Succesul răsunător  al teoriei evoluției prin selecție naturală, cunoscută și ca darwinism, se datorează nu doar fosilelor descoperite odată cu era industrială, cînd tunelele săpate încoace și-ncolo au scos la iveală vestigii ale așa-numitei istorii naturale. Ce vreau să spun e că nu se datorează doar faptelor științifice în general. Odată cu epoca aburului, omenirea, sau cel puțin o parte din ea, a răsfulat ușurată, ca o locomotivă, că în sfîrșit există o teorie care explică viața, ba chiar pe noi înșine, fără să facă apel la Dumnezeu. Ar fi greu de spus ce au oamenii cu Dumnezeu în general, dar probabil cea mai mare problemă e aceea că nu L-a văzut nimeni niciodată și că uite în ce lume plină de suferință trăim, deși se spune că Dumnezeu e bun. Dar, deși un copil care nu și-a văzut niciodată tatăl nu are deloc motive să se îndoiască  de faptul că are într-adevăr un tată, omenirea pare înclinată, cel puțin în ultimele două sute de ani, să facă tot ce-i stă în putere pentru a-și demonstra orfanitatea.

Numai că lucrurile nu sînt deloc simple. Chiar dacă ai o teorie biologică care explică satisfăcător din punct de vedere științific istoria vieții, nu ai rezolvat deloc problema paternității, pentru că mai există și fizica, cel puțin. Biologia nici măcar nu explică cum a apărut viața, ci cum s-a transformat odată ce a început să existe. Din cîte știu eu, toate teoriile care înearcă să explice apariția vieții se lovesc probabilități atît de mici încît matematicienii le numesc imposibilități. Dar problema cea mai mare nu e asta. Să presupunem că o teorie acceptabilă despre cum a apărut viața va cîștiga premiul Nobel în 10 sau 20 de ani. Asta nu ar însemna deloc că s-a rezolvat problema paternității. Ba chiar a rămas neatinsă.

Biologia se ocupă în general cu materia organică, dar materia organică reprezintă molecule, celule etc. Toate astea sînt făcute din atomi și există într-un univers material. Fizica e știința care se ocupă cu studiul universului și materiei: cum a început Universul să existe? Ce e atomul? Din ce e făcut nucleul? Dar electronul? Dar gluonul? Dar quarkul? Fizica a ajuns la concluzia că universul material e în sine un mare mister. Ca să existe, e nevoie de funcționarea perfectă a cel puțin patru forțe fundamentale (gravitația, forțele nucleare slabe și tari, electromagnestismul).

Să presupunem că la un moment dat ceva a explodat și că deodată, din nimic, ceva a început să existe (Big Bang-ul). Dar ca materia să ajungă să fie ce este astăzi și ca materia organică, deci viața, să fie posibilă, era nevoie ca cele patru forțe fundamentale să existe și să acționeze. Cine le-a reglat așa de perfect astfel încît să permită formarea elementelor ușoare din cele grele și așa mai departe? Dacă gravitația ar fi fost un pic mai puternică, Universul ar fi rămas o îngrămădire de materie. Dacă ar fi fost un pic mai slabă, nu s-ar fi închegat niciodată un sistem solar și așa mai departe pentru toate cele patru forțe fundamentale.

Cînd a apărut evoluționismul pe scena gîndirii, mai exact darwinismul, cei care voiau să scape definitiv de Dumnezeu au exultat. Dar astăzi își dau seama că s-au bucurat prea devreme. Ca explicație la întrebarea cine a reglat așa de fin ceasurile universului astfel încît la un moment dat cineva din universul ăsta să poată întreba cît e ceasul? a fost inventat pricipiul antropic. Principiul ăsta are două forme, una moale și alta tare. Dar pe scurt el spune că din moment ce există cineva azi care să pună întrebarea, înseamnă că, oricît de improbabile, condițiile universului, forțele fundamentale și alte constante fizice etc, s-au întîmplat să fie favorabile vieții.

