A fi sau a nu fi, mai ales a nu fi, român

N-am votat în primul tur pentru că mi-a fost lene să merg tocmai în sectorul 2, pe unde am eu buletinul. În schimb, în al doilea tur, am votat la 4000 de km distanță, în Spania. De asemenea, tot acolo a fost prima dată cînd am simțit că sărbătoresc ziua națională a României. Într-un centru cultural, cu expoziție de pictură, fotografie, mîncare românească etc, în Alcala de Henares. Acolo unde este și casa lui Cervantes, cel care ni l-a dăruit pe Don Quijote. La un moment dat, mi se părea că semăn destul de mult cu Don Quijote. Acum nu prea mai știu de ce credeam asta. Aveam nevoie să respir aerul lui Cervantes ca să simt mai bine că sînt român. Sigur, pentru mine naționalitatea e un concept fără conținut. Există doar indivizi, nu români, spanioli, francezi. Naționalitățile, etniile și chiar rasele sînt simple accidente istorice fără prea mare utilitate. De fapt, nu doar că nu au utilitate, dar au făcut atîta rău încît ar trebui să ne fi debarasat de mult de ele, dacă așa ceva ar fi posibil.

La evenimentul ăsta am ajuns datorită prietenului meu  Fabianni Belemuski, directorul revistei Niram Art  și care m-a suportat  cît am stat la Madrid. Revista Niram Art este doar parte dintr-un organism creat de pictorul român Romeo Niram, pe care am avut plăcerea să-l cunosc și eu, tot datorită lui Fabianni. Iar Espacio Niram este un local situat în inima Madridului, la doi pași de Palatul Regal și de Teatrul Regal, un local cultural născut de Romeo Niram, unde poți să ieși doar ca să bei ceva sau ca să asiști la o expoziție de pictură, fotografie sau lansarea unui volum de versuri. Curios și în contradicție cu ce spuneam mai devreme despre naționalitate, de 1 decembrie ăsta, petrecut printre străini, m-am simțit și eu aproape român. Probabil m-aș fi simțit mult mai mult român dacă aș fi avut habar ce înseamnă să fii român sau dacă aș fi crezut că propoziția „sînt român” are sens. În orice caz, seara am văzut niște dansuri populare pe scena teatrului din Coslada, o altă premieră pentru mine, și m-am minunat de cît de mult poate să îmi placă reprezentația aia folclorică.

Între Sancho Panza și Don Quijote, m-am simțit totuși ca acasă, ceea ce înseamnă că aveam dreptate cînd spuneam că naționalitățile sînt simple neînțelegeri.

PS: Madridul e un oraș foarte frumos, mult mai frumos decît Bucureștiul. Iar Spania o țară foarte frumoasă, și spun asta fără să fi văzut mare lucru din ea. Probabil mult mai frumoasă decît România.

Anunțuri

3 gânduri despre „A fi sau a nu fi, mai ales a nu fi, român

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s