Da’ ce-s cu astea aici?

După meseria de farmacist  şi cea de traficant de droguri, probabil că cea mai aducătoare de profit e cea de notar. Sînt un pic supărat, pentru că tocmai a trebuit să plătesc 100 de lei pe cîteva copii legalizate. Tot ce a făcut secretara notarei a fost să pună o ştampilă şi tot ce a făcut notarul (era o doamnă) a fost să semneze, şi mi-au luat salariul pe o zi de muncă. Asta se cheamă, după mintea mea, creaţie ex nihilo, adică a face bani chiar din nimic. Unora consultanţa de un tip sau de altul li se pare o modalitate de a face bani din nimic, la fel şi în cazul terapiei psihologice. Dar în cazul consultanţei şi al terapiei, mi se acordă timp, şi mi se pune la dispoziţie un întreg complex de abilităţi şi cunoştinţe ale consultantului/terapeutului. Dar în cazul notarului, întreb, ce mi se oferă? Un  jurist ar şti să răspundă mai bine, eu o să zic doar că mi se oferă o garanţie a autenticităţii pentru orice din partea statului. Dar mi se oferă la suprapreţ.

Nici măcar nu trebuie să fii foarte deştept ca să fii notar, căci doamna respectivă nici nu prea ştia să vorbească româneşte. Cît timp am stat eu acolo, a făcut o greşeală pe care de obicei o fac proştii (sînt rău? incorect politic? cum să le zic?) care se chinuie să vorbească frumos. Întrebînd de nişte foi, a zis: „da’ ce-s cu astea aici?”.

Anunțuri

4 gânduri despre „Da’ ce-s cu astea aici?

  1. Un notar este în stare, fără prea mari eforturi, să fie la fel de util societății ca un parlamentar de care n-a auzit nici dracu’, da’ care ne decide nouă soarta. Crede-mă! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s