Ferește-mă, Doamne, de dragoste!

Posted: Martie 30, 2011 in Fără categorie
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , ,

E bine știut faptul că, cel puțin în literatură, calea către măreție trece prin cele mai adînci abisuri ale suferinței. Aș putea să fac o listă lungă de mari scriitori care au ajuns ceea ce au fost, adică mari scriitori, doar după ce au suferit. Suferința e extrem de polimorfă pe planeta noastră albastră, dar cred că două dintre formele pe care le ia au fost cele mai fecunde pentru scriitori. Prima este suferința din dragoste. Dragostea, atunci cînd este nefericită, pe unii îi omoară iar pe alții îi face mari. A doua ar fi, simplu spus, foamea. Poate foamea nu are o relație atît de directă cu creația ca și nefericirea din dragoste. De fapt, cele două nefericiri sînt de ordine cu totul diferite. În orice caz, în istoria literaturii putem să vedem că foamea a fost mai degrabă un factor care a stimulat creativitatea decît unul inhibitor.

Acum, dupa cum ziceam, lucrurile astea sînt bine știute. N-am spus nimic nou. Ce e nou, e încercarea mea de a răspunde la întrebarea de ce stau lucrurile așa. Și, deși nu am pretenția să dau un răspuns care să explice în totalitate chestia asta, cred totuși că răspunsul meu se apropie de esențial. Din acest motiv, el nu poate fi decît foarte abstract. Și sună cam așa: suferința, mai ales atunci cînd este din dragoste dar și atunci cînd este rezultatul feluritelor lipsuri materiale, îl face pe individul care suferă să se regleze mai bine pe frecvența lumii acesteia. Și pentru că lumea asta e în esență suferință, individul care suferă și suferă pînă la capăt- nu există suferință mai devastatoare și mai deplină ca cea din dragoste, dar din cauza asta are și cel mai mare potențial de stimulare a creativității- este într-o poziție privilegiată de a surprinde și exprima esența lumii în opera lui. Pentru că doar în dragoste atingem fericirea supremă, niciun individ nu e mai departe de realitatea lumii acesteia decît un îndrăgostit.  Iar unul care are de toate  și n-a știut niciodată ce înseamnă foamea, va avea destule probleme în a înțelege realitatea de zi cu  zi a vastei majorități a populației de pe blog (am vrut să scriu glob, am greșit, dar acum las greșeala necorectată pentru că mi se pare interesantă, scriind unde scriu). Cu alte cuvinte, orice formă de fericire, dar mai ales dragostea, reprezintă o îndepărtare de condiția umană.

Gîndurile astea ar putea fi mult dezvoltate, dar un blog nu e locul pentru așa ceva și nici eu nu cred că sînt omul potrivit pentru misiunea asta. Pentru că și eu vreau să fiu mare (cine nu vrea?!), o să închei postul de astăzi, pentru prima dată în istoria blogului meu, cu o rugăciune: Ferește-mă, Doamne, de dragoste și de prosperitate materială!

 

PS: Pînă acum rugăciunea mi-a fost foarte ascultată.

 

Comentarii
  1. Simona spune:

    Sa intelegem ca suferi din dragoste🙂 si scrisul e o forma de terapie, de a te convinge ca asta e de fapt starea normala, scriu si in urma mea se reconstruiesc regulile, arhitectura sensurilor🙂

  2. bender spune:

    „I’m back, itiots!”

  3. ionetecatalin spune:

    Am zis eu ca sufar din dragoste? Asta se intelege?😀

    Bun revenit, Bender. I missed you so much

  4. ionetecatalin spune:

    din nou at Simona: frumoasa parafrazare, mi a placut :))

  5. Ciprian Bojan spune:

    Fereşte-mă, Doamne, de dragoste, că eu nu mă pot feri, n-aş avea puterea asta? Traduc bine sensul, sau?…
    De prosperitate, te poate feri şi… Guvernul sau patronul, după caz!😛😉😀

  6. ionetecatalin spune:

    @simona: nici prin cap nu mi ar trece sa ma pun cu sistemul, asa ca nu mai zic nimic😀
    @Ciprian: ai citit bine, iti trebuie o putere supraomeneasca sa te feresti de dragoste, daca ai vrea sa faci asta. dar iti trebuie si o minune ca sa te indragostesti :))

    Acum, vorbind (mai) serios, aici nu e vorba de o sitatie deviata, ci de una principiu.

