Să te scalzi în apa sufletului

Posted: Noiembrie 3, 2009 in Fără categorie
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Mă uit la ultimele mele posturi şi parcă nu le-aş fi scris eu. Sînt parcă prea  ieftine. Oricine scrie şi e serios ajunge la un moment dat să se întrebe de ce scrie. Spre bătrîneţe, Cioran se hotărîse să nu mai scrie. Se întreba : la ce bun să mai înmulţesc cărţile? Ce-i păsa lui?! Era bătrîn şi faimos. Chiar aşa, la ce bun să mai înmulţească cărţile? Aproape tot ce facem e în esenţă egoist, chiar şi faptele altruiste, cum atît de bine s-a priceput să ne arate Nietzsche. Şi scrisul e tot un act egoist, pentru că are ca singur scop afirmarea sinelui (Nu-i aşa că mi-aş dori să am cel mai citit blog din România? Sincer? Nu, nu-i chiar aşa. Adevărul gol-goluţ e că mi-aş dori să am cel mai citit blog din lume. Pentru asta ar trebui să scriu în engleză. Sau în chineză.)

În momentele de luciditate în care îmi aduc aminte că nu voi avea niciodată cel mai citit blog din lume, îmi spun că blogul e bun şi la altceva. Fie şi pentru funcţia lui de jurnal, şi tot e bun la ceva. Peste vreo 20 de ani, dacă nu o să mor între timp, o să mă uit la textele astea şi o să fiu nostalgic, fericit, o să călătoresc efectiv în timp, cu ajutorul lor.

Azi, pentru cîteva secunde, am fost efectiv fericit cînd am citit un email. E vorba de finalizarea unui răspuns important despre care scriam  acum vreo 2, 3 săptămîni. Din fericire, eram singur în birou şi am putut să-mi manifest nestingherit bucuria. Mai întîi mi-am frecat palmele, cum fac eu de obicei cînd mă bucur. Apoi am eliberat nişte chiote (aşa le zice?). Însă bucuria rămîne întotdeauna în interior, imposibil să-şi găsească un loc în lume, printre lucruri. Dacă şi-ar găsi, poate ar dura mai mult, căci avînd consistenţa lucrurilor, s-ar permanentiza. Dar rămîne în suflet şi trece, ca toate lucrurile din suflet. Sufletul e ca un rîu în ale cărei ape nu te poţi scălda niciodată de două ori (l-am parafrazat pe Heraclit, pe Parmenides ? nu mai stiu..)

Gata, de azi am certitudinea că din ianuarie voi fi la Universitatea Uppsala, Suedia, unde voi avea ocazia să lucrez cu Grace Davie. Mai e puţin pînă atunci, un puţin care, ştiind că e puţin, o să fie şi mai puţin.

Anunțuri
Comentarii
  1. Camelia spune:

    O întrebare: tu pentru cine scrii pe blog? Pentru tine sau pentru ceilalţi? Pentru unii blogul e ca un jurnal ( e drept, făcut public!) în care scriu atunci când simt dorinţa de a-şi exprima o stare, indiferent de natura ei.

    La început scrii pentru tine. Şi mai târziu tot pentru tine o faci. Dar între timp ai redescoperit, poate, scriind, ce persoană minunată eşti şi ce emoţii poţi transmite prin cuvinte…aşa că îţi doreşti (poate) să faci să vibreze alte suflete…care la rândul lor o fac în şi prin jurnalele lor…

    Cam asta e.

    Cât despre Cioran…fii mai reticent! Nimeni nu i-a uitat greşelile Generaţiei 27! Mai ales acum. Bătrân, faimos…spui tu…contradictoriu şi destul de contestat…dar nu în sensul valorii, ci al unor greşeli capitale…spun ei. Unii care ştiu ce spun.

  2. ionetecatalin spune:

    Dacă aș încerca să îți răspund la întrebare, ar trebui să spun că scriu pentru ceilalți. Dar orice răspuns presupune reducerea unei realități foarte complexe la una foarte simplă. Desigur, în primul rînd scriu pentru ceilalți, dar scriu în primul rînd pentru ecoul pe care scrisul meu îl trezește în ceilalți și în lume și care se întoarce la mine, deci în cele din urmă scriu pentru mine. Cred că nu există răspuns la întrebarea ta. M-aș bucura să știu că sînt persoane care vibrează datorită scrisului meu. Sigur, mi-ar plăcea să mă citească și pe mine măcar la fel de mulți oameni cît pe marele Mircea Badea (mai e nevoie să spun că sînt ironic cînd zic mare?), dar dacă aș ști că scrisul meu e semnificativ pentru puțini, aș fi fericit.

    Cît despre Cioran…se pot spune multe despre el. Mulți români îi poartă pică pentru rușinea lui de a fi român. Eu, dacă aș crede vreun pic în naționalism, aș fi de acord cu Cioran. Doar că pentru mine unica valoare e individul, așa că dacă e vreun ism care mi se potrivește acela e individualismul. Orice ar fi fost Cioran, însă, mai presus de toate a fost românul care a reușit să scrie în franceză mai bine decît cei mai mulți scriitori francezi. Și a mai fost cel care a creat unele dintre cele mai sclipitoare fraze din cîte au văzut vreodată lumina limbajului.

  3. Camelia spune:

    Ai citit „Ispita de a exista”?
    Ştii că mulţi nu îi iartă trecutul? Ştii ceva despre Generaţia 27?

    Îţi place sau nu Mircea Badea? Că nu prea am înţeles!!!
    Mie îmi place. Foarte mult.

  4. Ex spune:

    Cata,uite ca a venit si unul din cele 3(?) mailuri pe care le asteptai. ma bucur pt tine!
    daca ai de gand sa faci o escala prin Madrid inainte de Uppsala, let me know 😉

  5. ionetecatalin spune:

    Estera, emailurile alea trei au venit mai demult. Asta a fost continuarea unuia dintre ele 🙂 O sa fiu citeva zile in Madrid, la sfirsitul lunii.

    Camelia, ar trebui sa imi cer scuze, pentru ca tie iti place, inainte sa-ti raspund la intrebarea daca imi place Mircea Badea. Imi place atit de putin incit as prefera sa nu fiu nevoit sa i rostesc numele, măcar. Nu e vorba că îmi displace pentru ce e el în sine, pentru că nu e nici pe departe cel mai dobitoc dintre cei cu înaltă vizibilitate din țara noastră. Îmi displace prin faptul că se bucură de apreciere din partea unui public larg, printre care se numără și persoane inteligente ca tine, din cîte pot să-mi dau seama, în condițiile în care neoronii dni capul lui știu să facă doar gălăgie.

    Da, am citit Ispita de a exista. Despre generatia 27 stiu ca a fost cea mai stralucita generatie din toata istoria dragului nostru neam. Dacă vrei să-i impuți lui Cioran rătăcirea legionară, te sfătuiesc să fii mai înțelegătoare cu el 🙂 Era doar un tînăr idealist. Mai tîrziu și-a dat seama că se înșela. Adu-ți aminte de numărul imens de minți sclipitoare care au fost seduse de comunism sau de fascism. Cu marxismul a cochetat la un moment dat toată intelighenția europeană, iar fascimul a reușit să seducă, pentru scurt timp, chiar și o minte ca a lui Heidegger. Iar minți ca a lui Heidegger găsești doar cîteva în istorie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s