Golul (în) care sînt

Posted: Aprilie 11, 2010 in Fără categorie
Etichete:, , , , , , , , ,

Solipsismul e concepția mai mult sau mai puțin filzofică, care spune că singura realitate e cea subiectivă. Adică, nu am cum să știu că universul e real, că ceilalți oameni sînt reali, că aerul pe care îl respir e real. Tot ce am eu sînt percepții, iar percepțiile trec prin mintea mea, ba mai mult decît atît, sînt produse ale minții mele, deci în ultimă analiză singura realitate pe care o am e aceea a minții mele. Poate părea incredibil că există oameni care se îndoiesc de existența scaunului pe care stau, dar cel puțin din punct de vedere logic, solipsismul are o anumită consistența și chiar o oarecare fascinație.

E ciudat că eu trăiesc uneori exact opusul solipsismului. Nu de puține ori mi se pare că orice altceva e real mai puțin eu însumi. Ce e, la urma urmelor, eul ăsta? În momentul în care spui eu și încerci să înțelegi cine e cel care spune  eu și cum anume e posibil miracolul reflexivității, te ia amețeala. Ăsta e și motivul pentru care spunem eu fără să ne gîndim la ce înseamnă asta de fapt, anume că o bucată de carne e în stare să se refere la ea însăși într-o propoziție. Conștiința e o chestie mult mai complicată decît își închipuie cei mai mulți oameni. Și atunci, cînd ai experimentat lipsa de temei a eului, cînd l-ai simțit ca pe un castel care plutește în aer, e oare fără sens să te întrebi dacă nu cumva ești mai puțin real decît tot ce e în jurul tău?

Mi se spune uneori să sînt „deștept”. Cînd mă uit la mine însumi și încerc să-mi dau eu însumi singur seama dacă sînt deștept sau nu, n-ajung la nicio concluzie. Am simțit întotdeauna că, dacă e vreun anume fel de inteligență în mine și în vreo măsură oarecare, e de un tip atît de abstract încît nu e bună la nimic și nu mă ajută nici pe mine nici pe alții. Pe scurt, nu e nimic în mine pe care să pot pune mîna și să strig, ca poetul, este. Sînt de o consistență fantomatică, un abur care mîine ar putea să nu mai fie fără ca asta să însemne ceva pentru restul universului și cu atît mai puțin pentru mine însumi care n-aș mai fi nicăieri ca să-mi experimentez absența.

Cum, atunci, să ajung la propria mea realitate? Mă uit în jur și încerc să-mi demonstrez existența pornind de la lucrurile care mă înconjoară. Sînt într-o cameră, și încă una destul de drăguță, undeva într-o țară străină. Asta înseamnă că există cineva care plătește pentru camera asta, care  o ocupă, care o merită și pornind de la faptele astea palpabile pot să-mi experimentez mai bine propria realitate. Am un laptop căruia îi lipsesc vreo 4 butoane din tastatură, motiv pentru care folosesc o tastatură externă pe care o țin „în poală „. Asta înseamnă că cineva a cumpărat laptopul ăsta și i-a stricat tastatura, dar în primul rînd înseamnă că cineva are nevoie de el și știe să îl folosesască, și acel cineva nu poate să fie decît eul ăsta al  meu care își pune la îndoială fundamentele ontologige. Mă uit în jur și văd vreo 15-17 cărți, ceea ce înseamnă că cineva le-a luat de la bibliotecă, le citește și le înțelege (mai mult sau mai puțin) și că tipul ăsta s-ar putea ca pînă la urmă să nu fie atît de prost cum se simte uneori.

O cale ocolită de a ajunge la mine însumi. Unora li se va părea comică, altora pretențioasă și poate chiar „de fițe”. Pentru mine, însă, e nici mai mult nici mai puțin decît sufletul meu care se pipăie încercînd disperat să-și demonstreze propria existență.

Mă despart aici de Descartes, pentru care era suficientă mișcarea descrisă de cogito ergo sum. Pentru mine în momentele astea ego-ul a cărui funcție e cogito simte nevoia să plece mai întîi de la cele ce sînt în afara lui pentru simți că are și el un loc în lume.

Anunțuri
Comentarii
  1. LoRE spune:

    Mie mi se pare ca ceea ce descrii tu aici foarte frumos si poetic este denumit de psihoterapeuti „a nu fi in contact cu sinele”. Nu vrei un pic de psihanaliza? 😀

  2. ionetecatalin spune:

    Doar daca e gratis și pot s-o fac in timpul liber 😀 dar as prefera altfel de terapie, nu psihanaliza. nu de alta, dar mi-e teama ca daca as incepe sa fac asocieri libere as spune niste prostii pe care nu ar putea sa le suporte nicio pereche de urechi omenesti :))

  3. Alin spune:

    Eu zic sa scoti leul de sub masa, ca altfel sun la protectia animalelor si o patesti.

  4. ionetecatalin spune:

    Leul ala e de vreo luna acolo. Cred a capatat o valoare simbolica, pentru ca nici cind spal pe jos sau aspirez nu-l deranjez. Adica, il deranjez si il pun inapoi. Ar merita si asta o sedinta de analiza :))

  5. Ihrielle spune:

    Felicitari pentru modul in care ai scris despre solipsism… pentru cateva momente mi-ai amintit de „Sarmanul Dionis” al lui Eminescu 🙂

  6. ionetecatalin spune:

    E o performanta sa amintesti cuiva de Eminescu, fie si pentru citeva momente ;)) Ma bucur ca ti-a placut.

  7. […] Solipsismul ca esenta a omului si Golul (in) care sunt! […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s