i

Simțea că o iubește, dar nu cu toată inima. Sentimentul era intens dar localizat. Nu se simțea plin.

O cunoscuse pe Anca în urmă cu un an. El mergea la Biblioteca Centrală Universitară pentru a-și scrie dizertația de master, ea era acolo învățînd pentru ultima sesiune. Frecventînd amîndoi aceeași sală, se văzuseră de mai multe ori accidental și își aruncaseră priviri timide și scurte la început, iar pe măsură ce se vedeau din ce în ce mai îndrăznețe și mai lungi. Mihai era prea timid ca să facă el primul pas, deși Anca i se părea cea mai frumoasă fată pe care o văzuse el vreodată în realitate. Avusese întotdeauna problema asta și îi invidia pe cei care puteau să abordeze o fată cu naturalețe și dezinvoltură. Recunoștea că arta agățatului era una de care el era cu totul străin și pe care credea că nu ar putea s-o învețe vreodată pentru că ținea de un mod de a fi mai mult decît de un mod de a face. Mihai nu era dintre aceia care nu sînt în stare să schimbe două vorbe cu o fată din cauza emoțiilor. Din contră, era spiritual, poate prea spiritual, amuzant și se pricepea să vorbească despre orice. Problema, de care era prea bine conștient, era neputința lui  de a crea ocazia în care astfel de conversații să aibă loc. O privea pe fata cu păr roșcat și ochi negri, pe care atunci nu știa că o cheamă Anca, cu o privire în care se amestecau dorința, disperarea și resemnarea. Era aproape sigur că Universul e indiferent la dorințele lui, și de aici disperarea și resemnarea. I se părea că ar fi nevoie de o minune pentru a o cunoaște pe fata cu păr roșcat și ochi negri și știa foarte bine că minunile sînt foarte rare. În orice caz, lui nu i se întîmplase niciuna. La fel de bine știa că zidul de gheață care îl despărțea de ea putea fi foarte ușor topit de o simplă remarcă accidentală, de un bilețel, poate un zîmbet mai susținut, și mai ales știa că nu are nimic de pierdut. Dar toate astea nu schimbau cu nimic faptul că el era absolut incapabil să facă ceva de felul acesta, în afară de priviri mai mult sau mai puțin timide. Nici măcar faptul că din privirile ei înțelegea, sau cel puțin așa i se părea, că și ea simțea ceva asemănător.

Sesiunea era aproape de  final și ea venea din ce în ce mai rar la bibliotecă. Sistemul bibliotecii cerea ca locurile să fie rezervate de la un birou special de rezervări. Lui Mihai biroul acesta i se păruse mereu inutil, ca și altele din felul în care funcționa biblioteca. Știa că își poate alege un loc și direct din sala de lectură, așa că acum urcă fără să mai rezerve loc în prealabil. Ajuns în sala patru, observă imediat că ea era acolo, la fel de frumoasă ca întotdeauna. Lîngă ea era un loc liber și el îl alese imediat, fără să stea pe gînduri. Pînă atunci nu mai stătuse niciodată lîngă ea, și nu era ăsta cel mai bun loc, pentru că nu poți privi în ochi pe cineva care stă lîngă tine. Și pînă atunci tot ce făcuse fusese să o privească. Nu era prima dată cînd simțea imperativul “acum ori niciodată”, dar era prima dată cînd inima îi bătea cu putere și știa că într-adevăr e acum ori niciodată. Era atît de aproape încît îi simțea parfumul, un parfum pe care nu îl cunoștea dar care îl amețea și parcă îi spunea “haide, îndrăznește!”. Cu inima bătînd și tîmplele zvîcnindu-i puternic, Mihai își scoase din buzunar telefonul și scrise cu litere mari “Bună, eu sînt Mihai”. Împinse ușor telefonul înspre ea. În timp ce făcea asta simțea natura invazivă a gestului său. Era pe jumătate laș, căci nu avea curaj să îi spună bună fără ajutorul telefonului, pe jumătate barbar cotropitor prin faptul că împingea telefonul în spațiul ei intim forțînd-o astfel să reacționeze.

Cele cîteva secunde care au trecut de cînd el a împins telefonul și pînă cînd ea l-a observat și a reacționat, au avut în ele ceva din nesfîrșitul eternității sau din chinurile iadului. “Iadul poate fi veșnic chiar fără a fi nesfîrșit în timp” înțelese Mihai în cele cîteva secunde chinuitoare. Erau chinuitoare pentru că în mintea lui toată povestea lua proporții hiperbolice care depășeau cu mult realitatea situației. Și realitatea situației, văzută din afară, era simplă: un băiat trimite un mesaj unei fete sperînd să primească un răspuns pozitiv. Și acela a fost momentul în care Mihai a aflat că pe ea o chema Anca.

