What’s the worst one can say about God

The worst thing one can say about God is that He rules the world. This is, I think,  the supreme blasphemy.

To say that God doesn’t exist or that He is not good (the first in all seriousness, the second maybe half serious, half joking), is not by far as outrageous as saying that He rules the world. By ruling I mean absolute control over everything that is happening. To say that God does not exist or that He is not essentially good, is to force reality into saying more than it is able to say. We do not see God, so concluding that He doesn’t exist is in a way based in empirical reality. Of course, it ignores the very real possibility that things we cannot see may actually exist.

We live a world in which the quantity of evil and suffering is about the same as the quantity of good and joy. To conclude that God is not good  (the similarity between God and good is quite striking in English, but of course this is not the case in other languages), assuming that the world is His creation, is as much in tune with empirical reality as it is to say that He does not exist. But it commits just as much the sin of overstatement.

The world may be very well be God’s creation, but have a head of its own, thus providing a gap between the Creator and the creation. If the world is bad, it does not have to necessarily mean its Creator is also bad. Only when affirming that God rules the world is one implying that God is evil. So to say that God rules the world, in the manner implied by His omnipotence, is much worse than saying that God is not good. If saying that God not good is something more than plain contradiction in terms, than it must mean that this bad god is not almighty, because otherwise the world would be entirely bad. A bad god who is also omnipotent would not allow the world to be good, not even for the fun of it. But an all powerful good God would allow the world to be bad. This is because good is good enough to allow its opposite to exist. But evil is not good enough for this.

Thus, saying that God rules this world is  to make Him responsible for every bit of insanity, injustice, evil and suffering that this world is drown into and, even worse, is to deny the most important thing in this universe and every conceivable universe: freedom. This world is a chaotic mixture of good and evil, circling in a chaotic not-so-merry-go-around. And in this chaotic movement fueled by freedom resides its mystery, its beauty and its justification.

Ode to a second

Pick a second

Randomly, don’t bother to choose

Take it an squeeze it

Make it sing

Yes, billions have gone  before

And billions will follow

But take this one passing by

It’s priceless

Taste it until it makes you sick

Will it ever?

Touch it until it burns

Burn with it!

See how fragile it is

Don’t make any sudden moves

You’ll scare it

Poor little thing

It’s here only for…well, a second

But where does it go when it passes?

Unless there’s a Big Crunch anytime soon

It’ll never come back

I miss you, sweet second

Soft, sensual second

Fragile, beautiful second

Fallen hero in the greatest war ever

I wish I could live in an eternity made of seconds

I’d call each of them by their names

And they’d answer swiftly

Obey me like one obeys an absolute master

A soft, transparent, luminous veil

Woven from seconds

Caressing both my body and soul

Forever

Vis în vis

Miercurea asta am fost pentru a patra oară la cinematograf să văd Inception. Spun cu mîna pe inimă că și la a patra vizionare Inception a fost o experiență proaspătă și fascinantă. Cred că mare parte din fascinația pe care o produce e dată de complexitatea lui,  o complexitate care nu te lasă să-l cuprinzi pe tot și dintr-o dată cu privirea gîndului. Cele mai multe filme pot fi reduse cu ușurință la o imagine sau o idee, pot fi povestite ușor. Nu și Inception.Nici după a patra vizionare nu am reușit să îl reduc cu totul la o imagine mentală pe care o să o am la degetul mic, ca să zic așa. Însă tot văzîndul, l-am demitizat un pic. Probabil că asta fanțcem cu orice mare iubire: trăind aproape de persoana iubită pentru suficient de mult timp, ajung să-i vezi defectele și să uiți ce te fascinase la început. Singura problemă mare pe care o văd la Inception e ideea de vis lucid. E posibil așa ceva? Ideea de vis lucid nu e nouă, au imaginat-o filosofi, psihologi, scriitori iar în cinematografie un film care a abordat-o înaintea lui Inception, a fost Vanilla Sky. Dar originalitea strigătoare la cer a lui Inception stă în ce a făcut Nolan cu ideea de vis lucid și de vis în vis. Inception e despre vise și tehnologie, dar e și despre visuri și identitate, despre subiect și conținutul lui fragil și volatil. Am avut un dialog cu cineva care scria pe liternet.ro, și care spunea, aproximativ, că Nolan ne aruncă praf în ochi cu o poveste complicată, dar nu ne dă nicio idee substanțială, provocatoare. Nu știu ce film a văzut scriitorul de pe liternet.ro, dar aproape nu îmi vine să cred că a văzut Inception.

Acum vreo zece zile am avut un vis intersant. Ar fi trebuit să scriu despre el atunci, cînd era proaspăt. Acum o să încerc să îl adun de prin cotloanele memoriei. Mergeam pe o plajă, cred, ținîndu-mă de mînă cu o femeie frumoasă. Chestia asta nu mi s-a întîmplat recent, așa că nu e de mirare că în timp ce visam mă miram că sînt atît de norocos. Nu mai îmi amintesc detaliile fizionomiei ei, dar știu că era atît de frumoasă încît mă simțeam îndrăgostit. Totuși, cu toată îndrăgosteala mea, știam că ea nu e reală, știam că visez.  Mă uitam la ea cu regret și îmi spuneam „păcat că visez, ești așa de frumoasă…de ce nu ești și reală?” M-am trezit atunc, însă nu de tot, ci visînd în continuare știam că tocmai mă trezisem dintr-un vis. Cine a văzut Inception, știe despre ce vorbesc: fusese un vis în vis. Acum, după ce mă trezisem din visul în vis, continuam să visez dar fără să știu că visez. Îmi făceam totuși probleme, pentru că la un moment dat am scos titirezul (cum să-i zic altfel?) care în Inception avea funcție de totem, și i-am dat drumul să se învîrtească, pentru a verifica dacă visez sau nu. Mă uitam la el învîrtindu-se și cu puterea minții l-am făcut să cadă. Căzuse, deci nu visam. Reușisem să fac visul să pară realitate, dar bineînțeles că visam. Asta e, pentru că tot a venit vorba, ce cred eu că se întîmplă și în Inception. După ce l-am văzut a patra oară, sînt mai convins ca niciodată că avem de-a face cu patru straturi de vis și că niciun moment nu avem de-a face cu realitatea. Dar părerile sînt împărțite și unii găsesc contraargumente pentru felul ăsta de a vedea filmul.

M-am trezit fascinat de visul în vis pe care îl avusesem și nostalgic de frumoasa de care mă îndrăgostisem. Păcat că nici măcar în vis nu am avut certitudinea că iubesc. Și acolo s-a strecurat îndoiala că e prea frumos să fie adevărat, de unde și convingerea că nu poate fi adevărat și că trebuie să visez. Și chiar visam.