Din nou despre dragoste, de data asta nu așa de scurt

După o scurtă definiție a dragostei, o să încerc acum una mai lungă, dar nu prea lungă, pentru că îmi pierd cititorii. Mă refer la dragostea romantică (grecescul eros). Bloggingul e arta de a scrie scurt, se pare, așa că n-am decît să încerc și eu să fiu artist.

Există două mari feluri de a defini dragostea. Unul o definește prin raportare la o realitate transcendentă, mai exact la Dumnezeu. În viziunea asta, dragostea nu face propriu-zis parte din natură sau din lume, ci e literalmente un nectar al zeilor care se scurge printre nori pînă la noi, bieți muritori, deci o minune.

Astăzi, însă, mult mai influente sînt definițiile imanente ale dragostei. Adică acelea care exclud din start posibilitatea transcedentului. Astăzi respirăm un aer care face foarte grea credința în ceva dincolo de ceea ce se vede. Procesul prin care s-a ajuns să trăim astăzi într-o astfel de lume este magistral descris de Charles Taylor în cartea lui descurajant de lungă (1000 de pagini) A secular age. Plecînd de la premiza că  tot ce există poate fi descris  de către științe și ce nu poate face obiectul științei, nu există, pentru acest al doilea fel de a defini dragostea,  aceasta nu este nimic mai mult decît un  proces chimic sau o stare de nebunie temporară, după unele teorii psihologice. Însă o privire atentă la acest mod imanentist sau științific de a defini dragostea, ne arată ceva interesant. Dragostea este acel proces (ce pare a putea fi explicat chimic, biologic, neurologic, psihologic, psihiatric etc) care creează  exclusivitate. După logica reproducerii speciei, exclusivitatea este mai necesară femeii decît bărbatului, pentru că barbatul își propagă ADN-ul cu mai multă ușurință decît femeia. (Unii folosesc cu superficialitate anumite teorii biologice pentru a-și justifica diverse comportamente reprobabile din punct de vedere moral. Treaba lor, nu mă preocupă aceștia aici ). Dar cum se explică atunci sentimentul care pune stăpînire pe un bărbat atunci cînd iubește și care îl face să nu mai vrea să audă de alte femei? Căci pentru un bărbat care iubește, atît timp cît iubește, alte femei pur și simplu nu mai există. Cel puțin nu ca posibile partenere sexuale. Pentru mine, chiar și din perspectiva definițiilor științifice  care exclud din principiu transcendentul, concluzia este că, orice altceva ar mai fi, dragostea este înainte de toate o minune.

Probabil ăsta este și motivul pentru care se întîmplă atît de rar.