După Kierkegaard, omul este o ființă disperată. Anxios pînă în măduva oaselor, posesor al unei libertăți pe care, oricum ar folosi-o, nu-și poate schimba soarta în mod esențial. Dacă te însori, vei regreta, scrie el. Dacă nu te însori, vei regreta. Fie că te însori, fie că nu te însori, tot vei regreta. Dacă te spînzuri, vei regreta. Dacă nu te spînzuri, vei regreta. Fie că te spînzuri, fie că nu te spînzuri, tot vei regreta.  Bineînțeles că de aici se revendică personajul lui Sartre din Greața, căruia toate îi erau egale, sau Străinul lui Camus, și din motivul acesta este Kierkegaard părintele existențialismului.

Dar disperarea are un conținut foarte specific la Kierkegaard, despre care nu m-aș pricepe eu să scriu  prea multe, decît poate că soluția identificată de el la disperare este recunoașterea eului că fundamentul lui nu este el însuși (această nerecunoaștere este sursa principală a disperării), ci Cel care l-a creat și recunoașterea Lui ca fundament ultim al existenței.

O să fac doar un studiu de caz cu mine ca obiect al studiului, pornind de la două tipuri de disperare identificate de Kierkegaard, anume disperarea de posibilitate și disperarea de necesitate. Disperarea de posibilitate este aceea care  se pierde în posibil și nu se raportează corect la necesar. Mai simplu spus, este atrasă constant de infinitul de posibilitate și din acest motiv îi este imposibil să se fixeze în concret și să se mulțumească cu el. Disperarea de necesitate, din contră, este fixată în concret, dominată de necesar și nu are deloc ochi pentru posibilitate. Poate toate lucrurile astea sună foarte complicat, dar sînt de fapt foarte simple și asta se vede dacă luăm un exemplu. Să presupunem că cineva vrea să se însoare. Un disperat de posibilitate riscă să rămînă celibatar pentru că este constant fascinat de numărul infinit de variante posibile. Nu se poate mulțumi cu nimic concret, pentru că posibilul îl strigă de pretudineni ca un cîntec vrăjit de sirenă. Pe scurt, i se pare că are la dispoziție o ofertă nelimitată, chiar dacă el nu e tocmai Brad Pitt. Misterul tocmai aici stă: cum de poate tipul acesta, adică eu, să fie un disperat de posibilitate știind că este departe de a fi un Brad Pitt sau un Johnny Depp etc!!?. Din păcate pentru el, uite că poate și este, adică sînt, un disperat de posibilitate.

În schimb, disperatul de necesitate se însoară prea repede. El nu acordă atenția cuvenită posibilului, se împiedică prea repede în concret. El sau ea o să se lipească definitiv de prima variantă care se întîmplă să le iasă în cale.

Ambele tipuri de disperare sunt păcate, în sensul că e păcat de săracul disperat. Primul aleargă după o fata morgana pe care n-o va atinge niciodată și probabil va muri de sete prin vreo văgăună.  Al doilea, grăbindu-se și neavînd deloc ochi pentru posibilitate, își refuză singur șansa să întîlnească la un moment o variantă care l-ar face mult mai fericit decît prima.

Fericit este doar cel capabil să dozeze bine necesarul și posibilul într-o licoare potrivită. Adică, să nu se păstreze treaz în totalitate sub efectul prozaic al necesarului, dar nici să nu se îmbete de tot cu fantasmele posibilului. Ca în cazul tuturor băuturilor, moderația e cheia și cînd vine vorba de disperare.

 

Comentarii
  1. darklorelei spune:

    Marry me, disperatule! :)):P

  2. darklorelei spune:

    lasand gluma la o parte, am aflat lucruri noi din articolul tau. thanks!

  3. ionetecatalin spune:

    oricind :)) ce ai aflat din articolul meu?

  4. darklorelei spune:

    nu face promisiuni pe care nu le poti tine. mai ales cand sunt si martori! 😛
    este interesanta optica asta legata de disperare. disperarea de posibilitate și disperarea de necesitate … pe care le-am inteles cu ajutorul studiului tau de caz.

  5. ionetecatalin spune:

    nu cu ajutorul meu le ai inteles, ci cu ajutorul lui Kierkegaard..:)

  6. ionetecatalin spune:

    n a reusit Regine Olsen, n ai fi reusit nici tu :))

  7. Ciprian Bojan spune:

    Deci io mă încadrez perfect la chestia cu posibilitatea… Cred că şi tu… Facem concurs care e mai disperat? 😉 😛
    Până una alta, tot mai avem o şansă: we are still alive (and sometimes it sucks)! 😀 😛 😀

  8. ionetecatalin spune:

    sure but no one lives for ever :))
    sau, cum zicea cineva in Dinner for shmucks: You may say I’m a dreamer but I m not :))

  9. Alecsxandra spune:

    e un articol genial…eu nu sunt genul disperat de posibilitate…dar in trecut am avut probleme cu descarcari prea masive in concret…deci o disperare de necesitate. Acum, poate, am gasit si eu …o moderatie.

  10. ionetecatalin spune:

    daca e ceva genial in articolul asta, i se datoreaza in intregime lui Kierkegaard. In orice caz, multumesc si ma bucur ca ti-a palcut Ș)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s