La un moment dat, oamenii inventaseră o substanţă despre care credeau că umple spaţiul şi pe care o numeau eter. Pînă la urmă, experimentele au arătat că eterul este un concept fără corespondent în realitate, adică science-fiction. El a fost înlocuit de conceptul de vid: acolo unde se termină atmosfera, în spaţiul cosmic, e vidul. Adică nimic. Căci vidul e nimic şi nimicul e vid. Sau nu e aşa?

 

Cînd spunem vid, avem senzaţia că ne referim totuşi la ceva, chiar dacă intenţia cuvîntului este de a exprima nimicul. Gîndirea e pîndită la tot pasul de paradoxuri, şi de fiecare dată cînd încercăm să gîndim nimicul sau infinitul sfîrşim în paradox.  Bunul simţ ne spune totuşi că nimicul este nimic, că, adică, vidul este nimic şi  cu asta basta!

Doar că ştiinţa e cel mai mare duşman al bunului simţ, căci, între noi fie vorba, mi se pare chiar că ştiinţa şi-a luat încercarea de a face de rîs bunul simţ ca maximă prioritate. Mă refer aici la ştiinţă în general şi vreau să spun că realitatea pe care ne-o arată ştiinţa e întotdeauna altfel decît credeam noi, adică bunul simţ.

Este în ştiinţă un domeniu unde chestia asta are o amploare maximă, şi anume fizica cuantică. Mecanica cuantică, care se ocupă cu comportamentul (foarte deviant) al particulelor elementare (subatomice), ne descoperă o realitate care sfidează cu neruşinare bunul simţ. Asta în cuvintele mele. În cuvintele ştiinţei: mecanica cuantică este contraintuitivă în cea mai mare măsură.

Un exemplu de astfel de sfidare flagrantă a bunului simţ este ceea ce în mecanica cuantică este numit superpoziţie. Ce e asta? În realitatea de zi cu zi, un obiect poate să ocupe doar o poziţie în la un moment dat. El poate să ocupe două poziţii diferite, dar la momente diferite în timp.  La nivel cuantic, însă, un obiect subatomic poate să fie în poziţia A şi în poziţia B în acelaşi timp. Nu doar că este în poziţia A şi B în acelaşi timp, dar ocupă şi toate poziţiile dintre A şi B. În acelaşi timp. Dacă asta nu face să vă stea mintea în loc de mirare, înseamnă că nu reuşesc să transmit nimic prin scris şi ar trebui să mă apuc de cîntat. Manele, eventual, pentru că la altceva nu aş fi bun. Dar pe cine păcălesc eu, nu aş fi în stare să cînt manele. E nevoie de talent şi pentru alea.

Aşadar, ăsta e un exemplu de sfidare a bunului simţ. Dar ceea ce mie mi se pare exemplul ultim de sfidare a bunului simţ, este tot o predicţie a mecanicii cuantice, şi anume aceea că vidul nu este de fapt vid sau gol sau nimic. Vidul, departe de a fi gol sau nimic, colcăie cu ceea ce fizicienii numesc particule virtuale. Adică particule care apar din senin (sau din nimic, orice ar fi şi nimicul ăsta de gradul doi din care apar chestii în nimicul de gradul unu), pentru o foarte, foarte scurtă bucăţică de timp, şi care se întorc de unde au venit, adică din nimic. Asta era predicţia, care a fost recent confirmată de un experiment în care fotoni au fost creaţi din nimic, în laborator, despre care puteţi citi aici.

Pentru că deja am scris prea mult, o să mai spun doar că, uite domne, nici nimicul nu mai este ce era odată!

 

 

Comentarii
  1. Ciprian Bojan spune:

    Deci totul e relativ…😛😀

  2. sjackm spune:

    Nimicul care nu poate fi imaginat exista dincolo de Univers, adica dincolo de textura spatiu-timp. Ceea ce tu numesti vid se refera pur si simplu la absenta oricarei substante. Insa spatiul si timpul exista acolo. Asta daca nu ma insel🙂

  3. ionetecatalin spune:

    Dar nimicul ala care nu poate fi imaginat (bine zici) e si el totusi un ceva, din moment ce ne putem referi la el. paradox.

    da, Ciprian, se pare ca si nimicul e relativ

    • Ciprian Bojan spune:

      Mda, dacă asociem nimicul cu cifra zero, se pare că nici bietul zero nu mai e lăsat în pace…
      Am luat-o pe glumă, dar cineva spune că nimicul înseamnă absența a ceva, așadar trebuie neapărat asociat cu ceva…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s