Dar matematicienii bat  pe umărul principiului antropic și îi atrag atenția că din punct de vedere statistic probabilitatea lui e atît de mică încît e imposibil. Acum ajung la ceea ce m-a făcut de fapt să scriu tot textul ăsta așa de lung încît iar n-o să-l citească nimeni. Ca să rezolve problema și ca nu cumva să fie nevoie să recunoască Creatorul, unii oameni de știință apelează la forma tare a principiului antropic și spun că există un număr atît de mare de universuri paralele, poate un infinit, și că dintre toate universurile astea, din moment ce sînt atît de multe, un infinit poate, nu pare așa de greu de crezut că unul s-a întîmplat să fie chiar al nostru, favorabil vieții.

Ce e interesant de observat, trist și comic în același timp, e că unii oameni de știință sînt dispuși să inventeze o quasi-religie bazată pe o peudo-știință, doar ca să nu fie nevoiți să stea față în față cu Creatorul. Cred că la ei se referea Apostolul Petru cînd spunea: Căci īnadins se facnu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pămānt scos prin Cuvîntul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apeiCăci a postula un număr infinit de unviersuri paralele ca să-l explici pe al tău e cît se poate de neștiințific. Știința pleacă de la observații și în asta stă toată frumusețea și puterea ei. Dar nimeni n-a văzut niciodată măcar un alt univers paralel, nu mai zic un infinit, deși anumite teorii din fizica cuantică par să deschidă ceva portaluri înspre așa ceva.

Și în momentul în care oamenii ăștia sînt confruntați cu neștiințificitatea teoriei lor se vede cu adevărat în ce ape se scaldă. Unul dintre cei mai activi susținători ai principiului antropic tare a spus că ipoteza universurilor paralele infinite e cel puțin la fel de bună ca ipoteza unui Creator. Dacă se vede undeva dorința morbidă a umanității de a-și ucide Tatăl, se vede aici, în dispoziția fiilor oamenilor de a-și da la schimb Părintele Atotputernic pe un număr infinit de universuri paralele infinit mai puțin norocoase decît al nostru.

Comentarii
  1. mihaela spune:

    Am aflat ce e si principiul antropic…
    Frumos Cata,
    Te faci din ce in ce mai cercetator dar parca mi e dor si de o recenzie de amour…:)

  2. LoRE spune:

    Avem nevoie sa credem in ceva si sa dam un sens vietii si, in ziua de azi, avem cunoasterea si libertatea de a alege ce sa credem. Iar cei care cred in evolutionism sunt, in felul lor, mai misionari ca cei care cred in Dumnezeu.

    Mi-a venit acum in minte un text: alege azi cui vrei sa slujesti. Odata ce-ai acceptat ca esti limitat si ca simti nevoia sa crezi, mi se pare logic sa alegi cea mai probabila varianta: ca deasupra (ca sa zic asa) acestui univers si a tuturor lucrurilor extraordinare din el, exista cineva care tine totul in echilibru.

    Sau poate asta e doar credinta mea🙂

  3. ionetecatalin spune:

    Mihaela, nu stiu daca am dat chiar o definitie ca la carte a principiului, dar am facut si eu ce am putut. Cit despre amour…am fost destul de patetic cind am scris despre dragostea mea imposibila pentru o frumusete suedeza moarta la citeva zile cind m-am nascut eu, nu-i asa? :))

    Ai zis bine, Lore, pentru ca definitoriu pentru „zilele noastre” e tocmai libertatea asta de a alege ce vrem sa credem. Traim zile cu adevarat speciale.

  4. Mihai Bala spune:

    Am inteles ca filozoful si activistul ateu Daniel Dennett e promotorul acestui principiu antropic tare; e chiar amuzant argumentul lui, cum ca teoria sa e LA FEL DE BUNA ca si ipoteza unui Creator; din ce am vazut pe blogurile unor atei romani, acestia ridica ateismul in slavi, ca fiind mult superior credintei intr-un Creator… nu la fel de plauzibil… dar pentru un scientist drept-credincios… toate sunt cu putinta.

    bine spunea un autor: „Cazul lui Dennett ne arata ca tagaduirea Creatorului in contextul stiintei moderne nu este o necesitate logica, decurgand din cunoasterea legilor universului, ci mai degraba o agenda filozofica urmarita cu orice pret. Pretul poate fi logica sau onestitatea; sau amandoua.”

