Fericirea mea eşti tu

Posted: August 1, 2012 in relatii, Stil de viaţă
Etichete:, , , , , , , , , , ,

Nu ştiu cum s-a strecurat în noi viermele care ne-a făcut să uităm cel mai important lucru din lume, şi care acum e un secret, pentru că l-am uitat. Secretul este că fericirea individuală e o iluzie, o neînţelegere, o minciună; pentru că fericirea există doar în spaţiul de întîlnire dintre oameni; fericirea este spaţiul de întîlnire dintre oameni; fericirea este întîlnirea cu oamenii. E imposibil să ne imaginăm un Robinson Crusoe fericit, la fel cum e imposibil să ne imaginăm fericit un tiran absolut care ar reuşi să stpînească întreaga lume: pentru amîndoi  fericirea e imposibilă, pentru că amîndoi sînt singuri.

Viermele acesta scîrbavnic nu doar a făcut un secret din ceea e trebuia să fie limpede ca lumina zilei, dar a întors pe dos acest adevăr: ne-a strecurat în inimă minciuna veninoasă că fericirea e satisfacţia pe care individul o obţine pe cheltuiala celor din jur, adică în ciuda lor. Fericirea, ne spune cu gura lui spurcată viermele, este bunul pe care tu îl meriţi şi pe care trebuie să îl storci de la ceilalţi, cu orice preţ, călcînd pe cadavre, eventual. Muşcătura asta veninoasă e veche de cînd lumea: homo hominis lupus est nu e deloc o vorbă recentă.

Aşa se face că astăzi ne învîrtim buimaci şi beţi în căutarea fericirii prin buzunarele celor din jur, cum ar veni. Rezultatul e, şi nu putea să fie altfel, o nefericire cronică şi generalizată, buzunare rupte şi degete însîngerate. Pentru că secretul fericirii, oricît de mult ne-ar displăcea ideea de bază din spatele lui, e de o simplitate matematică (matematica e frumoasă şi limpede, după ce o înţelegi): fericirea mea e direct proporţională cu fericirea celor din jurul meu. Altfel spus: fericirea mea ajunge la mine însumi doar pe ocolite, după ce a trecut prin cei din jurul meu.

Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le voi lor mai întîi, spunea Christos undeva încercînd să ne arate o cale de ieşire din homo hominis lupus. 

Comentarii
  1. arcadia spune:

    Sara bună! Numele meu e Arcadia și-am adulmecat miros de fericire dinspre dumneata. Țin aproape, poate te buzunăresc, că-s nemâncată demult…

  2. ionetecatalin spune:

    Sint destul de secatuit si eu, zilele astea. A cam fost seceta. Dar ma pricep la simulare, probabil d-acolo vine mirosul.

    • arcadia spune:

      Nu-i bai, sunt familiarizată cu soia în loc de carne, cu nechezol în loc de cafea, cu aspartam în loc de zahăr. Pretender is mai middle name, deci o să mă amăgesc că m-am îmbătat cu miros de fericire adevărată :))))

  3. arcadia spune:

    P.S.
    mai = licență poetică, da?
    Nu de alta, dar țin la imaginea și reputația mea😛

  4. ionetecatalin spune:

    Reputatia ta e cu totul in afara oricarui pericol, pe blogul meu: nu ma viziteaza mai nimeni

  5. pisicarosie spune:

    fericirea de care vorbesti aici este una sociala. probabil ca exista si una individuala altfel nu s-ar mai spune iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti. in ambele cazuri fericirea e legata de iubire caci si tu aduci dragostea de aproapele in discutie. dar da, cred ca exista si o fericire individuala. sunt situatii in viata in care ramai singur.

  6. ionetecatalin spune:

    Cred ca individul ar putea fi singur fericit doar daca ar reusi sa se intilineasca in singuratatea lui cu Dumnezeu. Dar nici asta nu cred. Dumnezeu ne cheama la iubirea de aproapele, care e si originea fericirii, nu la asceza in pustiuri. Adica Dumnezeu e de gasit doar in societate, nu in afara ei. (Durkheim ar fi zis ca societatea chiar e Dumnezeu, la fel si unii teologi foarte liberali, atit de liberali incit nu stiu de ce se mai numesc teologi). Eu nu pot sa mi-l imaginez pe Sisif fericit, in ciuda invitatiei calduroase a lui Camus.

