Cînd se termină visele…

Oare de ce e atîta frumusețe în lucrurile triste? Mă gîndesc la pescarul lui Hemingway, din Bătrînul și marea, care, apropiindu-se de finalul călătoriilor lui pe mare și prin marea asta pe care o numim viață, visa în fiecare noapte lei pe o plajă, pe care îi văzuse în adolescență. Nimic altceva, doar lei, mereu lei. În afară de geniul lui Hemingway care se vede în imaginea asta atît de poetică, ne mai lovește și altceva în tabloul ăsta, și anume împuținarea perspectivelor asupra vieții odată ce aceasta se apropie de sfîrșit. Pe bătrînul pescar, care nu mai are de mult niciun fel de familie, l-a părăsit la bătrînețe și norocul. Dar ce e cu adevărat sfîșîietor de trist și sfîșîietor de frumos în același timp e că l-au părăsit și visele, acest mediu virtual în care, oricît de ireal, putem găsi un fel de împlinire.

Că tot vorbeam acum două posturi despre literatură și film…Hemingway e un exemplu excelent, pe care din păcate l-am citit prea puțin, despre puterea literaturii. Citindu-l, te afunzi în frumusețea amară a universului propus de el și scufundarea asta e la fel de reala ca și cum universul ăsta ar fi la fel de material ca marea pe care atît de frumos o găsești descrisă în același univers.

Anunțuri

8 gânduri despre „Cînd se termină visele…

  1. De ce oare ai scris tu, Cătălin, în seara asta un articol cu un titlu ca acesta, „Când se termină visele?” O fi ceva întâmplător în lumea asta?

    Acum am ajuns acasă, în Flemingsberg, în partea de sud a Stockholm-ului. Azi după-amiază, după serviciu, m-am dus la Biblioteca Parlamentului, iar de acolo am luat metroul de la staţia Gamla Stan („Oraşul Vechi”) la staţia următoare, T-Centralen („Gara Centrală”), deci doar o staţie, în drum spre casă.

    Înainte ca să intre în Gara Centrală, metroul s-a oprit. Nimic neobişnuit, mi-am spus, doar se întâmplă uneori ca metroul să se oprească puţin şi între staţii. De data asta însă s-a auzit în difuzoare un anunţ pe care nu l-am mai auzit niciodată şi cum sper să nu mai aud vreoodată: „Avem o persoană sub tren. Nu putem porni trenul până ce nu vom primi instrucţiuni.” Am rămas stană de piatră, şi eu şi ceilalţi din tren. Mi-am amintit că mai devreme cu câteva clipe trenul s-a zdruncinat pentru o clipă, brusc, dar nu bănuisem cauza. În difuzoare au continuat anunţurile: „Aşteptaţi până când oamenii de intervenţie ajung în vagonul dumneavoastră şi urmaţi instrucţiunile de evacuare.” Am apreciat cât de liniştiţi şi de disciplinaţi au aşteptat suedezii de toate vârstele care se aflau în vagon, timp de trei sferturi de oră, până când au sosit oameni de intervenţie şi oameni de ordine în vagonul nostru. Apoi trenul s-a mişcat încet spre peronul Gării Centrale şi am ieşit din tren. Peronul ar fi fost un furnicar la acea oră de vârf, ora 19, dar acum era aproape pustiu şi cufundat în linişte: doar câţiva oameni de intervenţie şi poliţişti. Unul dintre poliţişti îşi mişca braţele arătându-ne pe unde să ieşim. Pe peron şi în jur nu se mai vedea nici o urmă a tragediei.

    În ziarele de mâine vom afla şi cine a fost victima „accidentului”, cum se numeşte aici un astfel de eveniment până când poliţia stabileşte concluziile finale.

    Nu ştiu ce mi-a venit să scriu de sinucideri într-un comentariu de aici, pe blogul tău, acum câteva zile. Parcă am avut o premoniţie de rău augur. Pe blogul Loredanei citisem cu câtva timp în urmă fraza „Murim mereu împreună, fiindcă fiecare dintre noi e o parte din celălalt.” Și mi se părea adevărat când era vorba de oameni care se cunosc. Dar acum am avut impresia că e valabil şi cu referire la acel om, de sub tren, pe care nu îl cunosc. Pentru el, sau pentru ea, azi, prima zi de primăvară de anul acesta, a fost sfârşitul viselor sale. Mai mult, pentru acel om a fost chiar sfârşitul lumii, fiindcă se spune că pentru fiecare dintre noi sfârşitul lumii e momentul în care părăsim lumea aceasta.

    Îmi cer scuze celor pe care s-ar putea să-i fi indispus cu un astfel de comentariu. Dar dacă nu au trecut printr-o astfel de împrejurare vreodată, îi rog să nu mă condamne prea aspru pentru faptul că am considerat că e mai bine să o relatez tuturor.

    1. Mihai, eu sint foarte bucuros ca ai scris asta la mine pe blog si daca cineva nu e n-are decit sa se duca in alta parte. As vrea sa raspund in vreun fel, dar ce ai povestit ma face sa-mi pierd orice avint de a mai produce cuvinte. In fata mortii nu putem decit sa raminem muti.

  2. e ceva in moartea asta,ceva ce nu reusim sa definim, sa identificam desi….murim de mii de ani, ne succedem generatii si civilizatii si totusi moartea ne intriga, ne ia prin surpindere(atat cand moare cineva din jurul nostru sau cineva foarte legat cat si cand e vorba de propriul sfarsit)si incheie un univers din ceea ce suntem.moartea n-a fost in planul lui D`zeu si de aceea poate e asa de „ne la locul ei”.

  3. Nu moartea in sine este trista…ci faptul ca la 25 de ani murim si la 75 suntem ingropati…ne afundam cu fiecare zi tot mai mult in agonia vietii si nu gustam din plin ceea ce Dumnezeu ne poate oferi…daca vorbim despre moarte nu facem altceva decat sa neglijam viata, trebuie sa invatam ca totul merita sa fie trait la maxim ACUM cat inca inima bate in ciuda zgomotelor de afara…
    Moartea nu este pana la urma decat un somn adanc dupa care ne trezim in fata Tatalui…dar…ultima zi traita pe pamant este prima zi din vesnicie…tot ce conteaza este:CUM TRAIESC EU ACEASTA ULTIMA ZI PE PAMANT? Daca am gandit in fiecare zi asa… nu ar exista nici o ora traita in zadar…
    🙂

  4. E adevarat ca orice zi poate fi ultima, dar de aici si pina in vesnicie e o prapastie greu de trecut, vorba saramanului Lazar din parabola. Am inteles ce ai vrut sa zici, dat in alt sens, daca prima zi din vesnicie va semana macar un pic cu ultima de aici, atunci nu prea ma omor dupa o asemenea vesnicie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s