Paradis în destrămare

Ziceam odată că Scandinavia e un fel de rai pe pămînt, și cam așa e. E un rai pămîntesc și imperfect, firește, dar destul de rai. Dar orice rai omenesc e fragil și asta s-a văzut astăzi în Oslo, Norvegia, cînd acolo s-a dezlănțuit iadul. E vorba tot de un iad omenesc, bineînțeles. O bombă a explodat în jurul orei 3 pm în centrul orașului, omorînd șapte oameni și rănind mai mulți. La scurt timp după explozia bombei, pe o insulă unde se aflau tineri într-un fel de tabără, un individ deghizat în polițist și înarmat cu mai multe arme a deschis focul la întîmplare și a ucis zece dintre tinerii care se aflau acolo. Se pare că ar fi vorba de un act de terorism al extremiștilor islamici, dar deocamdată nu se știe sigur.

Într-o conferință de presă pe care tocmai am văzut-o în direct pe BBC, prim ministrul Norvegiei a declarat că societatea deschisă norvegiană nu va putea fi distrusă cu bombe și că „Răspunsul nostru la violență este mai multă democrație.” Nu îmi e limpede ce înseamnă asta, probabil nici primului ministru nu-i e prea limpede ce înseamnă. Cum adică să răspunzi cu mai multă democrație la bombe și împușcături care seceră copii nevinovați care se află în tabără? Dacă e vorba de o invazie a iadului în paradis, atunci paradisul trebuie să-și arate și fața de iad pe care fără îndoială o are.

Pînă acum a fost arestat un singur suspect, care e norvegian, deși toată lumea se aștepta să fie arab. Aș vrea să spun că înțeleg ce vor și musulmanii ăștia extremiști, dar nu înțeleg. Probabil nici ei nu înțeleg prea bine. Cert e că în capul lor asta e calea de a duce raiul pe pămînt. La fel a crezut și Stalin cînd a omorît milioane de oameni. Trebuie să recunoaștem că oricît de diabolici ar fi teroriștii arabi, nu se apropie de iadul sistematic instituit de comunism și apoi de nazism. Asta în caz că cineva se gîndește să dea vina pe religie în general pentru atrocitățile de la Oslo. Secolul XX a fost probabil cel mai puțin religios din istorie (deși asta e discutabil) și în același timp cel mai sîngeros și care a văzut cele mai odioase crime. Raiul norvegian a fost atacat nu de un iad religios, ci de  un iad omenesc, mult prea omenesc, vorba lui Nietzsche.

Anunțuri

6 gânduri despre „Paradis în destrămare

  1. N-am dat „like” fiindcă nu-mi place situaţia, dar articolul mi-a plăcut. Paradisul de care vorbeşti se susţine şi pe petrolul exportat în UK sau în alte state, fiindcă Norvegia la cei 4,7 milioane locuitori nu are cum să consume cele 100 de milioane de tone de petrol extrase anual.
    Mă tem că următoarea lovitură va fi într-o ţară mare europeană, sau nord- americană, unde există sentimente pro americane mai profunde… Cât despre fundamentaliştii islamici… Păi nici în Burundi nu domneşte vreo democraţie tocma’ lucie, de exemplu, da’ SUA nu trimite trupe să instaureze o democraţie precum a făcut în Afganistan şi Irak… Mda….

  2. Aseara cind am scris eu erau 10 morti. Acum sint 80. Si erau banuiti teroristi islamici, azi e vorba de un nordic blond inalt cu ochi albastri „crestin conservator” dupa pagina lui de facebook. Daca mor azi tot ce ramine din mine e pagina mea de fb?

    1. Şi eu îmi pun aceleaşi întrebări: ce rămâne din mine dacă mor, ce las eu în urmă? Cert e că unii semeni de-ai noştri nu pot accepta „faţa” acestei lumi, care- după umila mea părere- nu e cu suflet rău, ci lipsită de suflet. Nimeni nu mai simte nimic, am devenit reci, morţi pe dinăuntru, ceea ce e mai grav decât răutatea… 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s