Unii zic că termeni ca bătrîn/bătrînă nu sînt politically correct. Că în loc de ei ar trebui să folosim persoane cu mulți ani la activ sau alte eufemisme. Oare bătrînețea sau moartea sînt politically correct? Atunci de unde unde ideea stupidă că reflectarea lor în limbaj ar trebui să fie? Comentariul ăsta a fost doar ca să-mi apăr titlul.

Am scris textul ăsta ieri cînd visul era încă proaspăt.

Am visat că voiam cu disperare să mă întîlnesc cu femeie foarte bătrînă pe care o cunoșteam. Din ce simțeam în vis reieșea limpede că aveam o istorie cu ea, însă amintirile erau un fundal încețoșat.  Știam doar că vreau să o văd. Cum se întîmplă în vis, n-am reușit să ajung la ea la timp și cînd în sfîrșit am întrebat pe cineva dacă o pot vedea, mi s-a spus că e ieșită în seara asta, că s-ar întoarce abia după 9:30. Nu pot să pun în cuvinte sentimentul de pierdere iremediabilă pe care l-am avut cînd am aflat că o pot vedea abia după 9.30. Simțeam că fiecare oră pe care n-o petrec cu ea e o oră pierdută. Era ca și cum ar  fi murit, însă chiar dacă era foarte în vîrstă, în visul respectiv nu exista deloc pericolul ca ea să moară chiar atunci. Totuși, problema era că n-o pot întîlni imediat, că trebuie să aștept cîteva ore, și din cauza asta sufeream cumplit. Nu știu cine era bătrîna din vis. Poate era arhetipul unei Personalități, pentru că evident nu eram îndrăgostit de ea pentru fizic. Faptul că fizicul ei era îmbătrînit, deci nu putea să mă atragă în nici un fel, e evident plin de semnificație.

M-am trezit cînd visul era încă proaspăt și am încercat să mă agăț de sentimentele puternice pe care tocmai le trăisem, să le prelungesc cumva în realitate, pentru a le înțelege mai bine. Poate ar fi trebuit să scriu chiar atunci, pentru că doar scrisul solidifică gîndurile, însă n-am făcut-o. Am  formulat totuși, atunci, o ecuație pe care mi-o amintesc bine. Cu mintea pe jumătate trează, mi-am explicat mie însumi atunci că ce simțeam pentru bătrîna respectivă era rezultatul unicității și al fragilității ei. Adică: unicitate (personalitatea ei care mă fascina și care evident era TOTUL din moment ce era bătrînă)+ fragilitate (din nou, simbolizat de faptul că era bătrînă, deci aproape de moarte)= egal dragoste (sentimentul că fiecare oră pe care n-o petreceam cu ea era o oră pierdută iremediabil din moment ce moartea era la doi pași). Poate eram influențat de definiția dată de Frankl dragostei și pe care o reproduceam și eu aici acum cîteva zile în textul cu titlul Hai să fim mai mult decît animale. În mod evident definiția respectivă a jucat un rol important în visul meu. Însă o parte la fel de importantă a venit din mine însumi, mă refer la simbolismul bătrîneții care sugera ideea de fragilitate. Frankl vorbea despre unicitate  (personalitate) ca element esențial al dragostei. “Eu” (îl pun între ghilimele pentru că e vorba de mine în vis-mă feresc să-i zic inconștient pentru că e un termen mult prea abuzat și prea puțin înțeles) am introdus dimensiunea fragilității, a faptului de a fi doar o fluctuație minusculă în oceanul timpului, la fel de esențială pentru orice definiție a dragostei.

Am scris ca să nu uit, pentru că  impresia lăsată asupra mea de  visul ăsta a fost foarte puternică. Încă mai simt urmele emoționale lăsate de el prin conștiința asta trează în care sînt acum. Însă scriind, am trivializat-o, pentru că experiența a fost mult dincolo de puterea de reproducere a limbajului. Dar mai bine trivializat decît deloc.

Comentarii
  1. Alecsxandra spune:

    frumos…cred ca una tanara ar fi in stare de crima la auzul unei asemenea declaratii:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s