Cu Andrei Pleşu despre pietre şi inimi

Posted: Noiembrie 16, 2010 in Chestii grele
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , ,

Am fost aseară la un curs de filozofie a religiei ţinut de Andrei Pleşu la facultatea de Litere. Nu înţeleg de ce, dar sala, care în primul rînd era mică, nu era deloc plină. Andrei Pleşu e fără îndoială unul dintre cei mai valoroşi români în viaţă şi lumea ar trebui să se înghesuie să-i soarbă cuvintele. Dacă nu lumea în general, măcar studenţii din facultatea aia. Dar la urma urmelor e de înţeles de ce era goală, pentru că românii rar se înghesuie la valori. Mai degrabă se înghesuie la cei care cîntă despre valoarea mea, valoarea mea. Dacă ar fi fost acolo Becali, probabil că ar fi fost mai mulţi gata să soarbă inepţiile acestui mare filosof-practician.

La un moment dat, într-o paranteză, Pleşu a citat din memorie pe cineva care spunea că regnul mineral, prin faptul că durează în timp mult mai mult decît cel organic, deci în virtutea acestei permanenţe, posedă calitatea de a fi într-o măsură mai mare, apropiindu-se mai mult de divinitate care este eternă deci este prin excelenţă.

Am răspuns, poate pripindu-mă în faţa maestrului, că totuşi pietrei îi lipseşte reflexivitatea, adică nu ştie că este, ceea ce o pune, după părerea mea, cel mai jos pe scara fiinţei, cel mai departe de divinitate care nu doar este, dar este vie. Astfel, bucăţica fragilă de carne care deschide ochii pentru o secundă şi îşi dă seama că este, are calitatea de a fi într-o cantitate infinit mai mare decît piatra care subzistă milioane sau miliarde de ani dar care propriu-zis nu există nicio clipă, avînd o fiinţă care îşi rămîne sie însăşi veşnic ascunsă.

Cred că am fost în stare să înţeleg argumentul din permamenţă cu privire la atributul pietrei de a fi aproape de divinitate. Dar ceva nu mă lasă să fiu de acord cu el, să nu îl recunosc ca valid. Bineînţeles,  Andrei Pleşu nu spunea că existenţa mineralului e superioară existenţei vieţii şi s-a grăbit să sublinieze acest lucru. Spunea doar că piatra are o relaţie specială cu timpul, fiind cumva în afara lui, la fel ca Dumnezeu. Poate argumentez în alt plan, dar inima, vorba celor de la Coldplay, îmi spune că oricît de mare ar fi sîmburele de adevăr din argumentul duratei pietrei în timp, e paralel cu realitatea. O inimă, chiar dacă bate o singură dată şi apoi tace veşnic, e infinit mai aproape de Dumnezeu decît o piatră care în afară de electroni şi alte particule subatomice, nu cunoaşte niciun fel de mişcare.

Comentarii
  1. Lore spune:

    Nu ne-ai zis ce ti-a raspuns maestrul🙂

    Foarte interesant ca mergi la cursul ala, nu mi-a trecut prin cap sa ma duc la alte facultati la ore. Cred ca este o experienta interesanta.

  2. ionetecatalin spune:

    Da, trebuie sa i multumesc lui Daniel pentru asta, cu el am fost🙂

  3. ionetecatalin spune:

    Ah,credeam ca se intelege ce a raspuns..A raspuns ca nu a spus in niciun caz ca mineralul ar fi superior organicului in general sau umanului in special, ci doar ca are caracteristica interesanta de a fi durabil in fiinta lui, cumva asemenea lui Dumnezeu.

  4. Stefan M. spune:

    Ok, explicatia este simpla. Cel putin din punctul meu de vedere.🙂
    Nu prea mai „pune botul” nimeni la religie. Este foarte posibil ca lumea sa se intoarca la religie peste ani si ani, pentru ca nici stiinta nu este „raspunsul”. Stiinta este precum comunismul; ideal pe hartie, odios in practica. Asa este stiinta. In mod normal este singura carte care trebuie jucata, si cu siguranta singurul raspuns. Insa tot omul sta la baza stiintei, cu interesele si subiectivismul sau, cu diferitele sale fete si caractere, idei si prioritati. Cu invidiile si geloziile sale… orgolii si alte rahaturi.