    • Ciprian Bojan spune:

      Nu prea cred în astfel de „minuni”, fiindcă eu unul nu ajung să am sentimente pentru cineva… în secunda doi… Iar minunile sunt atât de rare… şi durează atât de puţin…
      Da, te înţeleg, într-adevăr parcă starea normală a indivizilor e aceea de nefericire… Constat asta pe propria-mi piele… Starea de fericire ne face să devenim letargici, leneşi, necreativi…

  7. ionetecatalin spune:

    Nu cred ca asta voiam sa spun🙂 In primul rind, ce crezi acum nu e neaparat general valabil. Acum crezi ca nu poti sa ai sentimente, miine o sa intilnesti pe cineva si o sa simti ca explodezi de sentimente. Da, minunile sint rare, asta le face sa fie minuni. Dar sint. Sint.
    Cit despre nefericire..nu voiam sa spun ca e starea normala a omului, sau ca e de preferat. Din nefericire, ca sa zic asa, conditiile din lumea asta fac ca cei mai multi oameni sa fie nefericiti, chinuiti. totusi, toti ne dorim sa fim fericiti, numai ca din motive obiective e imposibil pentru toata lumea sa fie fericita. Un individ fericit e un individ mai bun decit unul nefericit si starea de fericire este intotdeauna de dorit. Dar pentru ca in lumea asta e imposibil ca toata lumea sa fie fericita, si de fapt marea majoritate sufera cumplit, atunci conditia umana e una de nefericire si cel care vrea sa intelegea umanitatea trebuie sa sufere.

  8. Ciprian Bojan spune:

    Oarecum asta am încercat şi eu să apun, dar… poate nu mi-a ieşit…🙂

  9. eumiealmeu spune:

    fă bine şi revizuieşte-ţi rugăciunea. măcar până termini doctoratul adaugă un cuvânt: deocamdată. sau mă rog străduieşte-te tu ca rugăciunea să-ţi fie ascultată doar până atunci!🙂

  10. arethe333 spune:

    (n-am somn si ma plictisesc). deci: cautam pe blogu matale, domnu catalin, citatul ala din frankl cu definitia dragostei, ca-mi trebuia (il gasesc aici mai repede decat pe google si gata tradus:D), si ce gasesc, ce citesc: ‘lumea asta e în esență suferință”. si, mai mult decat atat: „Cu alte cuvinte, orice formă de fericire, dar mai ales dragostea, reprezintă o îndepărtare de condiția umană.” soc si groaza:)))) WTF? catalin, mamica, iesi afara, intra si mai iesi o data! (asa e zicerea…). cum adica??!!?cum sa spui asemenea… asemenea. cum???! premisa ca lumea e in esenta suferinta. in esenta??? really?? si sa nu ma iei cu alungarea din rai, ok? nu despre asta e vb. in esenta? auzi la el.. iar concluzia ca fericirea (mai ales dragostea – ai uitat sa spui aia care nu e nefericita, ca sa fie clar in lumina „rationamentului” tau) e o indepatare de conditia umana?? did you listened to yourself when you wrote that??:))) iau aceasta postare ca pe un exercitiu de genul alora care demonstreaza ca intr-un silogism corect construit, din premise false poti ajunge la orice bazaconie:))))) si cred si vreau sa cred ca asta a si fost rationamentul tau ce constituie postarea de fata – o auto-semi-gluma.😉 dar zau daca nu ai spus niste enormitati in el..:D. parca prea mari sa le iei in gluma, ce ai zis pe aici. brrr!
    just wanted to say that😀 (unde sunt aripile de ingeras sa le flutur calm si sfios dupa ce m-am burzuluit principial? :)…)

  11. ionetecatalin spune:

