Mi s-a mai spus că, printre altele, aș fi și narcisist. Insist să resping această clasificare: după orice definiție cît de cît riguroasă a narcisistului, eu nu sînt așa ceva. Recunosc, ca orice om sau poate un pic mai mult decît orice om, sînt sensibil la ce cred ceialți despre mine (dacă sînt frumos sau urît, deștept sau prost, bun sau rău etc), dar narcisistul e tocmai opusul: e prea ocupat cu sine însuși ca să mai  aibă timp  și de ce spune lumea despre el.

Ca dovadă că nu doar că nu sînt narcisist, dar că pot să mă dispensez de buna părere a lumii în ceea ce priește aspectul meu fizic, am arătat poza asta în care mi se pare că n-arăt deloc bine.  O arăt nu pentru că sînt masochist ci pentru că imortalizează o întîlnire foarte intersantă.

Acum cîteva săptămîni mă plimbam prin Tineretului cu niște prieteni. De la distanță mi-a atras atenția un tip  cu o bicicletă și multe bagaje și care era vizibil beat. Nu l-am băgat imediat înseamă, aveam eu propriile mele bagaje pe cap și pe suflet, ca să-mi pese prea mult de ale lui. Doar că puțin mai tîrziu ne-am intersectat cu el pe una dintre alei.

Eu sînt un tip foarte curios, așa că m-am apucat s-l iscodesc. Am stat de vorbă cu schizofrenici, și m-am ars foarte rău, dar n-am invățat nimic. Acum stăteam de vorbă cu cineva care nu vorbea românește și abia se ținea pe picioare de beat ce era. Sigur, conversația nu era ușoară- în primul rînd pentru că engleza lui nu era prea bună și în al doilea pentru că omul era mort de beat. Poate engleza nu îi era bună pentru că era mort de beat. Oricum, l-am întrebat de unde vine și unde se duce etc. Răspunsurile lui, vă puteți imagina, nu erau deloc coerente. Mi-a spus că a fost în 3o de țări cu bicicleta lui, că s-a scris în ziare despre el, că l-a înșelat și părăsit nevasta și alte chestii.

Multe dintre lucrurile spuse de el păreau incredibile. Însă era o anumită seriozitate în toată prezentarea lui care pe mine m-a convins. Bagajele erau foarte mult și aranajte în mod profesionist pe bicicleta pe care, de fapt, n-ai fi dat prea mulți bani. Și în plus mi-a arătat niște poze cu el și cu bicicleta lui făcute undeva în Ierusalim. De asemenea mi-a arătat poze cu fosta lui nevastă, cea care îl părăsise. Era o femeie frumoasă și uitîndu-mă la el puteam să înțeleg de ce l-a părăsit. Mai ales acum că era nespălat de nu știu cînd și beat mort. Oricum, probabil că femeile frumoase îi părăsesc întotdeauna pe bărbații urîți . Probabil li se pare că  e un fel de nedreptate să își irosească frumusețea pe un singur bărbat, cînd sînt atît de mulți care ar vrea să se bucure de ea. Femeile, orice ar altceva ar mai avea sau n-ar mai avea, au o inimă bună.

Bun, dar să termin povestea. Eu eram fascinat de această apariție noctunră și beată din Tineretului, în timp ce prietenii mei erau mai degrabă sceptici și suspicioși. Pe mine mă fascina omul ăsta pentru că mi-l imaginam dincolo de apariția murdară și beată care era în momentul ăla. Pentru el, mersul pe bicicletă prin lume devenise la un moment dat o opțiune existențială. Ceva ceva ce noi, oamenii normali la cap, nu putem să  înțelegem. Viața trebuie să constea în mers la școală și într-un job bun și într-o casă frumosă cu o mașină frumoasă parcată în curte; dacă e suficient de mare-dacă nu, la poartă.

Există un tip de oameni pe lumea asta (despre  care eu am scris într-o carte de care acum mi-e rușine dar care se găsește cu rușine cu tot la raftul de sociologie al BCU ) pe care eu i-am numit vagabonzi autentici și care, în tradiția hipioților anti-sistem din anii șaizeci, optează la un moment dat pentru un altfel de viață. O viață, desigur, mizerabilă, dar care are loc într-un univers paralel. Un univers cu totul alte reguli, valori, scopuri- o altă lume pe lumea asta. E o lume, care oricum altcumva n-ar mai fi, e o lume liberă.

