Un lucru care mă sperie și care mă bucură în aceiași măsură, e că lumea în care trăim e atît de complexă încît orice ambiție de a o explica, trebuie mai devreme să dea cu capul de pragul de sus sau să-și vadă lungul nasului-ambele expresii populare exprimă la fel de bine limitele puterii explicative a inteligenței.

Să luăm, de exemplu, un lucru oarecum simplu. Un om frumos e și bun? Unul urît e și prost? Sau, mai general spus, există vreo relație între aspectul fizic exterior și calitățile spirituale interioare? Și dacă da, există vreo știință care poate formula legi și principii interpretative și explicative care să fie demne de încredere? Sigur, există fiziognomia, care crede că face treaba asta, dar, din cîte știu eu, predicțiile ei sînt departe de a avea gradul de certitudine necesar unei științe.

Poate greșesc dîndu-mi cu părerea fără să fiu foarte la curent cu ce s-a spus în domeniu, dar cum asta nu e o revistă de specialitate, ci un blog personal de foarte restrînsă audiență, o să dau drumul aici cîtorva gînduri răzlețe.

Uneori simțim că trebuie să existe o relație direct proporțională între corp și suflet, nevrînd să acceptăm că natura ar putea să ne înșele. Adică, cu cît trupul e mai frumos, cu atît sufletul e mai bun și mintea e mai ageră, ne spunem. Firește, frumosul are atîtea forme și atîtea direcții, încît e greu să vorbim de un singur frumos. Și poate în asta stă explicația pentru faptul că dorința asta a noastră pioasă ca între frumusețea corpului și cea a spiritului să existe o relație pozitivă, e frecvent contrazisă de realitate. Cuvîntul pitzipioancă , un neologism în limba română, e cel mai bun exemplu pentru o astfel de realitate: o persoană de sex feminin care are un corp frumos într-o anumită măsură dar despre care se poate spune că frumosul fizicului (fără să iau aici în considerare posibilitatea ca frumosul pitzipoancei să fie într-o direcție..greșită, care ar da naștere la discuții interminabile cu privire la ce e de fapt frumos și ce nu) s-a hrănit din frumosul spiritului, și în măsura în care primul, adică fizicul, a crescut, al doilea, adică intelectualul sau spiritual/sufletescul, a scăzut.

Un exemplu opus mă aduce la dragostea vieții mele, adică la Soren Kierkegaard. Kierkegaard a fost fără îndoială un bărbat urît. Doar nasul lui extrem de mare și tot ar fi fost suficient ca să-i atragă calificativul ăsta din partea femeilor și bărbailor în egală măsură. Dar nu era doar nasul.  În familia lui s-a murit mult și devreme, au fost numeroase cazuri de sinucidere și chiar el însuși s-a gîndit de multe ori la ieșirea asta rușinoasă din arena vieții, înainte să devină posesorul legitim al propriului sine și să pășească pe terenul solid al speranței creștine. Un frate al lui a înnebunit și alte rude au avut serioase probleme de sănătate mentală. Pe scurt, din punct de vedere al corpului, Kierkegaard a stat foarte prost.

Și cu toate astea, niciodată n-a pășit pe fața pămîntului  un om mai demn de admirație – și dacă n-aș fi creștin, aș zice chiar de venerație, deși există forme legitime de venerație și pentru un creștin- ca Soren Kierkegaard.

Cum zicea un biograf al lui, n-a existat niciodată o relație mai disporționată între un corp și o minte, decît în cazul lui Kierkegaard.

Dacă se pot trage concluzii din acest exemplu, o concluzie ar fi că frumusețea fizică e dată unora iar cea sufletească altora, într-o încercare a Instanței responsabilă cu împărțirea înzestrărilor naturale, de a face dreptate. Dar nu se pot trage concluzii de aici și nici nu se pot identifica legi. Pentru că există sufletele frumoase în corpuri frumoase, iar dacă nu e așa, eu sînt un nenorocit care nu se va îndrăgosti niciodată cu adevărat. Și tocmai asta spuneam la început, că explicațiile, acelea care ne interesează cu adevărat, nu poate să le dea nimeni. Probabil pentru că nu există. Probabil pentru că existența e condusă de legile contingenței, neprevăzutului și surprinzătorului.

