E adevărat că în România mass-media e o melodramă ieftină, nu raportare cît de acît acurată  a faptelor. Spaţiul mass-media românesc e unul în care profesionalismul e undeva la fund de tot în lista valorilor şi priorităţilor celor care profesează. Bineînţeles că se poate profesa fără profesionalism, dacă se întreba cineva.

Nu ştiu dacă a existat o conspiraţie a hipermarketurilor şi a televiziunilor, dar ştiu că unele hipermarketuri au încercat să se folosească de zvonurile de la televizor pentru a-şi creşte vînzările. Panica fusese înjectată de televiziunile care sfătuiau lumea să facă provizii, iar managerii de magazin au primit-o ca pe o mană cerească. Aşa se face că în unele magazine mari se putea auzi prin staţie “ne cerem scuze dacă lipsesc produse de la raft din cauza cererii foarte mari”, moment în care consumatorul-oaie (în fiecare dintre noi zace o oaie, adică suntem toţi susceptibili de a fi victimele spiritului de turmă)  mai arunca încă o conservă în cărucior. În caz că o să fie zăpada prea mare.

Astea toate sînt adevărate, dar dincolo de toate astea e un adevăr şi mai profund. Anume că mass-media nu a făcut altceva decît să răspundă unei nevoi dintre cele mai elementare: nevoia de haos. Nevoia asta de haos e strîns legată de voluptatea sfîrşitului despre care scriam aici. E, ca să zic aşa, o formă cotidiană şi atenuată a ei. E cotidiană pentru că e reacţie adversă la cotidian, căci cotidianul îşi creează, în virtutea demonului banalităţii şi al naturii umane căreia îi repugnă banalitatea, propriul ei nemesis.

Dar să nu mă pierd în abstractizări, care s-ar putea să pară unora aride, chiar dacă mie mi se par pline de substanţă. Ce vreau  să spun e că pînă şi cei mai cinstiţi şi mai muncitori dintre noi au încercat sentimente de bucurie la gîndul că o să fie o zăpadă atît de mare încît n-o să mai putem ieşi din casă. Pentru unii, bucuria asta e, desigur, un rezultat direct al lenei. Dar nu poate să fie la fel pentru toată lumea, pentru că nu sîntem toţi la fel de leneşi. Originea bucuriei trebuie căutată, atunci, în altă parte. Şi o găsim repede, pentru că ne zîmbeşte sfios din imediatul cotidianului. Adică, bucuria încercată la vestea că o să ningă mult provine nu atît din consecinţa că toate o să fie blocate, adică din nemişcare, ci din faptul că toate o să fie date peste cap, adică din răsturnare, dintr-un fel de mişcare distructivă dar tocmai din acest motiv creatoare. Creatoare de altceva, un altceva despre nu ştim nimic decît că se defineşte negativ prin raportare la banalul cotidianului.Acestei nevoi de haos au răspuns televiziunile care au făcut din predicţiile meteo melodrame ieftine.

În altă ordine de idei şi la fundul absolut al priorităţilor şi intereselor mele, tocmai am citit că Emil Boc a demisionat. Scriu asta doar pentru că în mod sigur o să am nişte vizualizări în plus în urma căutărilor pe Google după “emil boc”, “demisie”, “proteste”, “victorie”.

Comentarii
  1. chgabriela spune:

    Buna tehnica de views. Frumos si adevarat articol!

  2. Ciprian Bojan spune:

    A propose de ”voluptatea sfârşitului”: http://bciprianmp.wordpress.com/2012/02/01/sange-pe-pereti/

  3. alexxa spune:

    In general, toti isi doresc situatii exceptionale….in care sa se arata utili….si sa mai castige ceva–o inima, un suras, o nevasta, un copil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s