Miercurea asta am fost pentru a patra oară la cinematograf să văd Inception. Spun cu mîna pe inimă că și la a patra vizionare Inception a fost o experiență proaspătă și fascinantă. Cred că mare parte din fascinația pe care o produce e dată de complexitatea lui,  o complexitate care nu te lasă să-l cuprinzi pe tot și dintr-o dată cu privirea gîndului. Cele mai multe filme pot fi reduse cu ușurință la o imagine sau o idee, pot fi povestite ușor. Nu și Inception.Nici după a patra vizionare nu am reușit să îl reduc cu totul la o imagine mentală pe care o să o am la degetul mic, ca să zic așa. Însă tot văzîndul, l-am demitizat un pic. Probabil că asta fanțcem cu orice mare iubire: trăind aproape de persoana iubită pentru suficient de mult timp, ajung să-i vezi defectele și să uiți ce te fascinase la început. Singura problemă mare pe care o văd la Inception e ideea de vis lucid. E posibil așa ceva? Ideea de vis lucid nu e nouă, au imaginat-o filosofi, psihologi, scriitori iar în cinematografie un film care a abordat-o înaintea lui Inception, a fost Vanilla Sky. Dar originalitea strigătoare la cer a lui Inception stă în ce a făcut Nolan cu ideea de vis lucid și de vis în vis. Inception e despre vise și tehnologie, dar e și despre visuri și identitate, despre subiect și conținutul lui fragil și volatil. Am avut un dialog cu cineva care scria pe liternet.ro, și care spunea, aproximativ, că Nolan ne aruncă praf în ochi cu o poveste complicată, dar nu ne dă nicio idee substanțială, provocatoare. Nu știu ce film a văzut scriitorul de pe liternet.ro, dar aproape nu îmi vine să cred că a văzut Inception.

Acum vreo zece zile am avut un vis intersant. Ar fi trebuit să scriu despre el atunci, cînd era proaspăt. Acum o să încerc să îl adun de prin cotloanele memoriei. Mergeam pe o plajă, cred, ținîndu-mă de mînă cu o femeie frumoasă. Chestia asta nu mi s-a întîmplat recent, așa că nu e de mirare că în timp ce visam mă miram că sînt atît de norocos. Nu mai îmi amintesc detaliile fizionomiei ei, dar știu că era atît de frumoasă încît mă simțeam îndrăgostit. Totuși, cu toată îndrăgosteala mea, știam că ea nu e reală, știam că visez.  Mă uitam la ea cu regret și îmi spuneam „păcat că visez, ești așa de frumoasă…de ce nu ești și reală?” M-am trezit atunc, însă nu de tot, ci visînd în continuare știam că tocmai mă trezisem dintr-un vis. Cine a văzut Inception, știe despre ce vorbesc: fusese un vis în vis. Acum, după ce mă trezisem din visul în vis, continuam să visez dar fără să știu că visez. Îmi făceam totuși probleme, pentru că la un moment dat am scos titirezul (cum să-i zic altfel?) care în Inception avea funcție de totem, și i-am dat drumul să se învîrtească, pentru a verifica dacă visez sau nu. Mă uitam la el învîrtindu-se și cu puterea minții l-am făcut să cadă. Căzuse, deci nu visam. Reușisem să fac visul să pară realitate, dar bineînțeles că visam. Asta e, pentru că tot a venit vorba, ce cred eu că se întîmplă și în Inception. După ce l-am văzut a patra oară, sînt mai convins ca niciodată că avem de-a face cu patru straturi de vis și că niciun moment nu avem de-a face cu realitatea. Dar părerile sînt împărțite și unii găsesc contraargumente pentru felul ăsta de a vedea filmul.

M-am trezit fascinat de visul în vis pe care îl avusesem și nostalgic de frumoasa de care mă îndrăgostisem. Păcat că nici măcar în vis nu am avut certitudinea că iubesc. Și acolo s-a strecurat îndoiala că e prea frumos să fie adevărat, de unde și convingerea că nu poate fi adevărat și că trebuie să visez. Și chiar visam.

Anunțuri
Comentarii
  1. alinstoian spune:

    Cred ca trebuia sa pui undeva la inceput sau in titlu avertizarea „Spoiler alert!”. Poate mai sunt oameni care nu l-au vazut inca…

  2. ionetecatalin spune:

    Daca era review de film, ar fi trebuit neaparat…Oricumm cred ca Inception e imun la spoilere. Eu am zis ca avem de a face doar cu vis,dar sint unii care zic altfel. Fiecare trebuie sa l vada si sa decida singur…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s