Ca să termin povestea lui Kierkegaard, unii au încercat să vadă în scrierile lui dacă nu cumva era nebun. Kierkegaard însuși a analizat relația dintre geniu și nebunie, pornind de la zicerea lui Seneca, că nu există geniu fără ceva nebunie. Dacă era ceva nebunie în Kierkegaard, el era totuși stăpînul ei necontestat, în asta stînd de fapt și puterea geniului, anume de a se ridica deasupra nebuniei. Hjalmar Helweg, directorul spitalului de nebuni din Oringe, Danemarca, a citit fiecare cuvînt scris de Kierkegaard și a ajuns la concluzia că:  Oricît de bine crede cienva că a reușit să spună un lucru, va descoperi întotdeauna că Kierkegaard l-a spus mai bine. Afirmația asta vien de la cineva care încerca să-și dea seama daca Kierkegaard a fost nebun și în asta stă principala ei valoare. Cît despre nebunia lui, diagnosticul a fost că suferea de depresie alternînd cu exaltare maniacală. Dar Kierkegaard însuși își analizase în termeni mult mai profunzi propria condiție psihică, reieșind cu limpezime că și în cazul ăsta Kierkegaard o spusese mai bine.

Despre relția dintr corp și spirit nu se va spune niciodată destul. Cert e că legătura dintre ele infinit mai complexă decît ne putem imagina, și faptul ăsta e în sine un argument împotriva nemuririi sufletului sau mai exact împotriva sufletului imaginat ca o entitate ce poate să trăiască separat de trup. Fără trup, nu există suflet. Faptul că atît Kierkegaard cît și Nietzsche reușeau să își pună cel mai bine spiritul în mișcare prin mișcarea corpului (pentru ambii mersul pe jos era un leagăn al ideilor ), e la fel de semnificativ pentru argumentul ăsta.

Revenind la Kierkegaard, dacă avea ceva frumos, acel lucru era freza, pentru care era renumit în epocă. Îmi place să cred că freza mea o imită oarecum pe a lui, deși eu n-am un păr așa de des cum avea el, din cîte îmi dau seama. Și o imită inconștient, adică așa a fost dinainte să știu ce freză avea Kierkegaard. Chiar dacă eu am un nas ceva mai frumos decît al lui, ca și alte trăsături fizice care cred ca sînt ceva mai frumoase decît ale lui, sînt nevoit să trăiesc cu dureroasa resemnare că am un spirit infinit mai mic. Și mai sînt nevoit să mă întreb dacă aș fi dispus să-mi dau corpul la schimb cu al lui, pentru a-i semăna mai mult în spirit. La cum mă știu de mic în ale spiritului, probabil nu aș face tîrgul ăsta fără regrete infinite.

PS: Sînt perfect conștient de posibilitatea ca eu să nu fiu deloc mai frumos decît Kierkegaard, avînd în vedere că singurul arbitru sînt eu și subiectivitatea mea dispusă la erori maxime cînd vine vorba de a se estima pe sine din orice punct de vedere. Dar cu siguranță am un nas mai mic, mărimea nasului fiind acel gen de fapt obiectiv ce poate fi transpus în centimetri.

Comentarii
  1. Castalia spune:

    postarea ta de azi a fost cireasa de pe tort care m-a convins ferm sa pun mana sa citesc ceva din ce a scris Kirkegaard. Il aveam pe o lista a „must read” de prin liceu cred si uite ca trecut-a atata vreme si nu mi-a ieit in cale un resort care sa ma impulsioneze iremediabil spre a pune mana pe K. dragostea ta pentru el, pe care am observat-o citindu-te, m-a impulsionat sa iti scriu si terog sa imi recomanzi cu ce sa incep. multumesc si ma bucur ca existi.har si pace!