Sigur, e o lume dură și lipsită de confort. Pînă la urmă asta e ceea ce ne oferă societatea: siguranță și confort. Dragoste, delectări estetice și cunoaștere poți să găsești și pe drumuri. Sau mai ales pe drumuri. Problema noului meu prieten era acum că voia să își întindă cortul dar îi era frică să nu îi fure cineva bicicleta. Mi-a dat de înțeles că ar aprecia foarte mult dacă aș putea să îl ajut să găsească un loc unde să își pună lucrurile și să își întindă cortul în siguranță. Nici un duș n-ar fi fost rău, desigur.

În momentul acela a început în mintea mea o luptă. Ar fi fost minunat să îl pot ajuta pe omul ăsta pe care îl idealizam ca pe un fel de cavaler al libertății pe bicicletă sau ca pe o ilustrare exemplară a tezei mele cu privire la vagabondul autentic, dar…

Întotdeauna cînd trebuie să faci bine, riști sau pierzi ceva. Binele nu e niciodată gratis, pentru că, după cum ne spune principiul numărul unul al economiei, there is no such thing as free lunch. Bun, eu chiar nu aveam un spațiu unde să-l pot primi pe călătorul acesta turmentat. Nu stau la curte, din păcate. Dar ceva aș fi putut să fac…Sigur, dacă îl luam acasă, riscam tot felul de lucuri. Dar oare cît de mult aș fi cîștigat?!  În plus, chiar îi eram dator, pentru că eu mă bucuram de întîlnirea cu el și uite, acum mă laud cu ea pe blog. Cumva, îi eram dator și eram perfect conștient de asta. Așa că i-am dat niște bani și i-am spus să îi ia ca pe un fel de cinste din partea mea (avusese deja parte de multă cinste în seara respectivă). Îl întrebasem și mi-a spus că situația lui e mai degrabă proastă din punctul ăsta de vedere, așa că a luat banii. Dar i-a luat cu un fel de resemnare și dezamăgire, pentru că aștepta mai mult de la mine.

Și eu așteptam mai mult de la mine, dar am fost, aproape ca de fie care dată, prea fricos ca să fac ceva frumos și mi-am cumpărat conștiința cu o bancnotă

 

Comentarii
  1. abisurile spune:

    Sincer, mi-a placut cum pui problema. De ce „normalitatea” nostra ar prima in fata „normalitatii” celorlalti? Totul este doar o chestiune de punct de referinta. Pacat ca nu ai putut ceda tentatiei de a lasa bacsis pentru curatirea constiintei..

    • pisicarosie spune:

      sincer, cred c-ar fi mai mult de discutat pe tema „normalitatii” care e probabil mai mult de o chestiune de punct de referinta. sincer nu cred ca bietul om se credea sau simtea el insusi „normal” cu propriul lui punct de referinta cu tot. sa nu uitam ca nu e vorba de flower power ci de cineva care e intr-o nevoie de ajutor. sincer fii sigur ca l-au ajutat si banii oferiti si apreciez ca autorul a cedat tentatiei de a-si cumpara constiinta in felul asta.

  2. ionetecatalin spune:

    Am vazut ca tu ai „blogul unei pisici vagaboande”, era firesc sa tii cu vagabondul😛 dar ma bucur ca tii si cu mine🙂

  3. pisicarosie spune:

    ahaha imi place cum ai evitat cuvantul normal din chestiune si ai folosit firescul🙂 iar noi vagabonzii apreciem intentia si atentia😉

  4. ionetecatalin spune:

    voi vabonzii sinteti niste oameni de treaba. sau noi.

  5. alexa97ndra spune:

