Un fizician suedez pensionat pe care l-am cunoscut în Uppsala, se declara extrem de nemulţumit de evoluţia recentă BBC-ului. La un moment dat era modelul ideal pentru cum se transmit ştirile, astăzi nivelul e atît de jos încît îmi vine să plîng, spunea el. Cînd spunea el asta, nu prea am ştiut ce să cred. Ieri am citit un articol pe bbc.co.uk, care mi-a dat impresia că citesc Libertatea sau Click sau alt tabloid de doi lei (de cincizeci de bani, de fapt). De fapt, calitatea articolului nu se ridica mult deasupra gunoiului pe care îl vezi de obicei la OTV, dacă te uiţi.

Articolul se numea Cult of less: living out of a hard drive( şi poate fi citit aici ) şi spune povestea unui tînăr specialist în IT din New York care s-a hotărît că nu mai are nevoie de casă şi alte chestii…materiale, pentru că mediul virtual (internetul, laptopul şi hard diskul extern) îi îndeplinesc toate nevoile. Autorul articolului spunea că stilul acesta de viaţă reprezintă un trend sau o modă şi va lua amploare. Aici e momentul unde BBC-ul derapează cu toată greutatea lui de pe şina a ceea ce înseamnă să faci ştiri, înspre dezastrul a ceea ce înseamnă să faci ştiri sau articole proaste. Nicio întrebare sau comentariu despre cum îţi îndeplineşte internetul nevoia de igienă sau acoperiş deasupra capului nici daca USB-ul ţine loc de periuţă de dinţi. Dar articolul dă cu bîta în baltă de-abia cînd prezintă ca pe o ştire serioasă ceea ce nu e nici măcar SF serios, anume că la un moment dat, în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat, vom ajunge noi înşine să trăim pe hard drive, la un loc cu mp3-urile. Presupun că unii vor alege să împartă aceleaşi sectoare de hard cu Bach şi Mozart, în timp ce alţii se vor înghesui pe aceiaşi biţi cu filmele porno, după gusturi şi preferinţe. Aş scuza un redactor de la Libertatea dacă nu ar fi în stare să îşi pună întrebări serioase despre viaţă şi tehnologie, la urma urmelor, de-aia lucrează pentru Libertatea. Dar mi se pare strigător la cer ca un redactor BBC să fie atît de can-can-ist. Las  acum la o parte faptul că Roger Penrose a arătat de ce inteligenţa artificială pe care o avem astăzi e la ani lumină de ceva care măcar să semene cu inteligenţa creierului omenesc (în cartea lui The emperor’s new mind ). Deci, din punct de  vedere tehnic, posibilitatea ca o inteligenţă asemănătoare cu a noastră să fie rulată de un calculator, e astăzi inexistentă . Ce mă preocupă e concepţia scandalos de superficială pe care BBC-ul o are despre viaţă. Să presupunem că un software ar putea reproduce toate legăturile neuronale din creierul nostru şi că am avea un calculator suficient de puternic să ruleze acel soft (deocamdată ipotezele astea sînt foarte SF, dar sînt, în principiu, posibile). Ar însemna asta că acel soft sînt eu însumi? Că eu sînt cel care trăieşte pe un hard drive împreună cu mp3-urile? BBC-ul nu-şi pune nicio secundă problema identităţii, ce e ea şi cu ce se mănîncă, ce e viaţa şi ce relaţii poate stabili cu tehnologia. În schimb propune viziunea asta despre mutarea vieţii pe hard diskuri cu aceiaşi naturaleţe cu care face predicţii despre criza economică mondială.

Dacă sînt articole serioase la BBC, atunci cu siguranţă acesta nu e unul dintre ele şi dacă aşa sînt cele mai multe articole ale lor, am putea la fel de bine să ne uităm pe OTV. Diferenţele de calitate ar fi minime.

Comentarii
  1. mihaibala spune:

    Sunt complet absurde genul asta de articole. Totusi, ma sperie transformarea omenirii din ultimele decenii. Granita dintre real si virtual este intr-adevar din ce in ce mai stearsa (vezi dispozitivul celui de-al 6-lea simt). Si sincer, daca ai fi povestit aceste lucruri cuiva in secolul 19, te-ar fi considerat nebun.
    O alta idee de genul celei din articolul BBC aparea in serialul Stargate: aceea de salvare a memoriei unor persoane (aliens), pt a fi introdusa intr-un alt corp sau intr-un computer. Poate autorul articolului BBC o fi citit ceva de genul acesta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s