Dependență e un cuvînt care fără îndoială are o conotație puternic negativă. Orice dependență e rea și orice ne dă dependență e rău. Eu nu sînt de aceeași părere. Și nu mă refer la „dependența” de aer sau de hrană. Nu e ca și cum vreo zece ani nu am fi avut nevoie de aer și la un moment dat l-am fi încercat, ne-ar fi plăcut și din momentul ăla n-am mai putut trăi fără el. Dependența e ceva ce intră în meniul tău, ceva de care înainte habar nu aveai că există și deci nu-i simțeai în niciun fel lipsa. Doar că după ce a intrat în viața ta, dacă e o dependență cu adevărat puternică, viața devine inconceptibilă fără acel ceva.

Nu am de gînd să fac o clasificare a formelor de dependență și nici măcar o sumară trecere în revistă.   O să spun doar că, da, în general dependența de anumite substanțe e rea. Cel mai rău exemplu ar fi heroina, care reușește să facă orice altceva lipsit de importanță pînă acolo încît un îndrăgostit e dispus să își trimită iubita să se prostitueze pentru a face rost de următoarea doză sau pînă la a fura din casă banii de medicamente ai mamei care e pe moarte. Cel mai benign exemplu de dependență de substanțe ar fi dependența de cafea, care, în ciuda anumitor efecte negative, are mai multe pozitive, după cum o dovedește faptul că a ajuns să joace un rol așa de important în cultura mondială.

Sigur, se poate abuza de cafea așa cum se poate abuza și de lapte degresat, dar în general nu se moare de la cafea după cum bine ne arată dependenții de cafea care se numără cu sutele de milioane, probabil ajungînd undeva aproape de un miliard.

Mai ales în lumea nostră modernă sau postmodernă, în care munca fizică nu mai face parte din activitatea multora, cafeina a devenit o substanță absolut necesară în meniul omului modern. Eu unul nu sînt (încă) un dependent de cafea în adevăratul sens al cuvîntului și nici nu mi-am propus să ajung, doar că dacă aș ajunge nu ar fi deloc o tragedie.

Există un tip special de dependență care nu mai poate fi definită strict ca dependență dar care totuși este dependență, și anume dependența de anumite persoane. Poate fi bună dar poate fi și rea, probabil de cele mai multe ori e rea, căci presupune subordonarea personalității dependentului față de personalitatea celui de care e dependent. Dar îndrăgostiul e cît se poate de dependent de obiectul iubirii lui și nu cred că se va trezi cineva să zică despre asta că ar fi rău.

Am făcut astfel trecerea către acel fel de dependențe care sînt mai mult obiceiuri decît dependențe, dar care pot, în orice caz, produce stări asemănătoare sevrajului. Acestea în general sînt bune sau neutre. Rutina zinică poate avea puterea psihologică a dependenței iar cel care e scos din ea e scos totodată și din sărite.

Acum două luni cînd am început să înot mă duceam la bazin mai mult din obligație: știam că am nevoie de exercițiu iar înotul e mai bun decît multe forme de exercițiu fizic așa că, mai ales că plătisem pentru trei luni, mi-am zis că aș face bine să mă duc în fiecare zi. Aseară, din nu știu ce motiv, bazinul era închis. La început nu mi-am dat seama ce se întîmplă cu mine dar încet, încet a pus stăpînire pe mine o stare de nervozitate care la un anumit nivel poate fi comparată cu sevrajul. Mi-a trecut azi cînd am fost și am înotat iar apoi am petrecut vreo 15 minute într-o saună atît de fierbinte că îmi ardea pielea. Iată o dependență cît se poate de bună și de sănătoasă. Sînt convins că mai sînt și altele.

Aseară, în spasmele blînde ale sevrajului provocat de lipsa de înot am scris articolul ĂSTA despre zeii de astăzi.

