De ce e mai bună cartea decît filmul

Posted: Februarie 22, 2010 in Fără categorie
Etichete:, , , , , , , , ,

Am mai scris despre raportul dintre literatură și film. Acum vreau să spun doar două vorbe. Întrebarea asta, în sine, e superfluă, pentru că toată lumea știe foarte bine: cartea e incomparabil mai bună decît filmul (limitînd cartea doar la acele cărți care au un potențial, oricît de redus, de a fi transpuse în film, adică în general beletristica). Dar de ce e așa, poate nu e imediat evident.

Răspunsul stă, după mine, în modul în care cele două arte acționează asupra imaginației. Filmul, în esență imagine, poate da la prima vedere impresia că e mai bogat, dar tocmai în aparenta lui bogăție stă de fapt sărăcia. Căci imaginea, poză după poză ( de aici numele american de movie, de la moving picture), e o simplă înșiruire de puncte de vedere. Prin punct de vedere înțeleg o perspectivă singulară asupra realității și din motivul ăsta extrem de limitată. Îmaginea, în măsura în care arată, limitează și arătînd face imaginația, cea mai minunată dintre toate înzestrările pe care le avem, inutilă. E imposibil să-ți imaginezi ceea ce vezi. Dacă filmul stimulează în vreun fel imaginația, o face doar postum, adică doar după ce s-a terminat și nu mai sîntem robi ai imaginii.

Pe cînd însăși esența literaturii este aceea de a stimula imaginația. Fiecare cuvînt citit creează o imagine mentală, fie ea vizuală, adică imagini concrete, sau abstractă (gînduri, judecăți, simțiri). Bineînțeles, diferența esențială între literatură și film stă în prăpastia dintre exterior și interior. Filmul, prin definiție, are ca obiect doar exteriorul, adică doar ceea ce se poate arăta  ( poate doar cu excepția unui Tarkovsky, care a încercat să ducă filmul în interior), pe cînd literatura este la ea acasă în interior, plimbîndu-se prin sufletul omului, prin subiectivitatea lui, ca pe o autostradă. Mai mult decît atît, acționînd direct asupra imaginației, literatura poate să ne prindă sau să ne aprindă cu totul și să ne facă să ne scufundăm în lumea (fictivă sau nu) pe care ne-o propune. Pe cînd filmul, prin chiar modul în care ni se oferă, nu ne lasă nicio secundă să uităm că sintem doar spectatori: privesc, deci văd un film, o realitate care nu îmi e accesibilă decît prin medierea imaginii. Sigur, poate mai important decît toate e și modul foarte diferit în care cele două arte se raportează la timp (de aici concepția lui Tarkovsky despre film ca sculptură în timp), dar despre asta nu mă simt în stare să spun nici două cuvinte, sper că deocamdată.

Comentarii
  1. […] ionetecatalin : De ce e mai bună cartea decît filmul […]

  2. Alin spune:

    Sa te uiti la Fantastic Mr. Fox.
    E chiar fantastic🙂

  3. Mihai spune:

    Scuză-mă că-ţi pun o întrebare care n-are legătură cu subiectul: de ce scrii cu î din i? Să zicem că sunt curios ca lingvist, deşi ortografia nu e domeniu al lingvisticii propriu-zise.

  4. ionetecatalin spune:

    Deocamdata m-am uitat pe imdb si se pare ca ai dreptate in legatura cu mr. Fox. Trebuie sa ajung la cinema si eu.

    Mihai, cu privire la i-uri și î-uri e o poveste lunga. Dar pe scurt, acum vreo 6,7 ani am avut discutie cu unul dintre redactorii de la Dilema Veche. Adica, i-am scris un email punind aceiasi intrebare, caci Dilema Veche scria cu î din i. Domnul respectiv, am uitat cum îl cheama, a fost foarte amabil si mi-a explicat cum stau lucrurile. Se pare ca decizia de a se trece la î din a a fost una politica și ca în comisia care a votat legea erau doi lingvisti, dintre care unul a votat împotriva și unul s-a abținut. Poate o sa scriu un post despre asta, deși nu prea mai e mult de zis…

  5. Alexandra spune:

    Interesant articolul. Si ai dreptate. Cartea are mai multe detalii decat filmul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s