Cu Picard prin Univers

Posted: Octombrie 28, 2010 in Vis
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , ,

Azi noapte am fost într-o călătorie undeva foarte departe, înt-o galaxie de la marginea universului (sic, căci nu există aşa ceva). Nu, nu n-am fost răpit de extratereştri. Dacă aş fi fost, mă îndoiesc că astăzi aş mai fi avut chef să scriu pe blog. Nici n-am înnebunit, deşi cu greu s-ar putea spune că sînt sănătos la cap în întregime. Mi s-a întîmplat ceva ce mi se întîmplă în fiecare noapte, doar că de data asta a fost mai interesant decît în general. Am visat că eram pe USS Enterprise, dar care fusese modificată cu o nouă tehnologie, astfel că nimeni nu ştia puterea motoarelor. După ce Picard a dat celebra lui comandă de a se porni motoarele (parcă era „engage”), viteza a fost atît de mare încît ne-am pomenit dintr-o dată undeva foarte departe. Chestia asta e sigur inspirată dintr-o povestire a lui E.E. Doc Smith citită acum ceva timp. Iată de pe unde îşi mai iau visele materia. Dar ce s-a întîmplat mai departe nu mai e inspirat de nicio povestire, ci rezultatul subconştientului meu care poate să fie extrem de creativ uneori.

Am aterizat pe o planetă care semăna extrem de mult cu Pămîntul. Doar că ceva era extrem de ciudat acolo. Munţii, copacii şi toate produsele „naturale” aveau forme foarte regulate, arhitectonice, chiar. Munţii arătau ca nişte piramide, copacii  aveau de asemenea nişte forme foarte regulate şi oarecum artificiale. Ar fi imposibil să redau în cîteva cuvinte impresia făcută (şi pe aici nu prea se citeşte ce depăşeşte cîteva cuvinte) de lumea aia, care era extrem de extraterestră dar totodată incredibil de familiară. Era ca şi cum acolo natura era tehnologizată, antropomorfizată. Omul şi-a dorit întotdeauna să stăpînească natura. În visul meu, acest vis al umanităţii era atît de perfect îndeplinit încît era dezgustător, într-un fel. Era şi uimitor, în alt fel, pentru ca am trăiam un sentiment vecin cu sublimul. Pe scurt, era paradoxal, ca mai tot ce se întîmplă prin vise şi ca mai toată realitatea în general şi aspiraţiile şi visurile omului în special. Căci în visul meu, visul omului de a stăpîni natura îşi găseşte o ilustraţie excelentă şi o simbolistică extrem de sugestivă. Adică, da, ne dorim să stăpînim natura, dar ne dorim în acelaşi timp să existe o natură pe care să o putem stăpîni. Adică, o natură care să îşi păstreze alteritatea, specificul ei natural, diferit de tot ceea ce e omenesc. Cu alte cuvinte, vrem s-o supunem, dar vrem s-o păstrăm aşa cum e, virgină.  Cum zic englezii, we want to have our cake and eat it too, sau cum zice bunica mea, am vrea doi peşti în oală şi cu cozile afară (o expresie pe care mărturisesc că nu am înţeles-o niciodată prea bine, dar, după cum o folosea bunica mea, se potriveşte aici)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s