Nu e prima dată cînd pasiunea cu care Fabian urăşte religia mă face să scriu, deci nu e prima dată cînd e în rolul de muză. Într-un post în care scriam ceva despre cum e  viaţa în ţările islamice, el s-a năpustit din nou asupra religiei, aducînd iar vechiul argument al noilor ateişti conform căruia religia e responsabilă de toate relele din lume.

Nu are sens să înerc să fac eu pe avocatul religiei, mai ales cînd acuzaţia e atît de subţire. Ştie toată lumea că cel mai sîngeros episod din istoria umanităţii a avut loc tocmai într-o perioada şi într-un context în care religia era aproape inexistentă sau se dorea extirparea ei, spălarea jegului dintre degete, cum foarte plastic zicea cineva (pentru cine nu şi-a dat seama, mă refer la comunism şi fascism). Şi apoi, să vorbeşti despre religie în general e absurd şi nu duce nicăieri. Există nu religie, ci religii, fiecare cu specificul şi cu urmările ei în plan social, individual, etic, etc.

Cînd i-am răspuns lui Fabian am făcut afirmaţia, tare pentru unii, că Creştinismul este cel care a produs ştiinţa aşa cum este ea practicată astăzi în Occident. Că ştiinţa modernă este un produs al Occidentului, nu neagă nimeni, dar că ar avea vreo legătură cu Creştinismul nu e chiar o idee intuitivă. Nu este un conflict permament între ştiinţă şi religie (Creştinism)? Na încercat Biserica Evului Mediu să ardă pe rug, încă din scutece, ştiinţa şi pe cei ce o practicau? La prima întrebare răspunsul este nu iar la a doua e da, dar niciuna din aceste întrebări nu are de fapt legătură cu modul în care Creştinismul şi tradiţia iudeo-creştină în general au produs ştiinţa modernă.

Cum s-a întîmplat asta? Că îi place sau nu lui Fabian (sigur nu-i place), omenirea a fost dintotdeauna religioasă. Cine nu mă crede, să-l întrebe pe Mircea Eliade sau pe alţi istorici ai religiilor. Pentru toate religiile, întregul univers era ca o prelungire a corpului lui Dumnezeu. Din acest motiv, totul, dar absolut totul, era sacru. Pietrele, copacii, animalele, stelele, soarele etc, erau cumva parte din dumnezeu sau chiar dumnezei în sine. Peter Berger, unul dintre cei mai importanţi sociologi ai religiei încă în viaţă, scria că secularizarea a început odată cu Moise şi cu iudaismul în general. De ce? Pentru că Iudaismul a fost prima religie care a adus pe scenă un Dumnezeu trasncedent, adică un Dumnezeu care nu era deloc parte din natură, ci era cu totul în afara ei. Deci nu mai există pietre, animale etc sfinte, ceea ce creează dintr-o dată un vid de sacru, un loc care mai tîrziu avea să fie umplut  de investigaţia ştiinţifică.

Dar asta e doar o condiţie negativă a ştiinţei. Adică, bun, s-a făcut loc pentru ştiinţă, dar de ce să o facem?! Să nu uităm că pe vremea aia nu visa nimeni la iPhone-uri şi că scriitori de science fiction, chiar şi cei mai timpurii, ca Jules Verne, sînt ei înşişi produsul unei epoci ştiinţifice. Creştinismul este cel care a oferit motorul pentru ştiinţă, după ce iudaismul pregătise terenul prin extragerea lui Dumnezeu din lume, ca să zic aşa.

Cei mai mari oameni de ştiinţă au fost creştini, de exemplu Sir Isaac Newton, despre care s-a spus că a scris mai mult despre Daniel şi Apocalipsa (cărţile profetice ale Bibliei) decît a scris despre gravitaţie şi mişcările stelelor. Pentru Newton, cunoaşterea naturii şi înţelegerea secretelor ei nu era nimic altceva decît cea mai bună cale de a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi a-i înţelege secretele. Şi iată că ştiinţa, motivată de dorinţa de cunoaştere a lui Dumnezeu, putea acum să disece în voie broaşte şi pietre, fără frica de insulta vreun duh sau vreun zeu. Aşa s-a născut ştiinţa modernă, şi e ironic că astăzi se vorbeşte atît  de mult despre conflictul dintre ştiinţă şi religie.

