Tocmai am citit articolul lui Andrei Gorzo din Dilema Veche despre Artistul (The Artist), filmul care a luat Oscarul de anul ăsta. Andrei Gorzo e critic de film şi îşi cunoaşte meseria, eu nu sînt aşa ceva, dar vreau să spun ceva despre filmul ăsta ce mi se pare că a scăpat multor analişti şi critici.

Dar înainte de asta, să spun că l-am văzut săptămîna trecută într-un mall din Bucureşti şi că m-am dus acolo cu prejudecata că un film mut şi al negru o să fie huiduit de publicul obişnuit al cinematografelor din malluri. Dar am avut surpiza să constat că publicul a fost foarte prins de film, poate, după cum zicea Gorzo, pentru că deşi e un film alb-negru şi mut, are totuşi destule agăţători pentru marele public.

Acum, să revin la ce cred eu că merită spus despre filmul ăsta. Există cîteva filme care, cum îmi place mie să spun, justifică genul. Filmul mut nu este propriu-zis un gen de film, adică o opţiune stilistică, să zicem. Filmul mut era mut pentru că nu putea să vorbească. Dar să faci astăzi un film mut, presupun o opţiune stilistică şi, poate forţînd puţin cuvîntul, un gen. Opţiunile stilistice privesc întotdeauna forma unui film, nu substanţa lui sau subiectul. Adică felul în care o poveste e spusă şi filmată, nu povestea în sine. Există însă anumite cazuri, rare, în care forma e justificată de substanţă, şi astfel de filme sînt cele care justifică genul, cum ziceam mai sus.

Artistul e un film mut pentru că simbolizează lumea vedetei filmului mut care nu vrea să accepte că lumea lui, cea a filmului mut, se năruie şi trebuie înlocuită. Cînd omul nostru se împacă cu revoluţia asta, filmul însuşi nu mai e mut (vezi ultima scenă care nu mai e mută).

Un alt exemplu de film care justifică genul sau în care forma este justificată de substanţă este Dancer in the Dark al lui Lars von Trier. Musicalul, adică filmele în care actorii încep să cînte din senin, e un gen de film. În Dancer in the Dark cineva are următoarea replică: „Nu mi-au plăcut niciodată musicalurile pentru că acolo oamenii încep din senin să cînte”. Dancer in the Dark e şi el un musical, dar un musical în care scenele în care toată lumea cîntă se derulează doar în capul eroinei şi sînt declanşate de orice zgomot cît de cît ritmic pe care aceasta se întîmpla să-l audă.

Probabil unul dintre cele mai bune filme americane ale tuturor timpurilor este Memento al lui Christopher Nolan. Asta din mai multe motive, dar mai ales pentru că şi în cazul lui forma e determinată de substanţă. Există multe filme nonlineare, adică filme în care momentele poveştii nu sînt aranjate cronologic, ci aleatoriu sau după vreun criteriu care nu-i e imediat accesibil spectatorului. Dar doar în Memento faptul că stilul este unul nonlinear este justificat de poveste, căci eroul din Memento nu are memorie pe termen scurt, adică nu îşi mai poate face noi amintiri. Cînd cineva îl întreabă cum e să trăiască cu problema asta, el răspunde că „e ca şi cum te-ai trezi”. Replica pare a fi luată chiar din gura unui pacient nefictiv, despre care Robert a scris foarte frumos aici, şi care foarte probabil a stat la baza poveştii lui Nolan. Cînd te uiţi la Memento, ai frecvent senzaţia că tocmai te trezeşti din somn şi nu ai habar  ce se întîmplă, asta pentru că Nolan atunci cînd a optat pentru stilistica nonlinearităţii a încercat să pună spectatorul în pielea eroului ca acesta să vadă, pe cît posibil, lumea aşa cum o vede un om fără memorie pe termen scurt. Pe scurt, un exemplu strălucit de film în care povestea justifică forma.

Kierkegaard spunea despre opera Don Giovanni a lui Mozart că este cea mai bună a tuturor timpurilor, pentru că în ea forma şi substanţa coincid perfect, criteriu care pentru Kierkegaard este ceea ce face o anumită creaţie să fie clasică.

Dacă e aşa, şi aşa e, atunci Dancer in the Dark, Memento şi mai nou The Artist sînt deja clasice.

