Nu mă uit la televizor

Nu mă uit aproape niciodată la televizor. Și bine fac. Era o vreme cînd mă uitam. Acum televizorul mi se pare tembelizor și atîta tot. Însă mai devreme televizorul era aprins, din inițiativa altcuiva, și am văzut știrile. Printre altele, am auzit că au fost găsite două prostituate moarte, în casa unui client, zicea televizorul. Mă gîndesc acum, nu atunci cînd am auzit știrile, pentru că atunci nu gîndeam- în general cînd te uiți la televizor, gîndirea e suspendată, și tocmai d-aia televizorul se mai numește și tembelizor- că în momentul în care prostituatele erau omorîte de clientul lor turbat, din cine știe ce motiv, eu citeam din Weber fără să am habar. Nimic din învelișul metafizic care unește toate ființele nu m-a avertizat de comiterea unei duble crime, ca în Minority report, interesantul film cu Tom Cruise. Durerea, nebunia, delirul criminal, animalitatea însăși dezlănțuite, n-au ajuns în niciun fel la mine, nu mi-au tulburat liniștea. Și e bine că e așa, altfel cum aș mai putea trăi dacă aș fi afectat de toate dramele care se petrec fie și numai pe o rază de cîțiva kilometri în jurul meu? Îmi continui netulburat existența, indiferent la sirenele pe care le aud trecînd din cînd în cînd pe Calea 13 Septembrie,  surd la țipetele disperate ale poveștilor care le pun în mișcare.

 

PS : Tocmai am aflat că era vorba de o singură prostituată, nu de două și că a fost omorîtă pentru că nu s-a-nțeles la preț cu clientul. Criza asta! Mă întreb de ce prima dată am auzit că e vorba de două, nu de una. Nu vreau să dau vina pe alții, dar era ceva în vocea omului de la știri care făcea totul să sune atît de senzațional, încît prin alte mijloace decît limbajul spunea că sînt două moarte, nu una. Mai există și posibilitatea ca în promo-ul știrilor, căci acolo am auzit prima dată, să se fi spus că sînt două victime, pentru că două prostituate moarte atrag de două ori mai multă audiență decît una singură.

Anunțuri

12 gânduri despre „Nu mă uit la televizor

    1. Cred ca dintre noi, astia cu blogurile, internetul nu prea mai lasa loc pentru televizor. Si, mai ales, il fac sa para asa cum e, adica debilizant pentru intelect. Caci, chiar daca internetul nu naste genii, tot presupune niste activitate din partea utilizatorului, spre deosebire de televizor care se multumeste cu niste legume ce stau doar cu miinile in chipsuri. Noi nu putem sa mincam chipsuri, ca punem grasime pe tastatura .

  1. bună,e primul comentariu pe care îl las la tine pe blog ,dar te citesc de ceva timp(puţintel)
    da:)) nici eu nu prea mai deschid televizorul,poate pentru badea,ceva discovery şi…poate un film…

    1. Buna si tie 🙂 Ma bucur ca imi citesti blogul. Vad ca toata lumea il simpatizeaza pe Badea. Sper sa nu citesti un post mai vechi in care ma luam, poate degeaba, de el, caci risc sa ramin fara un cititor 🙂

  2. Ce-i drept îl simpatizez pe Badea de aceea îl mai şi urmăresc uneori.Nu am citit acel post în care te-ai luat de el,că nu l-am gasit p-aici :))) poate mă ajuţi.Şi oricum ar fi nu am să-mi schimb părerea dspre Badea.
    Oricum fără un cititor (adică eu) nu rămâi .

  3. Tu ni ai vazut The Green Mile?
    Pentru ca daca l-ai vazut, inseamna ca plagiezi!
    [oricum, nici eu nu m-as fi uitat la el daca as fi stiut ca e facut diupa o carte a lui Stephen King… dar am vazut de-abia la sfarsitul filmului.]

  4. da dom’le, stiu… tu de ce crezi ca am scris 🙂
    oricum… John Coffe din The Green Mile ar fi simtit dramele din ambulantele care trec pe Calea 13 Septembrie, si de aceea a si ALES sa moara…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s