    „Mi s-a mai spus că, printre altele, aș fi și narcisist.”->Într-un anume fel,este adevărată afirmaţia.Uitându-mă la vreo 5-6 fotografii,nu am putut să nu remarc o grijă prea evidentă în a-ţi afişa o imagine impecabilă,destul de enervantă prin faptul că încerci să respecţi anumite canoane care în România nu există.Totuşi,eu cred că suferi mai mult de vanitate decât de narcisism.Îm timp ce primul tip de om se interesează de părerea celor din jur ca să îşi creeze o imagine despre sine corectă,al doilea devine prea ocupat să-şi admire eul încât să se mai prindă că oglinda în care se priveşte reprezintă de fapt apa în care poate cădea din clipă în clipă.😈 Nu este chiar aşa de rău narcisismul,deşi semnifică forma cea mai penibilă şi exagerată a egoismului.
    „Era o femeie frumoasă și (,)uitîndu-mă la el(,)puteam să înțeleg de ce l-a părăsit. Mai ales acum că era nespălat de nu știu cînd și beat mort.”->Poate că el devenise aşa din cauza suferinţei pe care i-a pricinuit-o fosta nevastă.Nu ştiu de ce,dar simpatizez mai mult cu dânsul decât cu ea.Pe deasupra,nu înţeleg de unde vine mentalitatea aceasta greşită că toate femeile care înşală au un motiv moral.Nimic nu-ţi dă dreptul să legi un jurământ cu o persoană,să-i dai iluzii şi să o părăseşti.Consider că trădarea este unul dintre cele mai mari păcate pe care omul trebuie să le plătească cu vârf şi îndesat.Pe deasupra,mi se pare un gest ce denotă o ipocrizie crasă.Este înduioşător că ţi-ai trecul peste orgoliu/frică/prejudecăţi şi ţi-ai dat silinţa să le devodeşti celorlaţi că nu ţii cont de aparenţe,deşi tonul cu care ai scris acele cuvinte îmi arată altceva.Este „gândirea răsucită”.Tocmai faptul că te-ai raportat la părerea celor din jur şi ai încercat să le dovedeşti contrariul pune în lumină şi dezvăluie că ei au avut dreptate,însă nu într-o proporţie covârşitoare şi nu în totalitate,tocmai că ţi-au atins punctul sensibil.Eu nu înţeleg să fii bun pe jumătate.Faci un gest drăguţ,însă nu critici după aceea persoana căreia i-ai oferit o mână de ajutor.Recunosc că omuleţul acela nu va afla niciodată gândurile tale pentru că,dacă nu era capabil(din varii motive) să se exprime cât de cât în engleză,sigur nu se va apuca să înveţe româna ca să citească blogul băiatului aceluia cu un aer superior cu care şi-a făcut o fotografie în mijlocul întunericului şi căruia i-a şi uitat imaginea feţei.E ca un pumnal pe la spate ori chiar un bici.🙂 Ştiu că e un comentariu acid,însă eu chiar simpatizez cu acest domn care arată atât de diferit de aproape tot ce-am văzut încât nu-mi pot da seama după înfăţişare dacă îmi ajunge tată sau bunic.
    „Oricum, probabil că femeile frumoase îi părăsesc întotdeauna pe bărbații urîți „->Atunci de ce se mai cuplează cu ei?Nimeni nu le cere să fie maici de suferinţă.Nu reprezintă un gest de martir şi sacrificiu că stai lângă unul pe care îl consideri urât,ci doar de dezgust şi superioritate👿 .
    „Un univers cu totul alte reguli, valori, scopuri- o altă lume pe lumea asta. E o lume, care oricum altcumva n-ar mai fi, e o lume liberă.”->Oamenii nu ştiu să facă diferenţa în ceea ce le place şi ceea ce le este cu adevărat bine.Dacă legile Universului au permis ca nişte minţi slabe să se lase manipulate de altele la fel de slabe,dar care au găsit ca mijloc de manipulare frica,înseamnă că umanitatea nu se simte încă pregătită să-şi asume greşelile.
    „Și eu așteptam mai mult de la mine, dar am fost, aproape ca de fie care dată, prea fricos ca să fac ceva frumos și mi-am cumpărat conștiința cu o bancnotă(.)”->Conştiinţa care se lasă uşor cumpărată de o bancnotă(nu contează mărimea ei)valorează chiar mai puţin decât preţul acesteia pe piaţa muncii.Deşi nu sunt deloc de acord cu acest gest,totuşi apreciez sinceritatea.”Am fost laş,domn’le,dar măcar îmi recunosc păcatul.Mea culpa!”.
    „Ar fi fost minunat să îl pot ajuta pe omul ăsta pe care îl idealizam ca pe un fel de cavaler al libertății pe bicicletă”->Ca pe Don Quijote,ce mai!Eu nu prea observ o atitudine de apreciere.Poate doar mentalitea de „Interesant!Deşi reprezintă un mediu de viaţă ciudat şi diferit,apreciez curajul pe care şi l-a asumat.Interesant!”.
    „Dar i-a luat cu un fel de resemnare și dezamăgire, pentru că aștepta mai mult de la mine.”->Viaţa se compune dintr-un lung şir de dezamăgiri şi iluzii că acestea nu se vor mai repeta niciodată.Nu ştiu de ce,dar până şi eu,fiică spirituală al lui Mefistofel(La fille de Lucifer),am rămas dezolată de comportamentul tău. :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s