Ce aș fi pierdut dacă aș fi venit acasă de Paște

Posted: Aprilie 4, 2010 in Fără categorie
Etichete:, , , , , , , , , ,

Cînd am plecat din România acum trei luni, gîndul de a fi plecat șase luni, departe de a mă speria, era o adevărată bucurie. Voiam să văd dacă mi-e dor, dacă poate să-mi fie dor. Așa, în general. Din motivul ăsta nici măcar nu mi-a trecut prin cap să-mi iau bilete pentru vacanța de Paște. Dar sînt și eu om, pînă la urmă, și a trebuit să simt asta pe pielea mea începînd cu Vinerea Mare, cînd am început să mă simt oarecum singur și să-mi doresc să fiu și eu acasă, ca toată lumea.

Gîndurile mele păcătoase mi-au venit astăzi în ajutor, însă. Am realizat că bucuria pe care o simțim cînd sîntem acasă nu e nici pe departe așa de mare cum ni se pare atunci cînd sîntem departe de casă. Din contră, capacitatea noastră de a simți bucuria e în general atrofiată de mult-prea-familiarul care ne înconjoară din toate părțile, pînă la ciudatul efect de a ne dori să fim în altă parte.

Dar, oricum ar fi, iată ce aș fi pierdut dacă aș fi venit acasă de Paște. O masă (poate e mult spus masă, pentru că au fost doar gustări puse la grămadă) de Paște multiculturală și internațională cu vecinii mei de aici, de la Lilla Sunnersta. Ca încă o dovadă a galopului globalizării, dacă mai era nevoie de așa ceva, astăzi am luat un-fel-de-masă-de-Paște cu studenți din Franța, Irlanda, Spania, Brazilia, Croația și chiar locații foarte exotice ca Mauritius și China. Mîncarea n-a fost peste măsură de bună, dar momentele în sine n-au fost rele. A trebuit totuși ca mai pe seară să-mi fac niște somon la cuptor și să fierb niște cartofi.

Apoi, la mica biserică Adventistă de aici din Uppsala, am spus pentru o audiență foarte restrînsă ce înseamnă Paștele pentru mine. Dat fiind că în general sînt stimulat de audiențe mai mari (cele cîteva persoane din sala aia abia dacă constituie ceva ce se poate numi o audiență, de fapt) , poate m-am făcut un pic de rîs, mai ales că vorbesc și o engleză care uneori mi se pare că seamănă un pic cu a lui Iliescu. Dar uite că îmi asum bloggingul pînă la capăt aleg să risc să mă fac de rîs. La urma urmelor, chiar despre asta vorbeam, despre ce înseamnă să faci ceva pînă la capăt, mai exact despre ce înseamnă să iubești pînă la capăt.

Dar aș fi pierdut și cîteva ore pline de miez petrecute în compania domnului O.C., prietenul meu din Uppsala, desigur, folosind acest cuvînt la modul minimalist, căci prieteniile nu se fac peste noapte și nu cred că mi-am cîștigat statutul ăsta.

PS: Da, m-am tuns. M-am tuns cam scurt și cam scump (350 de coroane, adică 35 de euro, e mult mai mult decît dau eu de obicei pe o tunsoare, adică în jur de 20 de lei). Dar eu sînt acolo, nu altcineva, deși poate nu semăn prea mult cu avatarul. The hair does make a difference, nu-i așa ?

PPS: După cum se poate vedea foarte bine din clipul ăsta, Nokia N900 nu stă deloc foarte bine la calitatea video si mai ales la calitatea sunetului. Din fericire stă foarte bine la rezistență, pentru că am dat de două ori cu el de podea, o podea tare, fără covor, un fel de parchet, și n-a pățit nimic. Din greșeală, sigur. Nu sînt genul de om care dă cu lucrurile prin casă. Foarte rar, dar mi se întîmplă, dau cu pumnii în tastatură. Recunosc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s