Comentarii
  1. Ciprian Bojan spune:

    Cu alte cuvinte dacă te îmbraci cu haine care ți se potrivesc aproape perfect, ai o ținută clasică!😉 Kierkegaard ăsta al tău are niște raționamente care surprind prin simplitate și franchețe!🙂
    Cât despre filmele descrise, iată devine o provocare spre a le urmări!🙂

  2. Te asigur ca nici unul dintre ele nu e pierdere de vreme🙂

    • Ciprian Bojan spune:

      Păi dacă zici tu, cu atât mai mult😉 Sper că voi da de ele online, căci două lucruri mă despart de o sală de cinema: distanța și timpul… În liceu mergeam la toate filmele care rulau în cinematografe, chiar dacă le vedeam, unele, a doua sau a treia oară (bine, nu în aceeași săptămâna…) Și, dacă îți închipui, patru ani de liceu și vreo doi din facultate nu am avut nici televizor… Eram mai liber ca acum…🙂

  3. arethe spune:

    🙂 am vazut si io filmul the artist, a doua zi dupa oscaruri (online, oglinda si cu.. subtitrare:)))!!!)
    i got your point, cu forma si substanta, desi primul impuls a fost sa te contrazic si sa zic ca treaba sta exact invers. asta probabil pentru ca mie filmul nu mi-a placut in mod deosebit, adica substanta nu mi s-a parut suficient de puternica incat sa sa se afle intr-o astfel de legatura cu forma. in ce fel: drama personajului principal e deja un loc comun, iar povestea e previzibil 100% de clasic construita. iar mijloacele sunt previzibile 100 % de clasic folosite. mai pe scurt, e o insiruire de clisee, vorbind atat de substanta, cat si de mijloace cinematografice (forma). singura smecherie e ca respectivele clisee sunt 100 % autoreferentiale. dar e o smecherie de la care io, ca spectator, nu castig nimic. filmul e un exercitiu cinematografic si cam atat, pentru mine. ca un soi de demonstratie care a mai fost facuta unei teoreme care a fost demult demonstrata. almost boring. de ce almost? de ce nu intrutotul plicticos? pentru ca privim filmele mute cu duiosie si cu ingaduinta zambitoare si benigna. din punct de vedere stilistic, io zic ca filmul e mult prea prizonier cliseelor pe care a mizat si asumat, cred, excesiv. sa zicem, e prea.. rotund, aluneca tot, nu am de ce sa ma prind. l-am apreciat, dar nu mi-a placut. ba, mai mult, imediat dupa ce l-am vazut, pt ca ma lasase cu o frustrare venita tocmai din caracterul mult prea „circular” – ca sa nu zic „onanistic” – ar fi prea tare termenul – m-am repezit, de necaz, sa vad iron lady, care m-a lasat facand temenele lui merykl streep- femeia e extraordinara, intr-adevar. deci – l-am privit cu placere. asta nu insemna ca e un film mai bun decat artistul. insa felul in care, de pilda, cum ziceai mai sus, lars von trier face niste chestii autoreferentiale, construind niste chestii zdravene in timpul asta, nu are nicio legatura cu felul in care artistul e autoreferential, pentru ca nu construieste nimic. in primul caz raman cu ceva, „smecheria” ma ajuta, in al doilea caz nu raman. the artist e un film ciudat: e desavarsit, dar nu e un film bun. pentru ca nu e viu. nu te contrazic: da, aici, forma e justificata de substanta, da, e coincidenta perfecta dintre forma si substanta. sa nu confundam asta, insa, cu valoarea, caci mai depinde si de valoarea fiecareia dintre ele, pana la relatia dintre ele – adica, un exemplu in extremis, exista coincidenta perfecta intre substanta si forma, ergo, „clasic”, ale unor manele, de pilda. fara e crea vreo paralela, doamne fereste, nu cred ca the artist straluceste la vreuna din cele doua. clasicul nu e cu adevarat clasic pana nu ne misca macar un milimetru in fata, cu o farama de geniu. deci clasicul tre` sa contina/sa porneasca (de la) o farama de geniu. daca e sa il trecem pe kierkegaard in hegel (…:)))))! funny!) the artist ar fi o sinteza perfecta, dar unde e teza, unde e antiteza, unde e dialectica dindaratul sintezei? foarte retoric vorbind, cred ca Kierkegaard, daca ar fi vazut filmul asta si ar fi vazut postarea ta, ar fi zis ceva de genul: „hmm.. am uitat sa spun: concidenta asta trebuie sa fie rezultatul unui urcus al creatorului si deci si al spectatorului, nu o colectie, oricat de impecabil acordata, de chestii luate de-a gata, ca atare. unde e actul creatiei, stabilizat si manifest in acest acord perfect?” despre filmele de anul asta de pe la oscar (din cele pe care le-am vazut) parerea mea? (hac!) cel mai bun – tinker taylor soldier spy. subiectul – fumaaaaat. modul de realizare? excelent. cu toate astea… accord parfait. l’oreal, fond de ten ;)). nu atat de exotic precum the artist, dar un film la care m-as uita si a doua oara. ceea ce nu e cazul pt premiatul de anul asta. din pacate. din punctul meu de vedere, anu asta membrii academiei au fost niste snobi😀. dar asta e frumusetea: existenta mai multor puncte de vedere.

