Depresia a venit mai repede decît credeam. Ca un val ce și-a lăsat sarea pe mine, după ce a trecut în grabă și mi-a stricat freza, buna-dispoziție și privirea senină. Depresia are în general o cauză pe care ți-e greu să pui degetul, căci dacă ai ști exact ce te-a supărat, n-ar mai fi chiar depresie. Depresia, avînd o cauză vagă, are și un efect la fel de vag, făcînd ca totul în jurul nostru să fie acoperit de o ceață densă, ce are un ciudat efect tranchilizant.

Fără îndoială, depresia e o stare modificată de conștiință, la fel ca beția sau somnul sau stările produse de alte droguri. Sînt unii, niște tîmpiți, care se sinucid atunci cînd depresia dă peste ei. Dacă ar trata depresia ca pe o beție trecătoare sau ca pe o boală, ceea ce și este, ar avea  fericirea să se trezească într-o dimineață și soarele să le strălucească, indiferent de vremea de afară. Dar pentru că se lasă păcăliți de depresie, care e un fel de gaură neagră din care nu scapă nicio rază de lumină, adică de speranță, li se pare că ziua de mîine nu le poate aduce nimic nou, nimic care să schimbe în mod esențial culorile gri din tabloul morbid ce îi hipnotizează. Și așa că se sinucid făcînd cel mai stupid lucru din viața lor și totodată ultimul. Cel mai frumos lucru în viață e nedefinitivul, adică faptul că viața e plină de curbe surprinzătoare, că nu poți vedea după colț și fiecare pas te poate pune în fața unei priveliști  radical diferită de cea care te făcea să îți dorești să mori.

Depresia e, deci, o minciună, deoarece reușește să creeze impresia absolutului și a definitivului, deși ea e doar relativ, provizoriu, un telescop prost focalizat asupra unei priveliști în continuă schimbare.

Comentarii
  1. alexxa spune:

    Singura chestie pe care pot sa ti-o spun e ca nu trebuie sa lasi pe altii sa iti manipulezi perceptiile, visele, gandurile. Daca ai de gand sa faci ceva…do your homework. Daca vrei sa fi izbit de val, lasa-te izbit. Eu nu crd ca te poate apuca depresia decat daca le vrei pe ambele in acelasi timp. That’s the bad part.

  2. irina spune:

    stii ce cred eu domn’le? tu nu ai nici o depresie!
    tu ai chef neimplinit de indragosteala!!!
    na ca acum stie toata lumea!

  3. celmaibun spune:

    totul e la nivelul conştiinţei. până şi durerea fizică. e greu să fii atât de puternic încât să-i rezişti conştiinţei. cei care au reuşit acest lucru, au fost sunt şi vor fi oameni mari🙂

  4. ionetecatalin spune:

    Probabil ca a defini depresia ca ”o luptă cu conștiința”, cum sugerezi tu, e o idee bună.

  5. Ion spune:

    Lasa, ba, curbele alea, tu zici ca-s frumoase, dar, dupa una urmeaza prapastia. Cazi in prapastie, una de-aia fara fund…. Cin’te mai scoate atunci ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s