Urmînd acest fir ironic al modului în care Creştinismul a contribuit la apariţia ştiinţei moderne, acelaşi Peter Berger scria că Creştinismul şi-a săpat singur mormîntul.

La urma urmelor, Creştinismul are în centru un mormînt. Dar unul gol. Cel pe care îl ortodocşii îl sărbătoresc duminica asta iar catolicii şi protestanţii l-au sărbătorit duminica trecută.

Comentarii
  1. Ontelus Dan Gabriel spune:

    Asa cum I.P.Culianu stabileste analogia dintre ideile religioase si fractali, la fel se poate spune ca atat stiinta, cat si ateismul sunt continute in libertatea fara precedent in istorie pe care o asigura crestinismul. Nu intamplator numeste M.Gauchet crestinismul ,,religia iesirii din religie.”

  2. ionetecatalin spune:

    Mi-e rusine sa recunosc a n-am citit nimic de Culianu, desi am auzit atitea despre el

  3. arethe333 spune:

    Looove the picture!!! Desi cam „ispititoare” (in sensul cel mai ortodox cu putinta al cuvantului „ispita”) … Insa… arata grozav si spune multe.

  4. ionetecatalin spune:

    Am furat poza aia, nu cred ca am dreptul s-o folosesc. Mi-ar palcea sa stiu cine a facut-o ca sa-i dau credit, dar pina una alta cel putin ma asigur ca nu iau eu credit pt ea

  5. arethe333 spune:

    ba iei credit ca ai folosit-o, care-i problema? eram convinsa ca ai luat-o, la randu-ti, de pe undeva, nu cred ca i-a trecut prin cap cuiva (nici macar celor care se ocupa de drepturile de autor :)) ) ca tu ai fi „pictorul”, dar nu cred ca asta e un „issue”. e misto, sa ne bucuram de ea, nu conteaza cui tre’ sa dam credit, as zice…

  6. Mai am fost numit in multe feluri dar niciodata muza.

    Wow, de unde sa incep, cam vechi postul, te-am cam ignorat in ultima vreme. Nu-mi place ca umanitatea a fost tot timpul religioasa dar nu o pot nega, oamenii sunt curiosi, vor explicatii, vor certitudini dar in acelasi timp sunt lenesi si o mare parte din istorie au avut alte preocupari, gen sa nu moara de foame, foc, boli, inamici samd. Asa ca daca combini curiozitatea, lenea, prostia, suferinta si lacomia creezi o religie.

    Acum nu poti sa ii consideri idioti pe bieti nostri inaintasi pentru ca nu erau innebuniti dupa stiinta, viata lor era mizerabila, un om de 40 de ani era considerat batran, faceau 7 copii din care traiau 1-2.

    De ce cred eu ca stiinta a inceput sa ia avant dupa 1600 incolo? Pai pentru ca Europa a dat de mai bine, a inceput era colonialista. O data cu era colonialista europa nu mai murea (atat de rau) de foame si cand nevoile de baza ale omului sunt indeplinite el are timp de gandire si de aici toata revolutia stiintifica. Oamenii erau extrem de curiosi si intrigati de natura inca din inceputuri, Grecii au avut in istorie un mic ragaz cand le-a fost bine si ne-au uimit cu inteligenta lor din pacate au venit romanii peste ei si le-au cam stricat apele. Este o abominatie pentru mine ideea ca religia a dus la revolutia stiintifica, religia prin definitie este absolut opusa oricarei schimbari, re-definiri a existentei si s-a opus cu mare indarjire oricarei idei care era in contradictie cu dogmele acceptate. Ceea ce a propulsat stiinta a fost starea de mai bine generala a oamenilor care sunt mai putin dispusi sa asculte de dumnezei cand au burta plina.

