Stiu prea bine că mass-media este cel mai mare motor de producere și întreținere a stereotipurilor, dar tot mă minunez de fiecare dată cînd aud cum, în vreun accident în care a fost implicat un BMW, acesta este imediat transformat într-un „bolid”.  Sînt multe mărci care produc mașini mari și puternice, dar parcă niciun nume nu produce atîta satisfacție în a fi asociat cu acest cuvînt producător de fiori pe șira spinării, ca BMW. Invers, nu e nevoie ca o mașină să fie foarte mare și foarte puternică, de exemplu un BMW seria 3, pentru a fi transformat într-un bolid. E suficient că e BMW .

Zilele trecute s-a petrecut o dramă. Pentru unii. Pentru televiziuni a fost un motor puternic, un bolid, aș putea spune, de produs rating. Pentru unii a fost doar un moment de amuzament (să vezi un BMW cum intră într-o curbă și derapează într-un stîlp după care se rupe în două, poate fi amuzant pentru o minte puerilă). În timp ce pentru alții a fost un moment de eliberare a unor frustrări cauzate de invidie: „uite un bogătan care a pățit-o.. așa-i trebuie!”

Șoferul era prietenul unui prieten, prieten cu unul dintre prietenii mei. Acesta, prietenul meu, se va bucura că îl pomenesc pe blog. Știu că își dorea asta de multă vreme! Cred că merită asta, mai ales astăzi, cînd m-a ajutat să-mi rezerv un bilet pentru Stockholm, pentru 1 ianuarie, cînd sper sa plec la Uppsala. Din păcate, aproape sigur nu mă va ajuta să-l și plătesc, pentru că o să fie în jur de 220 de euro, doar dus. Dar n-am ce face, se pare că doar KLM zboară la Stockholm, iar eu trebuie să plec neapărat pe întîi, pentru că așa spune birocrația. Deocamdată, tot birocrația spune că e posibil să nu plec. Sper că partea aceea care spune că trebuie plec neapărat pe 1.01.10, să cîștige în cele din urmă. Să spun și cum îl cheamă? Mai are nevoie de vreo prezentare? Sigur că are, nu-l știe nimeni: e Puiu! Puiu știe mai bine decît mine ce înseamnă un accident de mașină, pentru că a avut cel puțin două, dintre care unul s-a soldat cu dauna totală a mașinii. Așa au spus cel de la CASCO, pe care noroc că l-a avut. Eu n-am CASCO, așa că dacă bolidul meu intră în vreo daună totală, o să ajung la fel ca Puiu acum, adică fără mașină.

Chiar dacă nu am fost în niciun accident de mașină, mă întreb  dacă pot să-mi imaginez sentimentele asociate cu unul. Asta înseamnă că ispitesc destinul să-mi arate „pe bune” ce înseamnă să ai un accident de mașină? Sper că nu! În primul rînd, mă întreb cum aș reuși să trăiesc, dacă din cauza modului meu stupid de a conduce o mașină, ar muri o persoană sau mai multe. Vorbeam aseară cu un prieten, pe messenger, și el credea că am reuși să trăim cu orice fel de crimă pe conștiință. Pentru că și uciderea din culpă e tot crimă. Poate are dreptate. Sîntem, înainte de orice, niște mașini de supraviețuit, și nu vreau să subestimez puterea acestui angrenaj.

Oare am dreptul să-mi imaginez ultimele clipe ale celor două fete de 23 de ani care și-au pierdut viața joi seara pentru că un puștan teribilist, care nu consumase băutură, cum ziceau cei de la știri, a apăsat prea mult pe pedala bolidului?