  2. ionetecatalin spune:

    Sint fericit ca am reusit sa trezesc in cineva dorinta de a-l citit pe Kierkegaard. Cineva ar putea sa-si faca un viata din lucrul asta.
    Nu stiu de unde sa incepi. Probabil cartile lui mai tirzii. Eu as incepe cu Scoala crestinismului, Frica si cutremur, Repetarea.
    Kierkegaard e fara indoiala unul dintre cei mai greu de citit autori, dar la fel de indoiala e cel care poate merita mai mult decit oricare altul sa fie citit.

  3. mihaibala spune:

    „Pentru că există sufletele frumoase în corpuri frumoase, iar dacă nu e așa, eu sînt un nenorocit care nu se va îndrăgosti niciodată cu adevărat.” :)) Idem here.

    Referitor la pitzipoance… am impresia ca uneori frumusetea interioara modifica putin fizionomia; o fata fara principii sau restrictii, chiar daca e frumoasa de pica, are o frumusete ostentativa, un fel de a privi, a zambi si a rade care ii da pe fatza caracterul… La fel si in cazul contrar. Dar de multe ori te pacaleste treaba asta.

    Referitor la Kierkegaard si nebunie… Octavian Paler era foarte suparat pe savantii care lanseaza ideea ca majoritatea geniilor au fost nebune; dupa parerea lui, e un fel de frustrare a persoanelor mediocre care daca nu pot contesta geniul cuiva, se simt totusi mai bine cand il declara bolnav, stiind ca macar ei sunt sanatosi.

    • ionetecatalin spune:

      Nu stiu daca Paler avea dreptate. Multi observatori foarte patrunzatori, inclusiv Kierkegaard, au vazut ca geniul e intotdeauna insotit de un fel de nebunie, mai multa sau mai putina. In cuvintele lui Kierkegaard, nebunia e expresia invidiei zeilor pe geniu. Sigur, Kierkegaard foloseste aici in mod poetic mitologia grecilor.

      Ai dreptate cu privire la pitizipoance iar cu privire la primul punct nu pot decit sa ne urez succes la amindoi :))

  4. Mihai spune:

    Mai întâi trebuie să-ţi spun că m-ai lăsat perplex cu ce ai scris în P.S., din cel puţin două motive. Primul, că din câte ştiu un bărbat nu trebuie să se îngrijească să fie frumos şi „în exterior”. Al doilea, avţnd în vedere că profilul tău interior, inclusiv cel intelectual, cred că eşti genul de bărbat care dacă e refuzat sau e părăsit de o femeie poate oricând să spună „Numai ea a avut de pierdut”, şi asta fără să poţi fi suspectat că ai fi „vulpea care nu a ajuns la struguri”.

    Nu ştiam că „piţipoancă” ar fi neologism, mi se pare un cuvânt care sună româneşte. Nu am avut însă ocazia să verific orginea lui, fiindcă încă nu figurează în dicţionare. Dacă ştii mai multe, nu ezita să scrii.

    Şi acum despre partea serioasă a ceea ce ai scris. Relaţia dintre frumuseţea interioară şi cea exterioară îmi aminteşte de romanul scriitorului francez Marcel Aymé La belle image, tradus în română Un chip frumos. E vorba despre un bărbat care avea un chip inexpresiv, dar care într-o dimineaţă se uită în oglindă şi vede că are are o faţă de bărbat chipeş. Viaţa lui se schimbă iar el are ocazia să aprecieze femeile din jur după cum l-au tratat cu vechiul chip şi cum îl tratau acum, când nu ştiau că tot el era. Din acest roman îmi amintesc următoarea reflecţie: pentru un suflet frumos, un chip frumos e ca un cer senin, care lasă să se vadă soarele. Când cerul e înnorat, spunem „Nu e soare” – dar soarele e tot acolo, mereu, şi la fel de strălucitor. La fel, un chip urât poate să acopere frumuseţea unui suflet.

