Azi noapte am avut cel mai intens coşmar din ultima vreme. Visele mele sînt în general multe, extrem de vii şi de intense. Din păcate, la fel sînt şi coşmarurile. Primul lucru despre vise şi coşmaruri e acela că ele nu pot fi povestite. În primul rînd pentru că niciodată nu ţi le aminteşti aşa cum au fost şi deci fiecare povestire e o reinventare. În al doilea şi cel mai important rînd pentru că în vise nu contează atît de mult ce vezi cît ceea ce simţi. Un coşmar povestit e un coşmar îmblînzit, golit de toată seva întunecată care te face să tremuri de frică. Recunosc, cînd am coşmaruri în pare rău că nu sînt însurat ca să nu mai dorm singur. Sau măcar de aş avea un căţel. Orice fiinţă vie ar însemna salvare în momentele acelea de groază în care mă trezesc dintr-un coşmar sau, infinit mai rău, îl trăiesc semi-lucid.

Groaza de la miezul nopţii de care vorbeşte David, cred, într-un psalm, e teribilă. Doar cine a simţit-o poate să înţeleagă. Borges scrie undeva că i se pare probabil că unele coşmaruri şi episoade de groază din timpul nopţii să aibă origini supranaturale. Doamne fereşte!

Aşa, dar să încerc să povestesc ce am visat azi-noapte, deşi încercarea mea e comică acum, după ce tocmai am arătat că e sortită de la bun început eşecului. Visul, e o creaţie incredibil de complexă în care, după cum zicea cineva, noi sîntem actorii şi scena şi piesa şi spectatorul în acelaşi timp.

Totul a început cu un cutremur. Un cutremur atît de mare încît nu doar că se dărîmau casele, dar pămîntul se crăpa şi înghiţea cam tot ce era la suprafaţă. Apoi m-am trezit. Am adormit din nou şi visul a continuat de unde rămăsese. Acum nu doar că era cutremur şi pămîntul înghiţea tot, dar pe cer au apărut planete noi, soarele era aproape, ca şi cum ar fi plutit la doar cîţiva kilometri înălţime în atmosfera pămîntului. M-am trezit din nou, am mers la baie, am băut apă, cu inima bătîndu-mi tare şi stăpînit de o groază care nu poate fi pusă în cuvinte. Am adormit şi visul a continuat. De data asta lucrurile erau şi mai ciudate. Cutremurul făcuse ravagii, stelele şi plantele continuau să plutească în derivă pe cer, ca  şi cum ar fi fost baloane. Doar că acum gravitaţia nu mai acţiona în jos, ci cumva pieziş. Adică toate lucrurile erau trase într-o parte, şi simplul fapt de a sta drept solicita un efort supraomenesc.  Toate astea în timp ce planeta alerga de nebună printr-un fel de tunel în care pluteau stele îngheţate atît de aproape încît puteai să le atingi cu mîna şi toul în jur era în ruine.

E uşor de înţeles de ce eram îngrozit. În universul din visul meu cele mai elementare principii ale realităţii erau răsturnate, anihilate. Haos pur.

 

Comentarii
  1. arcadia spune:

    Un fel de caragialesc ”simt enorm și văd monstruos”, huh?😀

    Dacă Freud avea dreptate când opina că visele sunt “drumul regal catre inconstient”,
    un fel de aglutinare între dorințele noastre absconse și activitățile de peste zi, atunci interpretarea visului tău e floare la ureche:

    Tu ai printre dorințele adânc ascunse, plutitul printre planete, imponderabilitatea, hălăduitul prin galaxii, zburatul, emigratul (:P).
    Astă noapte inconștientul tău a suprapus năzuința asta peste zidul ăla gros despre care vorbeai în postarea precedentă. Cum e mai lesne să dărâmi un zid cu un cutremur decât cu pickhammerul, ai făcut o combinație de coșmar din niște realități care la lumina zilei conviețuiesc pașnic. :))

    Nu-i mai bine de mine? Dacă nu dorm, n-am coșmaruri!😀

  2. ionetecatalin spune:

    Tu doar vara nu dormi? Sau in general?😛 Interpretarea viselor e, vorba lui Caragiale, daca tot l-ai adus in discutie, sublimă, dar lipseşte cu desavîrşire. Cred că nu există teren solid în interpretarea viselor şi în primul rînd nimeni, nici Freud nici altceva de la el încoace nu a reuşit să argumenteze convingător de ce visele ar trebui interpretate in the first place.

    • arcadia spune:

      Sunt insomniacă indiferent de anotimp.🙂

      Iar dacă visele nu trebuie interpretate, eu cum îmi mai câștig existența? =))
      (Ori nu ți-a plăcut interpretarea mea? :O )

  3. ionetecatalin spune:

    Esti psihanalist? Mi-a placut interpretarea ta, sper ca a fost gratis😛

    • arcadia spune:

      Ce-i aia psihanalist? :O Eu sunt nepoata mamei Omida.
      Și nu ghicesc gratis. O să-mi înlesnești intrarea cu pantaloni scurți în jJudecătoria sctorului 3 =))

  4. arethe333 spune:

    cica atunci cand visezu cutremur treci sau vei trece prin schimbari fundamentale ale sinelui. apocalipsele in cascada pe care le-ai visat io cred ca sunt semn bun. esti pe drum, spre cresterea sinelui. inca mai ai de mers si escaldat niste varfuri si hauri (pt ca si haurile se escaladeaza, cateodata, de sus in jos). dincolo de sentimentul groazei, mi se pare minunate cosmarurile cosmice pe care le-ai avut. inceaca sa scrii despre ele, sa transormi imaginile alea in poezie. am avut acu cativa ani o perioada in care visam apocalipse de tot soiul frecvent. i know what u re talking about. pana la urma m-am enervat si am scris ceva „liric” care incepea cu „iar am visat apocalipsa”.. :)) conceptualizarea groazei poate genera si ceva misto in trairile proprii.

  5. arethe333 spune:

    acolo e un e in plus, eroare de tastare, pardon. haosul (re)comceptualizqt e de vina, deh…:D

  6. ionetecatalin spune:

    Sincer sa fiu, imi place foarte mult si interpretarea ta. Esti foarte psihanalitica si tu🙂 Cred ca Borges zicea undeva ca a scris niste poezii foarte frumoase inspirate din vise…

  7. ionetecatalin spune:

    @Arcadia: da, cu un consilier de probatiune de mina se poate intra in judecatorie si in pantaloni scurti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s