Ai 23 de ani și parcă niciodată viața n-a fost  mai frumoasă. Mai demult erai prea mic, mai tîrziu o să fii prea mare, o să începi să te temi de boala aia teribilă numită bătrînețe și pentru care nu există leac. Se pare că genetica ne promite leac și pentru ea, ne promite nemurirea, dar deocamdată nemurirea rămîne monopolul lui Dumnezeu. E 2 noaptea. Parcă niciun loc nu e destul de vesel pentru a-ți potoli setea de viață.  Poate ai auzit de teoria relativității și ai înțeles-o într-un mod băbesc. Poate crezi că mergînd cu 200 la oră păcălești moartea, mai cîștigi niște secunde de viață.  Alergi și rîsetele vesle de pe bancheta din spate, ca niște promisiuni, te fac să vrei să alergi și mai repede. Te uiți pe geam fără să știi că e ultima dată cînd mai vezi luminile astea colorate. Fără să știi că nu o să apuci să vezi cum s-a gîndit Primăria să împodobească bulevardul Magheru anul ăsta. Fără să știi că muzica veselă de la radio, care se aude cu fidelitate în difuzoarele bolidului, e marșul tău funebru. În  cei 23 de ani pe care i-ai trăit, ai avut ocazia să înveți cîteva dintre legile după care merge viața, dar ce păcat că nu te-a învățat nimeni acea lege infinit mai sadică decît toate legile lui Murphy la un loc, care spune că vinovatul trebuie să supraviețuiască pentru a purta vinovăția. Dar oare legea aia nu știe că vinovăția e o haină de care unii se pot dezbrăca foarte ușor? Nu e vorba de nicio lege, șoferul pur și simplu reușește întotdeauna să-și salveze pielea, în virtutea aceluiași instinct de supraviețuire  care mai tîrziu îi va permite să se dezbrace de vină.

Dar…mai sînt cîteva secunde. Becurile colorate trec repede, repede, formeaza linii continue, dacă te uiți pe geam. Linia lor e din ce în ce mai neîntreruptă iar tu ești din ce în ce mai mult împinsă în scaun. Și bolidul se apropie de ultima lui curbă. Se aude muzică, dar există oare pe lume vreo melodie suficient de tristă și suficient de absurdă, vreo simfonie suficient de complexă pentru a da socoteală de toate straturile de ființă ce s-au rostogolit joi noaptea în rondul de la Romană și de toate bucățelele de mașină și de carne împrăștiate care au făcut să vibreze și să se împrăștie în bucățele sufletele celor care urmau să afle, probabil la telefon, că ochii tăi, a căror culoare nu o știu, vedeau pentru ultima dată luminile Bucureștiului?

Ultimele secunde. Fizicienii încearcă, prin formule matematice, să rezolve enigma primei secunde a existenței Universului.  Să presupunem că vor reuși și că un premiu Nobel va fi decernat pentru asta. Dar cine va reuși vreodată să rezolve enigma ultimei secunde de viață? Poate că secunda asta se împarte în două, apoi în patru, apoi în opt, și așa la nesfîrșit. Poate că fiecare suflet trăiește o eterniate înainte de a muri, nu după.

Simt că aș putea să mai gravitez în jurul acestei secunde, înaintea ei, înainte să ajungă acolo camerele de filmat la fel de setoase de sînge ca  și mulțimea care s-a adunat din senin acolo. De fapt, înainte de ultima curbă, pentru a zăbovi cu ultimele lumini, cu ultimele gînduri, cu ultimele frînturi de melodie, cu planurile de Revelion și cu vreo dragoste ce tocmai înflorea, cine știe..?

Dar deja unii mă vor considera patetic, alții nesimțit și profitor, la fel ca mass-media, în timp ce eu însumi voi fi nemulțumit de mine însumi că am scris iar prea mult și mi-am speriat toți cititorii. Poate e mai bine așa, de data asta. Poate nu mulți vor fi putut sau vrut să înțeleagă acest imn post-mortem închinat vieții pe care am încercat să îl încropesc din ultimele secunde ale unor vieți încheiate brusc, cu scîrțit de cauciucuri.

