Despre prostie

Se spune despre proști că sînt (mai) fericiți. O să încerc să spun de ce, în două cuvinte. Prostia este în esență abilitatea (?) de a reduce lumea, care extrem de complexă (și are multe aspecte, cum zicea cineva in Filantropica, parcă), la ceva extrem de simplu. Cel care reduce lumea la ceva care se potrivește schemelor simpliste din capul lui, nu mai ia contact cu lumea propriu-zisă, ci cu acele scheme. Sigur, după definiția asta, toți sîntem proști, pentru că toți percepem lumea prin intermediul schemelor din capul nostru. Numai că cei mai puțin proști sînt conștienți de existența acestor scheme și de faptul că lumea e mai mult decît ele, fiind, în consecință, preocupați în mod constant de a depăși schemele din propriul cap. Prostul, din contră, este perfect mulțumit cu schema din capul lui, fiind perfect convins că nu există nimic altceva în afară de ceea ce crede el că există și în consecință nu  face niciun efort pentru a-și schimba opiniile.

A vedea cum este lumea în realitate, e o priveliște pe care puțini pot să o îndure. Cu cît mai deștept, cu atît mai nemulțumit de propriile opinii și cu atît mai obsedat de dorința de a merge mereu dincolo de ele, de a le perfecționa, de a înlocui cu unele mai bune. Pe scurt, de a ieși din propriul cap pentru a vedea lumea așa cum e ea. În schimb, prostul are mereu înaintea ochilor propriile scheme simplificate ale lumii, un fel de basme pe care și le repetă la nesfîrșit și pe care are mare grijă să nu le lase cumva să fie contaminate de realitate, riscînd astfel să fie pus în situația să le vadă drept ceea ce sînt , adică basme.

Acum e limpede de ce e prostul fericit, sper. Pentru că el trăiește într-un basm. Pe cînd deșteptul se străduiește să  trăiască în lumea reală. O lume pe care cu cît o cunoaște mai mult, simte că o înțelege mai puțin. O lume, care departe de a fi un basm cu zmei și zîne, e mai degrabă o piesă din teatrul absurdului. Iar absurdul, oricît de deștepți am fi, sau mai bine zis, în măsura în care ne sîntem deștepți, ne doare.

Anunțuri

23 de gânduri despre „Despre prostie

  1. De acord şi nu prea! Păi, a evada din lumea reală în altă parte, este un mijloc de autoapărare a indivizilor. Şi atunci fie idealizăm un colţ de lume sau o întâmplare din trecut, fie creăm ceva nou, neîntâlnit… Io n-aş numi asta prostie ci, poate, inadaptare!
    Io cred că prostia se referă în genere la nivelul de aspiraţii al fiecărui individ. Cei care îşi doresc lucruri simple şi palpabile, materiale şi mai puţin nişte stări psihice, pot fi consideraţi proşti, sau, mai bine zis needucaţi.
    Oricum, se ştie că fiecare din noi avem din naştere o inteligenţă nativă, iar pentru performanţă intelectuală e nevoie de o inteligenţă cultivată. Cred că aici e cheia… Părerea mea! 😉

  2. ca avem toti o inteligenta nativa, e adevarat, pt ca sintem oameni. diferentele dintre prosti si destepti stau in gradul acestei inteligente native si in cultivarea ei ulterioara. dar inteligenta e una si performanta intelectuala e alta. exista multi, foarte multi oameni destepti care nu ajugn niciodata sa faca performanta intelectuala (pentru ca nu au avut ocazia sau pt ca au o inteligenta orietnata in alta directie), si exista multi oameni cre fac performanta intelectuala si care sint prosti.

  3. Entry-ul asta imi place foarte, foarte mult, atat de mult, incat l-am pus status la messenger. Tot ce sper eu este ca desteptaciunea, sau cunoasterea, sa fie suficiente pentru a gasi strategii de a supravietui in realitatea asta tragica. Sau, poate, pentru asta, e nevoie si de altceva?