    Faptul ca lumea sau viata e in esenta suferinta e una dintre ideile mele forta, asa ca nu e deloc o gluma si nici o sa ma sperii de tine cind te burzuluiesti principial😛
    Poate viata nu e pentru toata lumea in esenta suferinta, dar pentru mare parte din toti oameni care traiesc si care au trait vreodata, viata tocmai asta e. Si eu am ideea asta conform careia atita timp cit exista un singur om nefericit, in suferinta, pe lumea asta, suferinta celorlalti e imposibila pentru ca e imorala. Dar sa nu dau cu ideile forta incoace si-ncolo, ca vreau sa fac ceva mai bun din ele, din asta de exemplu vreau sa scriu un roman odata, cind o sa ma tina nadragii

  12. arethe333 spune:

    mmm. nu vreau sa te sperii :)). dar zau ca sunt doua propozitii cu care am io o problema si la care tunam si fulgeram :)) (reiese din 1 meu comentariu care sunt alea), dar mai ales cu folosirea sintagmei „in esenta” in contextul propozitiei nr. 1 – care e si premisa – intr-un fel care mie se pare muult prea „loose”. Contiunui sa cred ca pe parcusrul rationamentului faci niste greseli categoriale si schimbi nepermis extensiunea termenilor. Si tot ce iese e un sofism. Deci, ori dezvolti intr+un roman, asa cum trebuie, aceasta idee )asa cum singur ai concluyionat), ori te feresti a mai da enunturi ce folosesc niste categorii filosofice mult prea grele/vaste pentru ca ele sa nu se simta cel putin „reductionist” in postarea ta (cel putin in formularile de acolo). Desi i got your point, right from the start, mentin parerea ca enunturile ce contin pseudo+silogismul tau, daca respecti intelesul si intelesurile ample si intreaga implicatie filosofica a unor termeni din ele, dar si a relatiilor pe care incerci sa le stabilesti intre acestia, sunt niste faslitati sofistice. Adica, adasteaza nitel, cu respect filosofic (daca tot folosesti niste categoii filosofice) si intelegere asijderea asupra cuvintelor, dupa ce ai incercat sa citesti cu voce tare urmatoarele doua enunturi:
    1. Viata este, in esenta, suferinta.
    Atentie la a spune ca ceva este ceva „in esenta”. Sa inteleg ca ai descoperit esenta vietii? Zau asa… daca scoti de acolo „in esenta”, alles ist in ordnung si n-am nicio problema. Da, de acord, viata ESTE suferinta (vezi ca pui semnul egalitatii intre viata si lume… te indrepti spre muuulte capcane…), insa mai este si altceva. o MIE DE ALTE LUCRURI (despre care, sincer, nu mi-as permite sa spun ca vreunul din ele este „esenta” vietii – nu am o astfel de cunoastere si nici nu cred ca vreun muritor ar fi vreodata indreptatit sa completeze linistit propozitia
    „viata eset in esenta……”). Da, este un adevar: suferinta face parte din viata si da, nu exista viata fara suferinta, atat dpdv teoretic (filosofic, sa zicem), cat, mai ales, practic. Dar enuntul tau e reductionist. Esenta vietii NU este suferinta. Suferinta este, sa zicem mai „trivial”, unul dintre „ingredientele” sine qua non ale vietii si da, ale conditiei umane. Dar in niciun caz esenta! Daca suferinta ar fi esenta, atunci

  13. arethe333 spune:

    (ai setat un numar maxim de caractere pe comentariu?:D M-ai ucis!! :)))😛 ), atunci, ziceam, dai in intr-un soi de „nihilism” – e randul meu sa jonglez loose cu niste cuvinte, insa macar nu cred ca ce am zis se duce pe carari ce duc in alte parti decat aveam intentia.
    2. Cu alte cuvinte, orice formă de fericire, dar mai ales dragostea, reprezintă o îndepărtare de condiția umană.
    Cred ca te referi la altceva decat la fericire, cand zici ca te indeprateaza de conditia umana. Plus ca tu pui fericirea si suferinta in relatie daca nu de cobtradcitie, cel putin de contrarietate. Sa inteleg ca pentru tine fericirea e absenta suferintei? Si ca dragostea este indepartarea de conditia umana? And so on, and so on… Zau…
    Parerea mea e ca tu ai vrut sa exprimi o idee destul de simpla si de tip „eminescian”, daca vrei, anume ca indestularea materiala si confortul emotional iti „tocesc” senzorii pentru suferinta din lume, inchizand astfel una din portile obligatorii de intrare intuitiva spre conditia umana si astfel reducand forta creatoare, ca expresie a racordarii la insasi conditia umana – ce are ca factor definitoriu inclsuiv – atentie, nu ca esenta! – suferinta. Ok, no problem there. Ideea asta se regaseste in multe locuri si e o premisa care sta in picioare oricand, chiar cu maretie. Numai ca, incercand sa exprimi acest lucuri, ai pus niste termeni-balena sa inoate intr-un pahar si un mod de a-i brodi impreuna care te-au dus la enunturi „zburatacite” de tipul 1. si 2…. Nu ma apuc aici sa mai dezvolt sau sa mai contraargumentez, ca iar scriu mai mult decat e cazul la un (ok, 2 :))) ) amarat de comentariu(i). Despre „Si eu am ideea asta conform careia atita timp cit exista un singur om nefericit, in suferinta, pe lumea asta, suferinta celorlalti e imposibila pentru ca e imorala” nu ma pronunt ca nu am inteles exact ce vrei sa spui. Pare o carare interesanta, insa nu imi permit sa gandesc mai multe despre asta ca nu am destule date. Astept o postare separata, sau poate mai bine – cum bine ziceai mai sus – o carte scrisa – cu autograf, evident🙂. Bottom line: cred ca un scriitor pe mblog de la care am pretentii,um esti tu, sau un scriitorde carti, ceea ce iti urez sa ajungi,ca am imnteles ca ast a iti doresti, trebuie sa fie mai riguros cu sensul cuvintelor. mai ales cuvintele care au multe sensuri si/sau adanci sensuri. astfel incat cand ele sunt puse in eneunturi, oricum ai lua aceel cuvinte si orice sens le-ai putea da, sa nu sune ca niste sofisme. A folosi cuvinte „mari” pentru a ilustra idei poate nu atat de mari precum potentialul respectivelor cuvinte poate fi o capcana (stiu ca si io tind sa am meteahna asta). Insa cred ca si mai smecherie e daca folosesti (cu rigurozitate!) cuvinte „mici” pentru ilustra idei marete – sau cum le zici tu ‘idei forta” (bine, asta se aplica mai ales in beletristica sau in poZie, de pilda, nu prea ar merge in eseistica, de exemplu. in fine… dar cred ca se aplica de minune si in blogareala ;)) – mai ales daca o iei ca pe un exercitiu preliminar pentru o eventuala carte).
    Te asigur ca nu voiam sa „sperii” pe nimeni, doar ca s-a trezit „filosoful limbajului” din mine si n-am putut pentru ca sa tac. (Mmmm….. Ce titlu minunat „How to do things with words”…) Cei care scriu fac asta, fac lucruri cu cuvintele. Si de aia am „sarit” asa🙂. Ca imi place sa vad lucruri bine facute.

  14. ionetecatalin spune:

    Nu am setat eu o limita de caractere, dar probabil ca WordPress pur si simplu nu e pregatit pt comentatori asa de seriosi ca tine :)) Pai da, trebuie sa recunosc ca pina acum nu mi-a mai comentat nimeni atit de serios pe blog. Asa ca iti multumesc. Sigur, daca ma iei la bani marunti, o sa gasesti cite un sofism pe ici pe colo. De asemenea, poate uneori folosesc cuvinte prea mari. Totusi, nu o sa imi dezvolt ideea cu privire la fericire pe blog, pentru ca as ramine fara combustibil pentru roman🙂

  15. arethe333 spune:

    si da, este evident ca am exagerat cu seriozitatea🙂. imi era evident chiar cand scriam, dar nu m-am putut abtine, pbbl you hit a nerve (sau mai bine zis „i hit myself a nerve”, prin intermediul tau – al postarii, adica) iar „cavalcada” mea a fost un catharsis. iar acolo, cu nr de caractere, era o autoironie, mi se intamplase mie ceva la fereastra de comentarii si a trebuit sa impart poliloghia🙂😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s