Genele şi dragostea

Posted: Noiembrie 10, 2010 in De dragoste
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Sînt studii care arată că oamenii frumoşi au mai mult succes în viaţă decît cei urîţi. Studiile analizează în generalimpactul frumuseţii în plan profesional, social şi material. Dar unde frumuseţea e cu adevărat decisivă, şi nu avem deloc nevoie de studii pentru a şti asta, e în plan sentimental. Căci cea mai importantă dintre nevoi, chiar dacă astăzi e luată în rîs şi am ajuns să ne spunem că e vorba doar de o ficţiune, e nevoia de a iubi şi de a fi iubit!

Nu, ce vreau să scriu acum nu e o dedicaţie pentru prietenul meu care de curînd s-a pricopsit cu porecla „Gene”, ştie el de ce. Aş vrea, dacă pot,  să scriu un cîntec de revoltă împotriva unei realităţi care îmi irită simţul dreptăţii şi pe care o înţeleg prea puţin.

Orice altceva ar mai fi omul, este în primul rînd rezultatul zestrei genetice, unui proces de socializare şi unei anumite doze de autodeterminare. Cu alte cuvinte, sîntem carne, mediu social şi luare în stăpînire a acestor două prin ceea ce numim liber arbitru.

Carnea e fără îndoială cea mai importantă. Culoarea ochilor, performanţa creierului, formele coapselor, părul sau lipsa acestuia, toate astea reprezintă materia primă din care sîntem făcuţi, prima condiţie de la care pornind devenim ceva sau altceva. Bineînţeles, noi nu avem nimic de spus în legătură cu toate astea. Ne trezim că avem un corp care  poate nu ne place, un creier care uneori ne face de ruşine şi apucături pe care încercăm în zadar să le ţinem în frîu.

Cea mai mare nedreptate pentru un om este aceea de a se fi născut urît! Să fii prost, e mult mai uşor de suportat. Mai ales că, prin definiţie, nu prea îţi dai seama de asta.  Dar un individ suficient de deştept pentru a-şi da seama că e urît, trăieşte iadul! Sigur, frumuseţea e relativă. Dar tocmai de aici dramele: dorinţele noastre nu sînt limitate de posiblităţile trupului. Sau, mai simplu spus, ne dorim întotdeauna mai mult decît ceea ce ne permit genele.

După carne, ceea ce determină ceea ce o să fim, e mediul social. Familia, prietenii, şcolile la care mergem, toate acestea sînt pentru noi ca nişte zei la care nu am ales să ne închinăm, dar care  ne recreează după chipul şi asemănarea lor. Ce e cu adevărat incredibil, e că după toate astea, rămîne totuşi un spaţiu suficient de mare pentru autodeterminare, astfel încît e într-adevăr posibil să vorbim despre oameni ca despre nişte fiinţe libere. Ăsta da mister!

Carevasăzică, şansele ca nevoia mea fundamentală de a iubi şi a fi iubit, tatuată în fiecare genă, sînt determinate de recombinări întîmplătoare a ADN-ului şi de locul din lume în care am avut norocul să mă nasc. După faptul că sîntem muritori, ăsta e cel mai mare motiv de revoltă care poate anima o fiinţă omenească!

Comentarii
  1. Alin spune:

    Daca faptul ca ai intalnit o fata al carei intelect te atrage dar care ti se pare urata e motorul a ceea ce ai scris mai sus, iti meriti chinul.
    Daca l-ai scris vorbind la modul general, ai dreptate.

  2. ionetecatalin spune:

    E a doua varianta, aia in care am dreptate :))

  3. mihaibala spune:

    Genele chiar iti pot da bataie de cap. Dincolo de determinarea frumusetii, genele iti determina si gradul de inteligenta, sau inca o chestie care ma revolta – durata vietii si ritmul de imbatranire.
    Ce vina are o persoana care poseda un caracter extraordinar, dar imbatraneste repede? Sau ce vina are o fata care arata super la 14 ani, dar la 25 deja nu o mai recunosti?
    Nu poti face abstractie de asa ceva… si vorbesc aici din perspectiva din care „imi merit chinul”😛
    Ma mira foarte mult un anume Lucian Cristescu, care spunea intr-o emisiune ca a cunoscut o fata slaba si urata, dar care l-a fascinat atat de mult prin caracterul ei, incat s-ar fi casatorit cu ea daca ar fi fost de varste apropiate. Eu mai am ani lumina pana sa pot ajunge aici. Sau poate nici nu trebe sa ajung?

    • ionetecatalin spune:

      Daca aia e lumina, e o lumina schizofrenica. Adica una care alege sa ignore trupul. Si daca Freud ne-a invatat ceva valoros (ne invatat si multe prostii, e clar), ne a invatat ca din ignorarea „vocii carnii” ies tot felul de boli psihice. Nu, parerea mea e ca nu trebuie sa ajungi acolo. Si mai cred si ca dl Cristescu semana extrem de mult acolo cu fariesii impotriva carora mai tuna si trazneste uneori.

  4. darklorelei spune:

    cred ca daca un destept isi da seama ca e urat nu traieste iadul cum spui tu, Catalin. daca e destept, atunci standardele legate de aspectul fizic i se vor parea minore, neimportante … un destept vede lumea si se vede pe sine cu ochii mintii si nu cu ochi albastri luminosi sau cu ochi caprui cu gene lungi …el va fi capabil sa se vada dincolo de aceste lucruri.

  5. ionetecatalin spune:

    un destept, inainte de a fi destept si orice altceva, e si el om. si nu e vorba d cum se vede el pe el insusi, ci de cum il vad ceilalti pe el. sa presupunem ca desteptul asta urit se indragosteste de o desteapta frumoasa. daca nu a trait iadul pina atunci, probabil atunci o sa l traiasca :))

  6. darklorelei spune:

    hmmm…. adica esti in categoria destept si frumos?😉 de asta ai tu trafic pe blog!

  7. ionetecatalin spune:

    probabil ca desteptaciunea poate fi demonstrata intr un fel sau altul. dar frumusetea e de la sine evidenta. adica straluceste ori prin prezenta ori prin absenta, dar in niciun caz nu are nevoie de demonstratii😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s