De ce trec visele așa de repede? De ce nu rămîne măcar impresia lor, aceea pe care o ai cînd încă n-ai deschis bine ochii, mai multă vreme cu noi, ca mirosul unui parfum foarte scump care ne însoțește toată ziua?  Un răspuns ar fi că, dat fiind că cele mai multe vise pe care le avem nu sînt deloc plăcute, faptul că impresia lor trece așa de repede e un lucru bun. Cu alte cuvinte, uitarea are și în cazul ăsta o funcție bine gîndită. Dar o urmare regretabilă a acestui mecanism care ne ține departe de mirosurile grele ale gunoaielor psihice care ies în fiecare noapte la suprafață în vise, e că la fel de repede uităm și visele frumoase, acelea pe care am vrea să le permanentizăm, să le solidificăm, ba chiar să le trăim în locul vieții.

Un astfel de vis am avut eu azi-noapte. Aș fi vrut să extrag din el doar cîștigul și să uit că a fost un vis, dar se pare că nu pot face asta. Ca toate visele, a avut multe părți încețoșate, însă cu un centru foarte clar, de o claritate dureros de reală și de fericită. A fost un vis aproape mistic. Cineva îmi povestea că după un vis în care l-a văzut pe Dumnezeu, are certitudinea absolută că Dumnezeu există. Mă întreb cum de în cazul ăsta legile firești ale dinamicii visului par să fi fost abolite, adică, cum se face că realitatea acelui vis a reușit să supraviețuiască atît de substanțial visului.

Nucleul clar al visului meu a început să se închege treptat, pînă  a ajuns la centrul incandescent. Mă uit pe cer și parcă ochii mei sînt două telescoape Hubble care scrutează cerul. Dacă stelele sînt atît de aproape sau dacă privirea mea e cea care ajunge la ele, nu are importanță, dar văd sisteme solare cu planete învîrtindu-se în jurul sorilor lor. Cineva e lîngă mine, un străin, și privim împreună. Într-un sistem  solar se pare că o planetă lipsește iar eu simt locul ei gol de pe orbita soarelui. Străinul de lîngă mine scoate, nu știu de unde, o planetă pe care o aruncă pe orbită și completează golul. Ordinea astrelor a fost restabilită și acum se aude din nou armonios muzica sferelor. Apoi acest străin suferă acea metamorfoză specifică viselor în care ceva sau cineva se transformă rămînînd în continuare ce era înainte. Acum e un prieten al meu cu care joc cărți într-un fel de bar și se pare că bem bere împreună. Însă prietenul meu, despre care știu de fapt că este Străinul, face întruna trucuri cu cărțile de joc și alte…minuni, făcîndu-mă din ce în ce mai sigur că de fapt e mai mult decît un simplu om, mai mult decît supra-omul, chiar. Am din ce în ce mai profund certitudinea că cel cu care joc cărți într-o cîrciumă e Dumnezeu-omul.

Ca în orice alt vis, nu atît ceea ce se întîmpla și se poate povesti era important, ci ceea ce simțeam și în consecință nu pot povesti. Bucuria pe care o aveam știind că în fața mea e Dumnezeu-omul, acel om care a stîrnit atîtea controverse în istorie, era nemărginită. Dar fericirea cea mare venea din faptul că acum în sfîrșit înțelegeam paradoxul care a pus în încurcătură atîtea minți (cum e posibil ca un om să fie și Dumnezeu în același timp?!!). Nu doar îl înțelegeam, dar îl contemplam în ceea ce părea să fie o necuprinsă simplitate. Însă Străinul, care acum era prietenul meu și totodată era mult mai mult decît atît, era trist. Eu credeam că îi înțeleg tristețea și am început să îi explic de ce e trist, citîndu-l pe Kierkegaard. Ești trist, îi spuneam, pentru că ești nevoit să fii aici printre noi incognito. Dumnezeu printre oameni dar totodată un simplu om. Nu știu dacă în Iudeea erau cîrciumi, dar dacă ar fi fost, El ar fi fost acolo, stînd la masă cu tot felul de vicioși. Asta a uitat creștinismul despre El, că înainte de orice altceva, El a fost asta: Cel care stă la masă cu bețivii și prostituatele. Și acum, eram cu El în cîrciuma asta și El era trist iar eu îi explicam de ce e trist, cu ajutorul lui Kierkegaard: ești trist pentru că porți povara dumnezeirii tale pe care nimeni nu o știe și nu poate s-o vadă. Ești însăși personificarea ideii de incognito. Dar eu puteam s-o văd, pentru mine nu era incognito, și asta mă făcea fericit.

Apoi, dintr-o dată, am căzut. Masa noastră se pare că era pe marginea unei prăpăstii. Poate, analizînd, era prăpastia fricii de a mă trezi și a mă întoarce în lumea în care contemplarea paradoxului întrupat, așa cum un îndrăgostit își contemplă iubita, va fi dispărut și eu voi rămîne doar cu atît, cu paradoxul și cu credința. Am căzut și știam că prăpastia e fără fund, însă nu mi-era frică. Știam că El e cu mine și că poate să facă o minune. Dar el nu voia să renunțe la incognito, așa că nu putea face o minune. M-a prins de mînă așa cum o persoană neajutorată  prinde pe o alta la fel de neajutorată, singura diferență dintre noi fiind aceea a poziției. El era în poziția de a mă salva. Se pare că nu era suficient de puternic ca să mă ridice pur și simplu, așa că a coborît cu mine în prăpastie, folosindu-se abil de crăpăturile din pereți pentru a evita căderea liberă. Și am ajuns la fundul prăpastiei salvat. Și eram încă o dată fericit.

M-am trezit și fericirea a rămas cu mine cam treizeci de minute. Acum fericirea s-a transformat în nostalgie iar nostalgia poartă în ea însăși sîmburele critic care se întoarce asupra fericirii și îi pune deasupra un mare semn de întrebare. Viața, se pare, poate fi trăită doar sub semnul paradoxului și al credinței. Certitudinea imediată ține de tărîmul visului.

Comentarii
  1. Maria spune:

    Catalin, sa inteleg ca Strainul din visul tau, care de fapt este Dumnezeu bea bere? Asta imi da putin de gandit. ;)) Si vad ca ai intr-adevar niste vise tare ciudate. Oricum frumos (si visul si modul in care l-ai descris)! 🙂

  2. ionetecatalin spune:

    Nu-mi amintesc ca eu sau el (El?) să fi băut bere, dar știu că asta era pe masă. Crede-mă, mie mi se pare mult mai ciudat decît ți se pare ție. Dar visele sînt întodeauna bizare, nu-i așa? Și în orice caz, să joace cărți și să facă trucuri de magician e cel puțjn la fel de nepotrivit ca băutul de bere. Și da, într-adevăr, ciudate vise mai am. Dar dacă le-aș cosmetiza, aș fi necinstit cu mine însumi și toată povestea asta cu povestitul n-ar mai avea niciun rost.

  3. mihaibala spune:

    Genial visul! Daca ai fi din America de Sud, as crede ca ti-a dat vreun saman ceva plante aromate inainte sa adormi : ))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s