  7. arethe333 spune:

    eu cred ca asceza in pustiuri e un soi de raportare super-abstractizata la „intreaga lume”, in dialogul si relatia sinelui cu Dumnezeu. banuiesc ca un ascet „normal la cap” – cat se poate aplica o astfel de abordare in cazul asta – are constiinta ca face parte din lumea lui Dumnezeu, in care sunt si semenii lui indepartati, din oras🙂. acestia exista in constiinta ascetului, probabil intr-un mod hiper esentializat, ca si concept, deja,

  8. arethe333 spune:

    altfel ar fi un pacat si ar fi nefiresc ca cineva, oricat de singur(atic), sa faca totalmente abstractie de faptul ca face parte din omenire, atunci cand vorbeste cu Dumnezeu. da, dialogul cu Dumnezeu e o chestie profund personala, insa prin definitie individul vorbeste cu adevarat cu El pe limba iubirii. individul-ascet nu inceteaza sa ii iubeasca pe oameni, pentru ca altfel ar pacatui prin mandrie si atunci acest dialog ar fi unul fals, de fapt. ca ii iubeste „esentializat” si f abstract, asta e altceva. sunt cazuri (daca mai sunt) izolate si exceptionale. in ordinea asta de idei, mai mult, de exemplu, nu cred ca un mizantrop poate avea sansa unei relatii reale cu Dumnezeu. „oamenii (sau omenirea) nu merita iubirea mea, ci doar Dumnezeu” e o falsa iubire si o falsa credinta. e diabolic caci e o nejustificata semetie, in primul rand. in al doilea rand, e ilogic si nefiresc, pentru ca suspenda apartenenta individului la omenire si il reduce pe Dumnezeu, in abordarea respectivului individ, la un soi de „imanenta”/prezenta doar in sinele aceluia. ceea ce e absurd.

  9. arethe333 spune:

    chiar si cel mai „dezamagit” de semenii lui individ ii iubeste, de fapt, iar greselile lor nu il fac sa ii dispretuiasca, ci il intristeaza, pentru ca ele il lovesc pe Dumnezeu, oriunde s-ar afla El (in individ, in ceilalti, in lume, in afara ei etc.).

    uite:
    http://ampusrufelelauscat.wordpress.com/2011/02/

  10. ionetecatalin spune:

    Sint frumoase versurile. Cind citeam ce ai scris ma gindeam ca filantropia, ca iubire de oameni in general, e de cele mai multe ori insotita de dispret sau cel putin indiferenta fata de indivizi luati ca atare. Omenirea e un concept, carevasazica filantropia ca iubire de concept e usoara. Dar sa iubeste pe cutare pacatos in carnea si oasele lui puturoase, e cu totul altceva.

  11. arethe spune:

    nici macar nu cred ca ai „instrumentele” ca sa poti iubi „oamenii in general” daca nu ai experienta iubirii unui (cel putin, ma gandesc) pacatos, in carnea si oasele lui puturoase. adica exact ce ziceam: sa nu il/ii dispretuiesti, ci sa te intristeze greselile lui/lor si sa doresti, in consecinta, sa fie „reparate”, acestea sa nu te faca sa il/ii lovesti, ci sa „vindeci”, sa „ridici”, sa ajuti, de fapt, in vindecare si ridicare. noi, astia, cei multi, care NU suntem asceti (repet: nici macar nu cred ca mai exista, in zilele noastre, cel putin nu in emisfera vestica) avem asta la „indemana” (la indemana circumstantial si spatial vbnd, ca la indemana in sensul de facil nu e deloc): sa il iubim pe „pacatosul” de langa noi, in carne si oase, cu ochii la si crezand in lumina din el, in termenii crestini spus, ajutandu-l sa se mantuiasca si, eventual , cautand ca el (cu stirea lui sau fara) sa faca acelasi lucru in efect cu noi (in cazul acestui eventual poate aparea si indragostirea, de pilda). iar da, iubirea de un concept este strict apanajul ascetilor, ce subliniam eu era ca nu cred ca ei (sau oricine, for that matter) pot iubi omenirea ca si concept, pur si simplu. sa ajungi acolo e, daca vrei, o „performanta epifenomenica”, la care se ajunge NUMAI dupa ce ai iubit (cel putin) un pacatos in carne si oase (e posibil ca acel pacatos sa fii tu insuti, poate, nu stiu, zic si eu, ramanand in sfera f restransa si aproape teoretica a ascetilor – si al lui sisif (?)). si asta tocmai pentru ca toti suntem „pacatosi in carne si oase” iar adevarata filantropie, in concept, repet, e o performanta de care s-au apropiat f putini (i-au cam canonizat pe majoritatea… :D), singura filantropie apriorica apartinandu-i lui God. iar versurile nu sunt frumoase. sunt dure. ilustreaza momentul unei lupte dintre dispret si disperare (bad) si intristare care reda iubirea (good), cu „deznodamant” intru ultima😉. un soi de western…🙂

  12. ionetecatalin spune:

    Uite, de exemplu adventistii sint un fel de asceti ai vestului. In concept, macar, daca nu in practica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s