Viața nu mai e de foarte mult timp o chestiune simplă, dacă o fi fost vreodată simplă…Se crede că viața are loc în lume, dar de fapt există un număr mare de lumi, fiecare cu felul ei special de viață. În primul rînd există lumea fiecărui individ de pe lumea asta. Cineva spunea că fiecare individ e un eveniment unic in istoria universului, deoarece trăirile, simțirile, gîndurile și felul particular de a vedea lumea al unui individ oarecare nu vor mai fi niciodată repetate. Apoi sînt lumile sociale: lumea socială a avocaților e foarte diferită de lumea socială a vînzătorului de ziare.

Adînc plantată în noi e dorința de a ne face simțită prezența în cît mai multe lumi,  ca și cum existența ar putea fi înmulțită cu ea însăși sau ridicată la vreo putere. Ăsta e unul dintre motivele pentru care scriu eu, de exemplu. Gîndul că existența mea poate avea un efect de undă, ca un val care se amestecă cu alte valuri, în lumile altora, mă face să simt că trăiesc mai intens. Fiecare își ia de pe unde poate ceea ce vorbitorii de engleză numesc kick-ul, nu-i așa? Bine că nu am nevoie chimicale pentru asta.

În ultimul timp m-am apucat să scriu un blog în engleză, cu speranța că pot atinge și mai multe lumi, din moment ce aproape toată lumea  vorbește engleză. Sînt perfect conștient că blogul în engleză e la fel de inutil ca și acesta, dar se pare că lucrurile de care sîntem conștienți nu au mare efect asupra conduitei noastre. De exemplu un fumător e conștient că țigările sînt criminale (după niște studii recente se pare că la fiecare trei țigări se produce o mutație genetică în genom-asta pe lîngă cancer, dinți galbeni și alte recompense nenumărate de genul ăsta pe care le oferă fumatul celor care și-au dedicat viața marilor producători de tutun), dar fumează netulburat  ca și cum fumatul ar fi un fenomen natural pe care nu are rost să încerci să îl schimbi. La urma urmelor, te simți așa de bine!! Și mai ești și cool, pe deasupra.

La fel și eu: sînt conștient că valurile mele se topesc înainte de a atinge țărmurile altor lumi, dar asta nu mă oprește să scriu în continuare ca și cum aș fi un aparat de scris stricat. Faptul că acum am două bloguri înseamnă că mă împart între două lumi ca între două iubiri. Doar că astea nu sînt deloc iubiri, sînt doar niște surogate pe termen scurt.

Anunțuri
Comentarii
  1. Orry spune:

    excelenta postarea!
    Zi buna!

  2. ionetecatalin spune:

    Multumesc 🙂 Ma bucur intotdeauna cind cineva apreciaza ce scriu…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s