 

ii

Trecuse un an de cînd era cu Anca și fusese cel mai fericit an din viața lui. Anca era nu doar frumoasă, ci după cum ghicise din privirile ei, era și bună și inteligentă. Detesta minciuna și avea planuri de viitor.  Pe măsură ce se apropiase de ea, Mihai îi descoperise și mai mult frumusețea, bunătatea și inteligența. Pe scurt, se îndrăgostise de ea. O iubea, dar nu pe deplin. O parte din el rămăsese neatinsă de Anca. Auzea un cîntec de sirenă care venea de..ei bine, de nicăieri și de peste tot. Își amintea de momentele în care o văzuse prima dată la bibliotecă. I se părea atunci că ea este dragostea. Apoi, pe măsură ce Anca devenea mai reală, cu atît dragostea, orice ar fi însemnat cuvîntul ăsta, devenea mai ireală.  Blestema natura umană pentru festele pe care le juca oamenilor. Văzut de afară,  pute fi descris ca încă un porc de bărbat care s-a plictist de partenera lui. Văzut de acolo de unde doar el se putea vedea, era un om slab bîntuit de fantoma posiblității. Cîntecul de sirenă era de fapt un vînt puternic ce nu îl lăsa se prindă de nimic concret. În cele din urmă nu putea să sfîrșească altfel decît zdrobit de vreo stîncă, dar asta nu schimba nimic situația lui disperată. Citise cîndva un articol în care autorul folosea un termen englezesc, proximity incentives, pentru a descrie modul irațional prin care oamenii se lasă atrași de satisfacții imediate deși știu că destinația finală le poate fi fatală. Cel mai bun exemplu erau fumătorii, care cedau întotdeauna satisfacției pe termen scurt deși toate dovezile le spuneau că pe termen lung efectele fumatului sînt dezastruoase.

Stă în bibliotecă și scrie, la fel ca acum un an. Astăzi, o blondă cu ochi verzi tocmai i-a aruncat priviri scurte însoțite de un zîmbet jucăuș. Nu e sigur dacă el e cel care a început jocul din priviri, dar e sigur că îi plac ochii blondei. Și golul din el privește afară și parcă spune, uite, ea are forma mea! Între timp, își cumpărase un telefon cu un ecran mai mare.

 

Comentarii
  1. ionetecatalin spune:

    As vrea sa fiu eu primul care comenteaza la micro-povestirea asta de sezon. Stiu ca e mai slaba decit Fantoma si poate si mai trista, dar cred ca amindoua sint inspirate din realitati la fel de autentice.

  2. Ciprian Bojan spune:

    Doar despre natura umană… Într-adevăr despre natura umană…🙂

  3. anca spune:

    am citit …este inspirata din realitate?…..

  4. ionetecatalin spune:

    trebuie sa spunem ca orice asemanare cu persoane reale e pur intimplatoare :))
    la fel ca si cealalta, fantoma, nici asta nu e inspirata din realitatea mea personala, ca sa zic asa. dar poate asta e un pic mai personala decit cealalta :))

  5. Dana Z spune:

    Catalin e o regula elementara: daca vrei fete destepte le cauti la biblioteca, daca vrei fete frumoase le cauti la sala….daca vrei sirene le cauti la mare…si asta pentru ca acolo exista probabilitatea cea mai mare ca sa gasesti astfel de fete!
    Un anumit tip de fete il poti gasi in preajma cabinetelor de chirurgie estetica…si tot asa!
    Cred ca ai inteles din prima….

  6. ionetecatalin spune:

    prin sala vrei sa spui sala de sport, nu ? :)) ca sala e si sala de lectura unde se ntimpla povestea mea. in orice caz, ce voiam sa zic cu povestea e tocmai asta: ca nu exista niciun loc..

  7. ionetecatalin spune:

    oricum, ce spui tu inseamna ca nu exista fete frumoase si destepte, nu? din fericire, nu i asa😀

  8. Dana Z spune:

    Vreau sa spun ca trebuie sa ai niste prioritati si sa incepi de acolo. Dupa ce ai eliminat locurile cu cea mai mare probabilitate poti sa treci si mai departe!

  9. ionetecatalin spune:

    mi se pare ciudat ca ai citit povestea asta ca si cum ar fi despre care e cel mai potrivit loc unde sa agati fete. e despre moartea dragostei, daca e despre ceva..:)

  10. T. spune:

    Pentru mine e despre the inner pig of men. :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s