În dimineaţa asta Dîmboviţa a vrut să-mi demonstreze că habar  n-am ce vorbesc, că ar trebui să-mi văd lungul nasului şi să dau dovadă de ceva mai multă modestie intelectuală. Pe scurt, mi-a demonstrat că de fapt balta are peşte. Acum cîteva zile scriam că pescarii îi aduc degeaba ofrande cu undiţele lor, că aşteaptă la nesfîrşit după Dîmboviţa etern fiţoasă. Azi dimineaţă, însă, chiar în secunda în  care treceam pe lîngă cineva care pescuia între podul Izvor şi Piaţa Naţiunile Unite, acesta a scos din apă cu un gest melodramatic un peşte mic, cam de zece centimetri.  Pescarul era foarte încîntat de reuşita lui, căci imediat s-a întors către vecinul lui  mai puţin norocos şi i-a strigat triumfător: Campionul, nea Nicule!  Ar fi trebuit să mă dau jos de pe bicicletă şi să-l întreb pe   campion dacă nu vrea o poză cu captura lui care reuşea cu greu să întindă firul undiţei pînă jos. El ar fi avut ce să arate nepoţilor şi eu aş fi avut ce să pun pe blog.

Dar în loc de asta mi-a venit imediat în minte o conversaţie pe care am avut-o cu cineva aseară. Respectivul cineva zicea că nu există niciun dincolo, pentru  că nu se vede. Că nu există minuni, că nu există dragoste (care, dacă e, trebuie să fie tot o minune), că nu există Dumnezeu, pe scurt că nu există nimic dincolo din ce se poate vedea.  Cum, pornind de la ce se vede, să expediezi ceea ce nu se vede? Şi credinciosul şi necredinciosul se află în aceeaşi situaţie. Pentru niciunul nu există dovezi, ambii fiind în situaţia de a căuta indicii despre dincolo. Credinciosul se uită la ceea ce se vede şi găseşte numeroase semne pentru existenţa a ceea ce nu se vede, a unui dincolo. Pentru el moartea nu e doar o tragedie, o fundătură surdă şi absolută, ci o ghicitoare. La fel suferinţa. Dar ghicitori sînt pentru el şi rîsul, frumosul, muzica, căci toate lui i se par a fi expresii ale lui dincolo în aiciul nostru. Oricum ar fi, ce vreau să spun e că nu e deloc înţelept să tragi concluzia că nu există peşte în baltă doar pentru că de fiecare dată cînd treci tu pe lîngă pescari aceştia nu prind nimic.

Comentarii
  1. Ciprian Bojan spune:

    Articolul tău, mă duce cu gândul la altă idee. Atotştiutorismul românilor. Când nu avem competenţe într-un domeniu sau altul, de ce ne e atât de greu să ne abţinem să ne băgăm singuri în seamă?

  2. ionetecatalin spune:

    orice forma omeneasca de atotstiitorism pute (ca un peste stricat, ca sa fiu ontopic )

  3. arethe spune:

    ha, ha, ha!! cu cine doamne iarta-ma ai stat de vorba, de zicea pesudo-materialisme din astea? :))) in locul tau, i-o taiam scurt cu celebra parabola-intrebare: „auzi, X, mata esti un om intelgient, nu? ai minte, nu? nu ti se poate la indoiala inteligenta. de acord?” el probabil ar fi zis „de acord”. iar atunci i-as fi zis asa: „pai stai putin, ca ma tot uit si nu vad nicaieri mintea matale. deci daca n-o vad, nu exista, nu?”… zau asa…

  4. foarte buna asta, e de tinut minte :)) dar fapt e ca traim in ceea ce Charles Taylor a numit „cadrul imanent”, in cartea lui A secular age. In cadrul imanent, pozitia default e aceea a necredintei, adica aceea a credintei in ceea ce se vede. Orice realitate dincolo de ceea ce se vede sau este disponibil empiric este greu de acceptat pentru subiectul modern pe care tot Taylor il numeste „the buffered self”, un concept greu de tradus in romana dar extrem de interesant.

  5. Tokolyi Mihai spune:

    Dacă balta are pește, atunci are și pescari😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s