O vizită în pușcărie

Posted: Martie 25, 2010 in Fără categorie
Etichete:, , , , , , , , , , , , ,

Am făcut multe vizite în pușcărie în viața mea de consilier de probațiune, dar azi-noapte a fost cea mai intensă. Noroc că a fost în vis, pentru că de data asta nu mai eram un vizitator care își termină treaba și pleacă în maxim două ore (cu excepția comisiilor- colegii știu de ce!), ci eram un locatar permanent al tristei instituții. Știu ce vorbesc, pentru că am vizitat mai multe pușcării și toate sînt triste. Nu mai îmi amintesc ce făcusem ca să ajung acolo. Îmi amintesc doar disperarea și sentimentul că sînt..înfundat, ăsta e cel mai potrivit cuvînt, avînd în vedere implicațiile. Și cînd ești la pușcărie nu de singurătate trebuie să-ți fie frică, ci tocmai de absența ei, adică de prezența celorlalți deținuți. Și tocmai de asta îmi era și mie frică azi-noapte, pentru că știam, așa cum știi doar în vis, că mai mulți deținuți îmi puseseră gînd rău. Acel fel de gînd rău care implică ridicarea săpunului la duș, mai exact. Dar fundul disperării, ca să zic așa, folosind o expresie nimerită în contextul ăsta, l-am atins cînd am aflat că pușcăria în care mă aflam nu era nici Rahova, nici Jilava. Dat fiind că am avut ocazia să cunosc personal directorii celor două pușcării, în vis îmi închipuiam că asta o să-mi asigure o oarecare protecție pe durata executării pedepsei, cum se zice. Dar ghinion, nu era nici Rahova nici Jilava, și m-am trezit astfel condamnat de două ori: odată la pușcărie și a doua oară, și asta era cel mai grav, la compania toxică și violentă a celoralți condamnați.

Poate asta e răsplata pe care o primesc în vis pentru că n-am furat inelul ăla de pe fundul bazinului. Poate dacă îl furam, în loc să ajung cu el în dulap cum zicea Alin și să devin un al doilea sau al nu știu cîtelea Smeagol, poate ajungeam la pușcărie și acolo aș fi visat că sînt în libertate și mănînc vată-pe-băț în Cișmigiu.

Comentarii
  1. alin spune:

    Eu am visat noaptea trecuta ca pierdeam un tren. Mi-a stricat jumatate din zi visul asta…

  2. dyndka spune:

    Acum sunt doar curioasă şi pun întrebări. Ai fost consilier de probaţiune sau eşti şi acum? Unde ai lucrat, în România, în alt stat?

  3. Che spune:

    Baga-ti mintile in cap, Omule, ca esti la al 2-lea avertisment, din pucnctul de vedere al ochiului si timpanului d(e)p(e) net. Incepi sa te vezi si sa te remarci ca fiind diferit. Poate ca gandesti cu capul tau si actionezi dupa propriul tau discernamant. Mi-ar parea rau sa devenim colegi „de celula”. Mai bine apuca te de scris psalmuri spre lauda sistemului si a Mosului (Craciun). Si apoi o sa dormi linistit noaptea, cu vreun ghid de bune practici despre visele standardizate, pe sub perna. Asta daca te lasa constiinta. Cu alte cuvinte: Frate, nu vreau sa mai asist, de aci, de sus, la belirea publica a mieilor colorati spre linistea si impacarea mediocritatii legitime. Fa-ti cruce si scuipa in san cu gandul la mine. Neaparat, in public!

  4. Mihai spune:

    M-a făcut curios dacă acest vis e unul dintre cele care se pot „descifra” în stil freudian. Nu m-aş întreba asta dacă n-aş fi avut eu însumi odată un vis pe care l-am descifrat conform cu una dintre ipotezele lui Freud, de natură lingvistică, şi anume că uneori, în vis, un obiect se schimbă în altul exprimat prin acelaşi semnificat. Şi anume, cu ceva timp în urmă am avut o profesoară căreia i-a venit să se poarte urât cu mine timp de câteva săptămâni, găsind tot soiul de pretexte. În perioada aceea am avut un vis în care ea intra în biroul meu ţinând în mână un umeraş de haine. În limba suedeză, umeraş se spune „galge”, ceea ce mai înseamnă şi… „spânzurătoare”. A fost singurul vis pe care am putut să-l interpretez freudian.