    Evident, se poate şi invers: un chip frumos, sau înfrumuseţat cu ajutorul cosmeticii, poate ascunde o urâţenie sufletească. Însă părerea mea este că în ambele cazuri frumuseţea sau respectiv urâţenia nu poate fi ascunsă şi de privire. Privirea îţi trădează interiorul într-un mod asupra căruia nu ai nici un control. La fel, mimica şi gesturile poţi să îţi trădeze starea de spirit reală chiar şi atunci când mimezi altceva. Cartea psihologului suedez Henrik Fexeus, Konsten att läsa tankar (Arta de a citi gândurile) dă numeroase exemple de acest gen.

    Dar ştiai că exemplul lui Kierkegaard e perfect analog cu cazul unui alt danez care a ajuns simbol naţional al ţării sale? E vorba de scriitorul Hans Christian Andersen. Acesta a plecat din Odense la Copenhaga pentru a deveni actor, dar chipul său apreciat tot ca fiind „urât” l-au făcut să devină scriitor. Şi a devenit cel mai mare scriitor danez, şi unul dintre cei mai traduşi din lume! Deci morala e clară: valoarea iese întotdeauna la suprafaţă. Ceea ce îţi urez şi ţie, indiferent cum te-ai considera sau te-ar considera alţii că arăţi!

    P.S.

    Îmi amintesc cuvintele lui Marcel Aymé de câte ori iau avionul şi ajung deasupra norilor, unde e numai soare!

    • ionetecatalin spune:

      Iti multumesc pentru cuvintele frumoase, Mihai.

      Cred ca nu e sigur ca Andersen a fost cel mai mare scriitor Danez. Unii ar zice a fost Kierkegaard🙂 Cu privire la pitzipoanca..e posibila ca eu sa nu stiu prea bine ce e un neologism, dar eu l-am folosit in sensul de cuvint recent-introdus in uz. Ca vine din alta limba sau ca e o „inovatie” autohtona, asta m-a interesat mai putin. Desre frumusetea barbatilor, Don Quijote zicea ca un barbat trebuie sa fie doar putin mai frumos ca dracu, dar nu stiu daca toate femeile ar fi de acord cu Don Quijote cu privire la asta.

      Romanul despre care vorbesti pare cu adevarat interesant. Despre insemnatatea frumusetii, despre perversiunile la care e supusa in relatia cu lumea etc, nu se va putea spune niciodata destul. Una peste alta, e un mister. Daca PS ul meu te-a uimit, al tau mi-a placut foarte mult. Nu pot decit sa iti intorc urarea de la final, pentru ca nu cred ca as putea s-o spun mai bine:)

  5. Mihai spune:

    Cătălin, îţi mulţumesc la rândul meu, din suflet.

    Marcel Aymé a scris mai multe nuvele şi romane în care un personaj capătă o trăsătură ieşită din comun. probabil că cea mai cunoscută scriere este Omul care trece prin zid (în original: La passe-muraille), după care s-a făcut un film. Merită citit, într-adevăr.

    De acord, Kierkegaard e mai mare!😉 Dar, ca unul care am fost la Copenhaga, te anunţ că atunci când vei ajunge acolo, în drum spre mormântul lui Kierkegaard ai să treci pe bd. H.C. Andersen…

    • ionetecatalin spune:

      Astept sa se faca mai cald🙂 Mersi de recomandare si cine stie, poate mergem impreuna.

      • Mihai spune:

        Da, poate mergem împreună! Mai ales că atunci când am fost la Copenhaga nu am fost şi la mormântul lui Kierkegaard. Mi-am făcut în schimb, între altele, o poză cu Mica Sirenă. E o statuie superbă, aşezată pe o stâncă chiar lângă ţărm. Parcă e vie, deşi e din bronz. Merită să intri şi tu cu ghetele în apă doar ca să-ţi faci o poză lângă ea – mai ales dacă ştii povestea ei, aşa cum o redă Hans Christian Andersen.

  6. Mihai Gheorghe spune:

    despre corp, cateva reflectii intr-un Tratat despre corp http://www.scribd.com/iulian63/d/39307506-Tratat-Despre-Corp

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s