  4. Auch, de asta prostia nu ţine de foame? Pentru că sare din schemă? Nici unul dintre noi nu trăieşte în lumea reală întrucât fiecare percepe realitatea în mod diferit, în funcţie de felul în care îi funcţionează interfaţa (creierul). Tu le spui scheme, eu le spun percepţii, abstractizări, simulări. Schema mă trimite cu gândul la ceva simplificat, lipsit de amănuntele esenţiale şi indispensabile vieţii. Eh, eu am nevoie de ceva mai complicat ca să-mi ţină de foame. 🙂

  5. Io-te ce zice DEX-ul: „PROSTÍE, prostii, s. f. 1. Starea celui lipsit de inteligență sau de învățătură, starea omului prost; (concr.) faptă, comportare, vorbă care denotă o astfel de stare. 2. Vorbă, faptă sau lucru lipsite de seriozitate, de importanță; fleac; absurditate, inepție.” Nicidecum ce ai afirmat tu mai sus. Dupa care ar urma o intrebare, fireasca. Dar . . . prefer sa ma opresc aici.

  6. totusi, cred ca oamenii destepti se sinucid mai putin decit cei prosti. asta tocmai pentru ca ei au abilitatea sa vada dincolo si nu se lasa inghesuiti asa de usor prin colturi existentiale.
    sigur, s-au sinucis si oameni foarte destepti. imi vine in minte Hemingway, dar in familia lui au existat foarte multi sinucigasi, deci se poate intelege ca el se lupta cu o foarte puternica si, dupa cum s-a vazut, persuasiva mostenire de sinucigas.

  7. @unom : prostie=starea omului prost. nu mi se pare foarte inteligenta definitia. este, in orice caz, simpla tautologie.
    oricum, cu dexul va rugam sa colindati in alta parte, aici isi dau cu parerea cei care au asa ceva (ie pareri)

  8. Catalin, opiniile sunt interesante (sau mai putin), insa gradul de inteligenta se masoara in raport cu un standard. Altfel . . . se spun prostii despre prostie 🙂

  9. Daca standardul tau de inteligenta este DEXul, imi pare, sincer, rau pentru tine. In orice caz, daca esti acelasi unom care imi predica mai de mult, pe un forum, cu DEXul in brate, as vrea sa-mi rezerv dreptul de a nu ma continua o discutie care a fost atunci fara rost si care nu poate fi decit fara rost si acum, din moment ce, evident, ai ramas acelasi unom.

  10. Proștii sunt mai inconștienți în chestiuni complexe, de-aia sunt mai fericiți
    … adică ei nu se complică, și nu se lățesc mai mult decât le este cusută plapuma intelectuală.

    cat despre prostie, e adevărat ca suntem proști cu totii, insa si prostia este de doua feluri:
    – prostia conjuncturala (nu stiu aceste lucruri pt ca n-am mai avut de-a face cu ele)
    – prostia definitiva (care în fond s-ar putea sa fie rezultatul unui relativ retard psihic)

    … as mai spune cate ceva dar nu cred ca intereseaza pe nimeni prostiile mele :-S

  11. Eu cred ca a fi visator nu inseamna a fi prost.Atunci cand esti un visator iti dai seama de realitate dar nu vrei sa te confrunti cu ea.Eu sunt o visatoare si sunt fericita ca pot visa.! Sunt fericita ca ma pot rupe de realitate care poate nu-mi face placere si sa ma traspun intr-o lume in care totul este asa cum mi-l doresc.E liniste,e timp, e dor,e imbratisare,e zambet,e iubire,e viata.Visele sunt posibilitatea noastra de a fi ceea ce poate nu indraznim sa credem in realitate.Sunt acele camarute ale sufletului in care intram atunci cand realitatea nu ne mai multumeste…atunci cand vrem o lume a noastra.Visele ne dau acel strop de zambet,de liniste si de speranta de care avem atat de multa nevoie si pe care ni-l refuzam pentru ca suntem mult prea ocupati sau preocupati.Ne dau acea stare de bine la care simtim nevoia sa ne intoarcem mereu.

  12. Pai prostilor tocmai imaginatia le lipseste, printre altele. Cind vorbeam de schemele din capul nostru, bineinteles ca nu voiam sa spun ca tot ce e o functie a capului nostru (imaginatia, de exemplu) tine de prostie. Inteligenta e la fel de mult o functie a capului nostru ca prostia. Diferenta dintre ele e pina la urma la modul in care capul nostru se raporteaza la realitatea din afara lui. Prostia e inchisa la aceasta, in timp ce inteligenta e deschisa. Asta e doar un fel de le compara, desigur, si nu cel mai relevant.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s