Despre admirabilul eșec al concertelor în aer liber

Este vorba despre concerte în care muzica este produsă de instrumente vii: cu corzi, de suflat, percuție etc.; nu de concerte rock sau a la Lady Gaga. Acestea nu se pot ține decît în aer liber, dată fiind cantitatea enormă de zgomot produsă și care trece drept muzică. Dar să nu discutăm despre gusturi, căci despre acestea nu se discută!
Zilele astea se întîmplă Bucharest Music Film Festival, organizat de ARCUB și alții. Chiar lîngă BCU și Ateneu, pe o scenă în aer liber, la doi pași de rîul de mașini de pe Calea Victoriei și zumzetul constant și sîcîitor al acestora, se cîntă muzică. Bună. Bun! Problema e că din cauza mașinilor și a aerului liber, instrumentele sînt prea slabe ca să se audă singure. Trebuie ajutate. Sălile de concert sînt făcute în așa fel încît să ajute instrumentele, aerul liber nu și nici mașinile de pe Calea Victoriei! Așa că muzica bună este transmisă prin microfoane în niște difuzoare foarte mari.
Și aici se taie, cel puțin pentru mine, firul. Pentru că, fără îndoială, cel mai mare avantaj al concertelor este că îți permit să asculți muzica așa cum iese ea din instrumente, fără mijlocirea ei electronică. În aer liber, tocmai asta se pierde. Ai microfoane și difuzoare care se interpun între tine și instrumente și care spulberă magia. Într-o sală de concert, acolo unde muzica se aude, pură, direct din instrumente, ai impresia că ești pe un pămînt sfînt și îți vine să îți scoți încălțămintea din picioare. De la un concert în aer liber aproape că îți vine să o iei la picior.
Dar n-am luat-o. Și muzica a fost frumoasă și violoncelistul Marian Cazacu a fost o gazdă și un muzician admirabile. Cum admirabil a fost și eșecul concertului în aer liber.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s