Comentarii
  1. amina spune:

    Postul asta, desi lung, cum am zis candva ca nu imi place, mi-a placut mult (mi-am dat seama ca e lung atunci cand am vazut ca scrii asta, nu observasem pana atunci – ma “prisese” textul ). Mi-am amintit de „Idiotul”, de fapt de primele pagini, din care am extras destul de multe atunci cand l-am citit, asa ca am inceput sa imi caut hartiile scrise atunci. Si le-am gasit. Era vorba tot despre « ultima clipa » insa o celui condamnat la moarte, a celui care stie cate clipe mai are de trait, cel care stie ca absolut sigur(as vrea sa subliniez „absolut sigur” dar nu stiu cum pot sa fac asta, asa ca te anunt asa ca trebuia subliniat) nu o sa mai fie dupa asta ( tocmai certitudinea asta face momentul mult mai greu de suportat) . Am scris multe aici. As fi vrut sa redau ceva . Dar nu pot. Nu imi pot stapani emotiile, e prea greu, mult prea greu sa vorbesc despre asta, sa imi imaginez clipa aceea si ceea ce simte um om atunci si « oricate cuvinte as folosi, simt ca tot prost as face-o ».

  2. ionetecatalin spune:

    Emotiile sint facute pentru a fi simtite, asa ca nu e nimic ciudat in greutatea pe care o intimpini tu in a incerca sa gasesti cuvinte pentru ele🙂

  3. u know spune:

    ciudat cum am citit acest post lung care are ca subiect „senzationalul” si pe cele care sunt senzationale in esenta le citesc cu vointa si automustrare :))

    da, vei fi mandru ca te citesc, n-o fac mereu, dar trebuie sa-ti spun ca am zambit la propozitia: ..așa că dacă bolidul meu intră în vreo daună totală.. deci ai bmw😀

  4. ionetecatalin spune:

    Poate se poate spune ca, intr un sens, subiectul e senzationalul, insa e scris in asa fel incit putini il vor placea. De exemplu, cineva cu bmw tocmai zicea ca scriu „doar de rau” si ca o sa mor in curind. I se parea ca ma iau de cei care au bmw acolo. Poti sa iti inchipui asa ceva? Da, am bmw si eu. Cum de ai ghicit? :))

  5. Cand spui ceea ce gandesti, niciodata nu e prea mult spatiu pe care-l ocupi. Nu te mai scuza ca vorbesti mult in scris sau ia masuri – adica nu mai scrie lung. Altfel pari impartit – vreau sa va atrag, sa cititi, dar nu pot.
    Poti sa scrii scurt! Dar merita? Cine vrea sa te inteleaga cu adevarat, ajunge si la sfarsit. Ai zis bine – acest post este un imn adresat vietii (pe care puteai sa-l imparti in mai multe bucati – daca voiai neaparat sa faci intrari scurte!!!).
    Descrii atat de bine si de implicat, zugravesti atat de bine starile pe care ti le da o anumita problema sau solutiile pentru ea, incat ar fi pacat sa se piarda ceva din ce ai de explicat.
    Vezi ca am sa-ti dau reportajul in care ai aparut azi. Lasa-mi adresa de mail ca sa ti-l trimit prin transfer.

  6. ionetecatalin spune:

    Vorbeam pe Facebook cu cineva care shareuise linkul cu textul asta si ziceam ca facem critica literara pe marginea lui. Bun, acum cind am recitit si eu textul in intregime, dupa aproape 3 ani, imi dau seama ca de fapt chiar e nevoie de un pic de critica literara. Un cititor atent o sa observe ca atunci cind incep partea de fictiune, adica sa descriu momentele care preced accidentul, vorbesc despre atit despre eu-ul soferului cit si despre eu-rile celor doua fete de pe bancheta din spate care si-au pierdut viata in accident. La vreme respectiva probabil nu realizam ca de fapt am contopit eul criminalului cu cele ale victimelor sale. Am facut asta in virtutea unui instinct spontan, necalculat, dar care acum mi se pare ca aduce un supliment de frumusete intregii povesti, chiar daca naratiunea pare a pierde din coerenta si claritate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s