  5. ionetecatalin spune:

    Asta am incercat eu sa spun in multe cuvinte, dar uite ce frumos se putea spune in putine..:)

  6. alin spune:

    Trebuie sa inveti sa spui mai multe in mai putin. Non multa, sed multum.😉

    • ionetecatalin spune:

      Sa inteleg ca ti a fost lene sa citesti tot textul ?😀 Vorbind serios, ai dreptate si cred ca in asta sta mai ales arta bloggingului. Dar nu vreau deloc sa devin un maestru al bloggingului, am aspiratii mai inalte :)) Insa nu e intotdeauna posibil sa reduci la esente. Ce am zis mai sus a fost in primul rind ca sa apreciez succesul unei anume formulari, nu neaparat ca sa mi exprim regretul ca nu am putut eu insumi sa fiu mai concis :)) Dar gata, ca o sa creada lumea ca nu sint in stare sa iau un sfat. Sint, chiar sint. Sper ca sint :))

  7. Castalia spune:

    imi place cum scrii, ce scrii si te urmaresc cu interes; fii binecuvantat in contnuare!

  8. ionetecatalin spune:

    Multumesc, ma bucura foarte mult mesajul tau🙂

  9. Serban Vasilescu spune:

    Pe mine personal nu ma deranjeaza absolut deloc faptul ca ar putea exista un Creator, ba din contra. In schimb pe mine ma omoara conceptul in sine. Omenirea a venerat din totdeauna, ba vulcani, ba fenomene ale naturii, etc. Asta este singurul lucru care ma deranjeaza cu adevarat. Ce ne face sa credem ca „Dumnezeu” nu este doar un concept stravechi. Doar un model… Desigur acum urmeaza sa imi sariti in cap.

  10. ionetecatalin spune:

    Radacinile problemei tale cu conceptul de Dumnezeu sint destul de freudiene, sper ca iti dai seama de asta🙂 Argumentul lui Freud impotriva existentei lui Dumnezeu e cam asa: pentru ca omenirea si-a dorit dintotdeauna cu disperare un Dumnezeu, acest Dumnezeu n-are cum sa existe.
    cineva zicea ca niciun altfel de argument impotriva existentei lui Dumnezeu n-a avut atita impact la nivel global ca argumentele de sorginte freudiana.
    Dar cind te uiti mai atent la ele, vezi ca n-au aproape nicio substanta. Doar pentru ca ne dorim din tot sufletul ca dragostea adevarata sa existe, nu e nici pe departe o dovada impotriva existentei dragostei adevarate. Si asa mai departe. Au fost multe incercari de explicare a aparitiei ideii de Dumnezeu in capul umanitatii. Unele simpliste si amuzante (fuglere, vulcani etc), altele mai serioase, dar niciuna completa. De fapt, se poate argumenta rational ca conceptul de Dumnezeu e atit de complicat incit nu putea origina in capul nostru. Argumentul ontologic pentru existenta lui Dumnezeu, despre care unii chiar si azi mai zic ca e un argument cu o oarecare greutate, are tocmai ideea asta la temelie.

    Eu, cel putin, n-o sa-ti sar deloc in cap. Inteleg destul de bine toate framintarile unei minti vioaie, care nu se poate multumi cu raspunsuri pre-gatite si la indemina. Dar ideea de Dumnezeu e atit de frumoasa incit doar ea a reusit sa multumeasca unele dintre cele mai luminate minti ale omenirii. Trebuie sa insemne si asta ceva, nu? Dar la urma urmelor nu ideea de Dumnezeu e problema, ci Dumnezeu insusi, care pentru credinciosi e mult mai mult decit o simpla idee. E o realitate existentiala experimentata si experimentala.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s