Loredana scria foarte bine aici despre iluzia care ne orbește uneori, iar pe unii chiar îi omoară, că nu putem înlocui pe cineva de care am fost îndrăgostiți la un moment dat. Ținînd cont de faptul că lumea e plină de oameni minunați (pe care, desigur, poate nu am avut norocul să-i întîlnim încă), e într-adevăr vorba de o iluzie. Dar spune-i asta celui care suferă în chinurile dragostei neîmpărtășite, și o să rîdă de tine. Pentru el, iluzia asta e mai reală decît orice realitate.

Eu vreau să scriu despre altceva. Aș vrea să scriu despre ce efect are, pe de o parte, dragostea iar pe de altă parte lipsa acesteia  asupra felului în care vedem lumea. E vorba tot de o iluzie, dar o iluzie la fel de reală ca cea de care vorbeam mai devreme. La urma urmelor, ceea ce e real în capul meu, e real în realitate, pentru că realitatea este de fapt capul meu. Asta nu înseamnă că nu  există și un alt fel de realitate, poate chiar mai reală, adică cea obiectivă, din afara capului meu, ci doar că realitatea mea subiectivă are suficientă substanță pentru a putea fi numită realitate.

Cînd ni se refuză dragostea, sau orice are funcție și efect de dragoste la un moment dat, ne simțim ca și cum ni s-ar fi scufundat toate corăbiile. Întreaga realitate e colorată într-un gri deznădăjduit, sufocant. Nimic nu mai are sens, nimic nu mai merită, abia dacă mai găsim motivație să ne ridicăm din pat. Tot ce e rău, devine și mai rău. Toate greutățile devin și mai grele. Toate lucrurile frumoase pălesc. Toate scopurile își pierd fascinația. Asta pentru că sentimentul acționează la rădăcină, adică asupra eului nostru, asupra căruia are un efect depresiv. În consecință, toate proiectele și experiențele în care eul este implicat, pe scurt, viața, este alterată, stricată.

Cînd iubim și sîntem iubiți, efectul este invers și putem folosi și în cazul ăsta o metaforă din navigația maritimă: vîntul ne umflă pînzele! Aș putea să mă pierd într-o descriere fără sfîrșit a modului în care dragostea transfigurează întreaga experiență, o colorează în cele mai vii culori, îi dă strălucire, sens, energie. La fel ca și în cazul lipsei de dragoste, este vorba tot de o iluzie (în sensul că lucrurile rămîn la fel, ce se schimbă radical e modul nostru de a le privi, percepția noastră), însă o iluzie extrem de efectivă ce are un impact uriaș asupra modului în care navigăm prin realitate. Cînd ești îndrăgostit sau crezi că ești, niciun munte nu pare prea înalt, nicio problemă imposibil de rezolvat, nicio porcărie pe care viața ne-o servește inevitabil pe tavă la un moment dat nu pare a fi necomestibilă. Explicația e aceeași: rădăcina vieții, eul, este injectată cu vitalitate iar pentru că experiența este împletirea eului cu realitatea, rezultatul este că viața pare a fi creația unui eu atotputernic care își împrăștie peste tot fericirea fără ca ceva, orice, să îi poată sta în cale. Căci orice altceva ar mai fi, dragostea este înainte de toate fericire.

 

Comentarii
  1. Mădălina spune:

    Subscriu la cele scrise mai sus…

    Mi se pare interesant cum imaginea aleasă este chiar una a corabiei vikingilor- exploratori, războinici, negustori şi piraţi deopotrivă… Realitatea dragostei pe care am simţit-o la un moment dat, cred că ne-a făcut pe fiecare să ne asumăm rând pe rând unul din ”rolurile” astea de vikingi cuceritori, gata de a înfrunta orice furtună, de a căuta să înţelegem pe celălalt şi de ce nu, să ”furăm” puţin din el/ea, amestecând nuanţele în sintagma de ”noi” în aşa măsură încât, la un moment dat, să fii în stare să spui ca şi Catherine din ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë : „I am Heathcliff” …

    Sentimentul de fericire îţi inundă sufletul, şi da, lumea pare mai frumoasă, deşi e aceeasi.
    Te face să simţi că trăieşti… Ajungi chiar să o personifici, încercând să o aduni de prin gânduri…🙂 http://loveisspelttime.wordpress.com/2009/08/12/oda-fericirii/

  2. ionetecatalin spune:

    am ales la intimplare imaginea cu ambarcatiunea vikingilor, dar toate conexiune facute de tine mi se par foarte potrivite si ma bucur ca ai trecut pe aici🙂

  3. Ciprian Bojan spune:

    Foarte bine spus! Sau este un mod destul de interesant, aş îndrăzni să spun, chiar artistic!🙂 Cred că nu-i un secret pentru nimeni faptul că depresiile au cauza cea mai frecventă lipsa dragostei… Cheia succesului în dragoste… e dragostea însăşi, împărtăşirea acesteia în mod necondiţionat!

  4. Mădălina spune:

    Chiar şi aleasă la întâmplare, a reprezentat bine conţinutul articolului… Cred că o să mai revin . : )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s