Comentarii
  1. mihaibala spune:

    Am auzit mai demult un speech religios al unui anume Charles Stanley („Dupa zdrobire”; il gasesti si pe youtube). Ideea lui e ca dependenta de alte persoane e rea si ca persoanele respective nu ne vor putea satisface niciodata. El spunea ca abia cand cele 2 persoane depind exclusiv de Divinitate, vor fi libere sa aiba relatii foarte bune.
    Sincer, nu prea sunt de acord cu el. Daca mergi pe ideea lui, insusi faptul de a-ti fi dor de persoana iubita e ceva rau, pt ca indica o „dependentza”.

    Cred ca momentul in care o dependentza devine rea este atunci cand se interpune intre tine si Divinitate. Iisus a fost dependent de mancare toata viata, dar in timpul celor 40 de zile in desert, a trebuit sa renunte cu totul la ea si a facut-o.

    • ionetecatalin spune:

      Perfect de acord. Unii au impresia ca fac dreptate relatiei cu transcendentul „aruncind cu rosii” in tot ce tine de relatiile intramundane. Orice teologie ar trebui sa tina cont de faptul ca Dumnezeu a creat o lume materiala care e baza vietii si ar trebui sa se intrebe mai mult de ce stau lucrurile asa. Aici cred ca intra si oamenii, care, orice altceva ar mai fi, sint in primul rind fiinte materiale.

  2. Lev spune:

    Indraznesc (cu capul plecat si atitudine umila) sa te contrazic (oarecum) sau, mai bine zis/scris, indraznesc sa cred ca dependenta are o singura ‘forma’ si aceea este o copie fidela a dependentului. Cred (din ce in ce mai mult) ca de fapt suntem dependenti de noi insine… in mod special de o stare pe care o cautam (ca ne dam sau nu seama) in mod continuu… o stare de confort… Ea, dependenta, se poate regasi in diferite ‘culori’ si poate avea o variata gama de rezultate/urmari. Dar punctul comun este starea de asta de confort sau de bine cum o numesc altii. Ca e cafea, ca e heroina, ca e sex, ca e un joc, ideea e aceeasi: cu cat starea de confort e mai intensa cu atat esti mai dispus sa-ti bagi picioarele in orice altceva… iar obiectul dependentei ramane un ‘obiect’ care ne satisface setea asta de ‘bine’. Imi pare ca nevoia omului de confort (si cand zic confort nu ma refer la suma conditiilor materiale ce dau impresia de trai ‘civilizat’) este atat de mare incat isi paralizeaza simtul constientizarii si refuza sa se gandeasca la consecinte (poate ca este efectul direct al efemeritatii). Dependenta de Dumnezeu sau de ‘ceva mai presus omului’ o las in grija (comment’ul) altuia…mai cunoscator si mai in masura de aceste lucruri. Dar, poate ca, dependenta nu este decat expresia tanjirii omului dupa Paradis, confortul suprem…

    • ionetecatalin spune:

      Eu sint de acord cu tine aproape in totalite. De fapt, chiar in totalitate numai ca as face o subliniere. Dependenta, ca sa fie dependenta, trebuie sa fie mai mult decit confort. Daca ar fi doar confort, ai putea spune ca cineva dependent de canapeaua lui, ceea ce nu ar fi tocmai adecvat. Poate l-ar durea un pic fundul daca ar sta pe un scaun mai putin confortabil, dar nu ar muri. Pe cind o substanta poate ucide pe cel dependent de ea daca nu e administrata, de exemplu alcoolul. Iar heroina, chiar daca nu ucide, il face pe cel dependent sa creada ca mai bine moare decit sa traisca fara ea. Asa ca, da, dependenta exprima cumva tinjirea spirituala a omului dupa altceva decit el insusi care il poate implini. Dar in afara de dminesiunea asta..metafizica, are una foarte fizica si materiala care poate sa fie extrem de…murdara si criminala.

  3. Lev spune:

    Inseamna ca nu am fost destul de clar desi am incercat asta prin „[…] nevoia omului de confort (si cand zic confort nu ma refer la suma conditiilor materiale ce dau impresia de trai ‘civilizat’)”. Vorbeam de un confort clar metafizic, metodele/incercarile de a atinge acest confort fiind fizice (chimice etc.). Altfel nu mentionam Paradisul ca expresie a confortului suprem.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s