  4. ionetecatalin spune:

    Ai scris un comentariu mai lung decit postul meu, asta cu privire la forma. Trebuie sa recunosc ca si substanta e mai substantiala decit a mea, cel putin cu privire la analiza filmului in chestiune, daca nu in general. Acuma am impresa ca eu sint cel care comenteaza la postul tau, nu ca avem un dialog la postul meu. Tot un fel de autoreferentialitate mai ciudata si asta. Un fel de dialectica a blogosferei, prin care comentariul devine el insusi articol, adica origine. Am gustat gluma prin care il treceai pe Kierkegaard in Hegel. Daca ar putea, probabil Kierkegaard ar spune „L-am tratat eu mai mereu ca pe un magar, dar batrinul Hegel avea mare dreptate din cind in cind”

  5. ionetecatalin spune:

    Am vrut sa-ti comentez pe blog si am vrut chiar sa subscriu la el, dar n-a mers nici una, nici alta. blogul tau nu e deloc fan friendly. Asa ca pun aici comentariul pe care am incercat sa-l pun acolo:

    „Ai scris foarte bine despre Melancholia. Am scris si eu despre el, mai putin specializat ca tine, insa. Pacat ca scrii asa de putin si ma mir ca ai asa de putini cititori. De fapt, nu e de mirare, pentru ca regula pare a fi urmatoarea: cu cit scrii mai bine, cu atit ai mai putini cititori. Ma gindesc si la mine, cu multa nemodestie, cind spun chestia asta.”

  6. arethe spune:

    ce necaz imi e ca ai vrut sa comentezi la blogul meu si n-ai putut! am mai primit plangeri, dar am zis ca fie au avut „ei” probleme cu conexiunea, fie pe principiul „cine stie ce tehnicalitati s-or fi intamplat chiar atunci”, insa acum, daca posesorul unui blog atat de pus la punct zice ca sunt probleme, e clar ca it’s not you/them, it’s me. nu prea le am cu partea tehinca a bloggingului. dar ca sa mai dau viata acestei preocupari solitare si s-o fac mai putin solitara, o sa incerc chiar acum sa vad cum e cu setarile alea. mi-e drag cand e ceva nou pe acolo, pt ca io scriu rar si macar sa apara ceva nou de citit (de catre mine, adica, in 1 rand) acolo, respectiv – comentarii – cat de lungi😀 (da, am observat si eu ca a fost mai lung decat postarea, inainte inca sa il postez, mi-am zis „ah, la naiba, tipic mie”, mi-a fost nitel rusine, insa nu ma pot abtine). cat despre „regula” de care zici, nu sunt de acord. nici macar nu cred ca in zona asta exista reguli privind „audienta” (exceptandu-le pe cele „tehnice”.) fug sa rezolv (sau macar sa incerc). multumesc! ai fost un trigger :)))

  7. ionetecatalin spune:

    Ma bucur ca am fost un trigger, dar as vrea sa trag si mai departe si sa iti recomand sa treci pe WordPress. Migrarea ar fi destul de usoara, dat fiind ai doar citeva posturi. Si e pacat ca scrii asa de putin. Aia care scriu prost scriu si foarte mult de obicei (eu sint o exceptie-din nou cu nemodestie), e pacat cind aia care scriu bine stau cu miiinle in sin. Vorba aia: e suficient ca cei buni sa nu faca nimic ca raul sa invinga! :))

  8. arethe333 spune:

    taraaam! raportez: am izbandit! (si sunt mandra de mine pentru asta, ha!) a fost ceva de munca, dar, intr-adevar, wordpress este mai „user friendly”, cu atat mai mult pentru o persoana atehnica. thanks again🙂

  9. ionetecatalin spune:

    Tocmai ma pregateam sa mai scriu ceva, nefiind sigur ca merita si destul de obosit, Comentariul tau a picat la fix pentru ca imi trece pofta de scris cu raspunsul asta :)) Blogul tau arata mult mai bine pe WordPress decit inainte si bine ar fi sa ti-l vizitezi mai des. La fel si pe al meu😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s