    Nu sustin ca religia este vinovata de TOATE relele din lume dar cred ca isi ia partea leului la capitolul asta. Exemple sunt multe si marunte: daca ai scoate religia din ecuatie nu ai putea vorbi de poporul sfant si conflictul iudeo-musulman. Fara religie nu ar fi nici un motiv sa privesti femeile altfel decat perfect egale. Fara religie nu ai avea nici un motiv sa pornesti razboaie cu paganii pentru o bucata de desert care n-are nici o valoare.

    Nu stiu daca religia este necesara imi place sa cred ca nu dar simt ca ma mint pe mine. La fel cum e necesar sa fii un adolescent idiot poate e necesar pentru orice rasa de fiinte inteligente sa creada in supranatural.

    Stiu ca suntem un miliard de atei, cu un miliard mai mult decat acum 100 de ani. Sper ca pana in 2100 sa fim mai bine de jumatate din populatia globului. Poate intr-o zi stra stra stra… stra nepotii mei vor asista la daramarea mecca si a vaticanului si a multor altor urme ale cancerului🙂

    La mai mare!

  7. ionetecatalin spune:

    Nu stiu de unde ai scos miliardul de atei,. In orice caz, e un mit naiv sa crezi ca ateismul e recent in istorie. Au fost dintotdeauna atei. E drept, azi sint ceva mai multi. Din in niciun caz un miliard. Nici macar o suta de milioane. De exemplu, in Romania nu e nici macar un procent de atei. Bun, o sa zici ca e o tara retardata. Dar nici in Anglia, care e foarte secularizata, nu sint mai mult de vreo 10-20 la suta atei hard core. REstul au inclocuit Crestinismul cu forme de spiritualitate ceva mai hip, dar in niciun czn u sint atei. In America, ateii sint si mai putini. Probabil prin Japonia o sa mai gasesti ceva atei, dar nici acolo asa cum ti-i imaginezi tu.
    Cit despre ideea ca stiinta a aparut dni senin pentru ca dintr o data Europei i-a mers mai bine, e de un materialism atit de cras si de sarac ca nu poate sa o ia nimeni in serios. Explicatia e mai mult mai complicata. Dupa cum crestinismul, mai exact calvinismul, a fost cel mai important factor in aparitia capitalismului modern (o teza pe care n-a reusit s-o nege nimeni de o suta de ani de cind a produs-o Weber), la fel a fost si pentru stiinta. Dar poate o sa scriu o data mai mult despre asta…

  8. http://en.wikipedia.org/wiki/Demographics_of_atheism

    http://atheistempire.com/reference/stats/index.php

    Ok, am exagerat, in jur de 800-850 milioane, 1 miliard suna mai bine.

    Binenteles ca nu poti fi de acord ca stiinta a venit din bunastare, nici nu ma asteptam sa intelegi asta. Weber al tau a scris chestii pe la 1905 eu vorbesc de 1600 moment in care dupa 1600 de ani de laba religioasa si ars vrajitoare faptul ca n-am mai murit de foame ne-a facut sa gandim dincolo si sa incepem sa respingem „adevarurile” bisericesti. Materialismul asta de care vorbesti tu este foarte logic cand n-ai burta plina te doare in cot de luna de pe cer. Raspunsul la problema e mult mai simplu si uman n-are nici o legatura cu religia dupa ani de opresiune am deschis ochii si ne-am spalat de noroiul dintre degete🙂

    Iti spun doar 2 lucruri marcat anii 1600 (+/- 50) 1) microscopul, 2) Newton mai sunt dar nu are sens sa le insir. Expansiunea colonialista a adus cu ea aur, plante noi, metale, brusc europa s-a imbogatit si mai mult curtile europene au realizat ca progresul stiintific aduce beneficii uriase, un exemplu: intre 1600-1700 s-au facut primele progrese in combaterea scorbutului boala care omora navigatorii.

    Age of enlightment, este numita asa nu pentru ca ne era foarte bine inainte sub opresiunea religioasa.

  9. ionetecatalin spune:

    Tu imi explici iluminismul prin Newton, dar eu tocmai pe Newton incercam sa ti-l explic, Oricum, mi se pare ca e un dialog al surzilor. N auzim si nu intelegem decit ce vrem sa auzim si sa intelegem.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s