    Am să mă mai uit în descrierea visului tău, să văd dacă conţine vreun detaliu de natură lingvistică. S-ar putea însă să fie vorba de un alt gen de complementaritate, pe care ai remarcat-o tu: că ai visat pedeapsa pentru cazul în care ai fi ales să comiţi un furt. Dacă mă gândesc bine am avut un vis şi de genul acesta. Şi anume, am visat că eram într-o şedinţă şi unul dintre cei de la masă s-a prezentat ca fiind Fredrik S., un cercetător care lucra la aceeaşi universitate, şi despre care auzisem discuţii printre colegi. În vis apărea ca un tip sobru, îmbrăcat în costum. Peste câteva zile aveam să-l întâlnesc: în realitate mi-a lăsat impresia unui tip cam penibil, departe de imaginea din vis. E clar că era vorba de complementaritate, dar rămâne un mister: cum de a avut loc fenomenul, atâta timp cât eu nu-l întâlnisem deloc?? Să fi fost la origine doar imaginea lui din povestirile colegilor?

    Aşa că sunt foarte curios ce pot să semnifice simbolurile din visul tău. Poate că în cazul tău stau la origine vizitele tale la puşcărie în calitate de consilier? Aşa s-ar putea explica şi faptul că ştii în detaliu cum arată o puşcarie.

  5. ionetecatalin spune:

    Diana, am fost consilier de probatiune aproape trei ani in Bucuresti, si tehnic inca mai sint, deoarece nu mi-am dat demisia ci doar mi-am suspendat pentru sase luni cit sint plecat cu o bursa in Suedia. Insa cind revin in tara o sa-mi dau demisia, pentru ca intr-un an am de terminat o teza de doctorat si cine stie ce inseamna asta stie ca nu se poate impaca deloc cu un job full time.
    Alin, stiu despre ce vorbesti😀 Am visat si eu ca pierdeam trenuri si intr-adevar visele astea au darul de a ramine cu tine.

    Mihai, e interesant ca un lingvist se arata interesat de vise si de interpretarea lor. Eu am fost mereu rezervat cu privire la Freud si la „stiinta” lui (fie ca e vorba de psihanaliza sau de arta interpretarii viselor). Dar uite cum facem, iti promit ceva foarte interesant pt postul urmator😀 Ma apuc chiar acum sa scriu.

  6. pt. Ionel spune:

    Mestere, nu cenzura reactiile, ca nu e fair … mai ales ca am postat spre binele tau. cand vei lua bobarnacul de la comisia de disciplina o sa te doara mult mai rau, decat parerea mea. Stai calm si vezi de doctorat fara a pronunta cuvinte tabu, care ne sar in ochi prin cautarea zilnica pe Google dupa cuvantul „probatiune”.

  7. ionetecatalin spune:

    Draga Che aka Ionel. Imi pare rau, nu stiu ce s-a intimplat, dar n-am cenzurat intentionat nimic. Ma bucur ca am dat aici la mine pe blog peste un coleg, desi in zadar incerc sa ghicesc cine ar putea fi. Cit despre comisia de disciplina, nu e nimic ce ar putea sa faca ea ca sa ma doara pe mine, dar apreciez grija🙂 Si, in orice caz, cu greu incerc sa gasesc in textul meu ceva ce ar putea sa fie „nepotrivit” chiar si dupa cele mai ortodoxe canoane ale discursului public cu referire la Probatiune. Poate ni se pare sfinta Probatiunea asta, dar te asigur ca nu e nimic in ea care sa faca posibila o blasfemie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s