    Cand stiinta va da gres, cand isi va arata reversul medaliei, atunci va fi sansa religiei de a aburi din nou masele. Pentru ca omul ramane o fiinta slaba, cand da de un necaz care-l depaseste ingenunchiaza si fuge repede la raspunsurile cele mai la indemana, cele mai facile… la D-zeu.

    Pana una-alta, lumea s-a mai desteptat si au ramas putini cei care mai „pun botul” la gargara religiei. Lumea nu mai este interesata nici macar la nivel teoretic de ea, ca si subiect de studiu. Are sa fie, cum spuneam, candva. Din nou. Pentru ca… Cernobil, Fukushima… BP in Golful Mexic… Pentru ca omul transforma in rahat tot ce atinge, isi bate joc de natura. Si candva o vom face lata cu inginerii si savantii nostri.

  5. ionetecatalin spune:

    Pai nu esti prea blind cu omenirea, domnule Paul🙂 Nu-i lasi nicio speranta: nici stiinta, nici religia. Atunci care e raspunsul? Esti cumva nihilist? De fapt, si cei care cred in stiinta tot nihilisti sint, pentru consecintele ultime ale stiintei sau mai bine zis ale stientismului sint nihilismul.

    Oricum, lasa ma sa te corectez un pic: stiinta si a aratat deja limitele si partea intunecata in secolul 20, din plin. Asa se explica aparitia postomdernismului, ca intoarcere a spiritului uman impotriva a ceea ce avea el mai drag, adica ratiunea ( pentru care stiinta era doar o aplicatie practica, ca sa zic asa).
    Si lasa ma sa te mai corectez inca odata: nu stiu de unde iti iei tu datele, dar mai sint multi oameni care pun botul la religie. In ultimii ani se observa o renastere a intersului religios in multe parti ale lumii. Si chiar in tarile cele mai secularizate, cum ar fi Olanda, de exemplu, desi crestinismul e in declin, oamenii se indreapta spre tot felul de forme de spiritualitate noi si exotice.

    Si o sa mai spun ceva: cei mai destepti oameni de pe lumea asta au pus intotdeauna „botul” la religie. Daca te uiti la cei mai mari oameni de stiinta din secolul XX, ca sa nu mai zic nimic de cei dinainte, au fost religiosi intr un fel sau altul (mai ales marii fizicieni-biologii sint cei mai nereligiosi dintre omenii de stiinta). Acum, eu nu cred ca cei mai destepti oameni de pe lumea asta sint neaparat oamenii de stiinta. Filosofii si oamenii de litere mise par cel putin la fel de destepti, si dintre astia cei mai multi au avut spirit, adica n au fost multumiti cu viziunea materialist-saracacioasa care e consecinta stientismului (nu a stiintei)
    Acum, sint si multe lucruri cu care sint de acord in ce ai scris, dar pe alea nu le mai enumar😛

    PS : Mi-am perimis sa te tutuiesc chair daca nu am habar de virsta sau de grad academic. Aici sintem doar fantome virtuale.

  6. mihaiba spune:

    Chiar mi se pare inutil demersul lui Plesu. Regnul mineral dureaza mai mult, dar nu e vesnic. Materia e intr-o continua reorganizare. Planetele dispar, stelele explodeaza, galaxiile intra in coliziune samd. Deci mineralele sunt la fel de departe de Divinitate ca si noi, din perspectiva efemeritatii. Comparat cu eternitatea (sau atemporalitatea lui Dumnezeu?), un miliard de ani nu difera cu nimic de cateva decenii.

    In alta ordine de idei – Plesu chiar merita ascultat. Daca stiam de cursul lui as fi venit sa-l vad. Am o amintire extraordinara legata de el – a fost presedintele juriului unui concurs la care am participat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s