Posted: Mai 31, 2012 in Fără categorie

Uite, în momente d-astea ma bucur din plin de faptul că am blog. Încerc o plăcere amestecată cu durere şi ruşine etc uitîndu-mă la acest text scris acum cinci ani, pe vremea cînd scriam fără diacritice, metodă şi neîngrijit în general, dar parcă cu ceva mai mult tupeu. Eh, orgoliile primei tinereti! Pe vremea aia nu puteam să povestesc pur şi simplu ceva, trebuia să încadrez totul într-un cadru filosofic si alte asemenea copilarii. Dar povestea zilei în care am fost dumnezeu pentru cineva ramine interesanta, in ciuda incadrarii filosofice precare si a lipsei diacticelor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s