubirea de tara sint doar figuri de stil. Pentru ca tara e doar o abstractiune, care poate sa stirneasca pasiuni doar in virtutea unor fictiuni si mituri. Neintelegeri, la urma urmelor.

    Eu cind ziceam ca Romania e prost imbracata, vorbeam tot metaforic. Ar fi absurd sa te astepti ca niste oameni saraci, asa cum sint romanii, sa se imbrace frumos. Suedezii se imbraca foarte frumos, da (despre barbatii din Stockholm am auzit ca s-a spus ca ar fi cel mai bine imbracati din lume), si cei din Norvegia la fel, in ciuda la ce spunea cineva pe aici ca norvegienii se imbraca prost.

    Madalin, stim noi ce spunem 🙂 Cind o sa mai cresti si tu si o sa vezi mai multe, cel mai probabil o sa ne dai dreptate.

    1. :))) Mă amuză replicile de genul „când o să mai crești, o să vezi că e ca mine” 😀
      Și dacă n-o să fim de aceeași părere nici peste un număr de ani, înseamnă – logic – că n-am crescut 😛
      Eh… astea sunt diferențe de opinie la care nu prea se renunță așa ușor. E ca atunci când pui eticheta pe un caiet și vrei să o dezlipești după: nu prea merge… se rupe, se dezlipește poate cu tot cu o parte din copertă.
      Tu ai pus eticheta pe România (ca mulți alții) și acuma sunt slabe șanse să o dezlipești. Eu încă amân momentul ăla (al punerii etichetei) și aș vrea să nu vină niciodată.

  4. Pai atunci refuza cu orice pret ocazia de a lua contact cu alte culturi. Mai ales sa te feresti de ocazia de a studia in strainatate, asta e cea mai periculoasa dintre toate, pentru a iti creeaza efectiv iluzia ca esti „unul de-ai lor”, spre deosebire de cei care se duc sa munceasca (mai ales cei fara gulere albe) si care traiesc, cum ar veni, pe sub pamint, si despre care deci nu se poate spune ca au luat contact cu alta cultura. Am pus eticheta pe Romania dupa niste experiente pe care tu nu le-ai avut. Si pina nu le ai, vorbim fara sa ne intelegem. Deci nu despre diferente de opinie e vorba aici, ci de diferente de experiente si contacte.

  5. imi place mult de tot constructul tau logic, imi place sarguinta ta. sincer. totusi, am niste vesti proaste: e naspa peste tot in lume. argumentele tale pot „inconjura” orice „geografie”. romania e un loc fericit, cu oameni care se bucura de lucruri pline de pace. fa o medie a mizeriilor lumii si ai sa descoperi ca noi suntem undeva mult peste mijlocul graficului. singurul lucru pe care mi l-am insusit pe unde am fost este: multumeste-i lui dumnezeu pentru ceea ce ai, pentru a putea avea. singura nemernicie in toata „geografia” asta e nemultumirea. nemultumirea de orice, in orice etc. sa ne bucuram cat avem timp, ca nu e mult.

  6. nu ma calari ca si cum eu am facut afirmatii ciudate. tu ai facut, ti-am intors o oglinda, iar raspunsul tau la raspunsul tau nu face decat sa reflecte oximoronismul din afirmatiile tale initiale.
    am avut tot soiul de experiente, putem discuta in orice sens vrei, fie si subpamantean.

  7. intotdeauna e vorba despre diferenta de experiente si contacte, dar cu totii suntem rezultatul timpurilor pe care le traim, ergo discutam pe o axa comuna. nu este perfectizarea naturii umane, omul e o mizerie oricum ai da-o. fara geografie. incearca sa vezi si partile bune, ca sunt sigur ca nu ai fi vrut sa traiesti in afganistan. ca tintesti la mai mult, asta e ok. dar ar fi bine sa incepem cu totii de la ce avem, nu de la ce n-avem, ca iar o dam in himerism si in lipsa de sens/rezultat. discutam discutii. as vrea sa scrii, cu acelasi construct ok, si despre frumusetea romaniei. a prelua critic nu inseamna a critica.

  8. sonumbitch, al doilea comentariu e din alt film, nu-i asa? in legatura cu primul, iti dau dreptate aproape in totalitate. Sintem norocosi ca sintem in Romania, daca ne comparam cu tari din Africa, locuri din India, China, Coreea de Sud sau chiar Orientul Mijlociu. Dar asta nu inseamna ca ar trebui sa ne impacam si resemnan cu diformitatile corpului social al Romaniei. Eu cred ca atitudinea mea e mai folositoare decit a celor care imbratiseaza Romania „asa cum e”, pentru ca acestia din urma nu vor face niciodata parte din ceea ce am putea numi o „masa critica a schimbarii” (desi nu cred ca Romania se poate schimba- ca sa ma contrazic)

    Cit despre ultima ta provocare, nu pot sa scriu despre Romania ca si cum as iubi-o, pentru ca n-o iubesc. As putea sa fac un exercitiu de sofism sau sa scriu despre geografie, dar Romania ca organism social nu e demna de iubirea nimanui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s