Un orb, sînge și un răspuns important

Recunosc, titlul e menit să șocheze sau măcar să atragă atenția. La urma urmelor, dacă vrei să te vinzi, trebuie să te împachetezi. Dar în același timp titlul e și un rezumat destul de fidel al zilei mele.
Am trecut azi dimineață pe lîngă un nevăzător. Era un domn pe la vreo 50-60 de ani, bine îmbrăcat, și care era ținut de mînă de o persoană mai tînără, în jur de 45 de ani. Îți dădeai ușor seama că cei doi seamănă. În plus, cel mai tînăr și văzător, avea probleme vizibile cu ochii (frumos joc de cuvinte, nu?), deoarece strîngea din ochi și parcă încerca să scruteze întunericul sau o ceață groasă, deși în diminieața asta frumoasă n-a fost nici întuneric nici ceață. Ce mi-a atras atenția a fost însă fața orbului. N-am mai văzut demult o față care să exprime atîta serenitate, demnitate, împăcare cu sine și seninătate. Ți se pare că un orb e o ființă demnă de milă, dar orbul ăsta își purta orbirea cu atîta demnitate încît te făcea să-l invidiezi. M-am uitat în jur, încercînd să fac chiar atunci uz de darul vederii, pentru a-i face în ciudă, parcă. Dar m-am trezit imediat simțindu-mă sărac, mai sărac decît el, în orice caz. Mă uitam în jur. Și ce? Ce vedeam? Aceleași lucruri pe care le văd în fiecare zi, aceleași lucruri pe care toți oamenii le văd în fiecare zi și pe care nu dau doi bani, pe care au uitat să le aprecieze, dacă au știut vreodată. În schimb, orbul părea să fie atît de adîncit în el însuși, încit propria lui viață sufletească era mai bogată și mult deasupra tutor vieților noastre, ale ăstora care vedem.

Am ajuns la Institutul de hematologie unde urma să donez sînge. Dacă cineva e speriat de ace și crede că să fii înțepat și să vezi apoi lichidul ăla roșu care îți poartă viața scurgîndu-se din tine, e cel mai rău lucru în legătură cu donarea, se înșeală. Cel mai rău e că trebuie să stai la mai multe cozi, să aștepți pînă te saturi, să fii tratat cu sictir de niște asistente-funcționar, deși, trebuie să spun, medicii, sau poate sînt tot asistente, nu știu, care se ocupă direct de donare, adică cele care îți bagă acele, te tratează destul de bine ca să te simți o ființă umană în carne și oase. Și sînge, uitam tocmai sîngele. Să donezi sînge e probabil unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poate face cineva pentru cei din jur. În plus, primești o zi liberă de la serviciu, dacă nu ai un șef prea tîmpit pentru a ți-o refuza (nu e cazul meu, căci eu am un șef ideal), și bonuri de masă cît să mănînci de două ori la KFC. Dar mai bine un ai mînca la KFC, că apoi te ustură nu buzunarul. Știi tu ce.

Deși aveam zi liberă, am trecut totuși pe la birou deoarece la 16 trebuia să fiu la facultate (Editare ulterioară. Mult ulterioară. Îmi dau seama că pentru cineva care nu știe că am biroul lîngă facultate, nu are niciun sens ce am zis în ultima propoziție). Deschid calculatorul. Au trecut de mult vremurile în care îmi dădeam singur emoții. Îmi verific emailul. De data asta aștept un email mult mai important. Am în proaspăt în minte o discuție despre fizica cuantică, o chestie pe care o înțeleg la fel cum aș înțelege un film văzut într-o limbă de care nu am auzit niciodată. Nu înțeleg, dar din ce se întîmplă acolo, fără a prinde limbajul propriu-zis, mai prind totuși cîte ceva. În orice caz, la nivel cuantic particulele nu doar că nu au o poziție definită, adică pot fi și aici și mai încolo în același timp, dar nici măcar nu sînt ceea ce sînt. Adică, o particulă poate fi electron sau pozitron pînă cineva îi măsoară sarcina electrică, moment în care se decide dacă e una sau alta. Îmi timp ce îmi deschideam emailul, mă gîndeam la lucrurile astea, îmi spuneam că emailul pe care îl aștept, e și nu e în inbox, pînă în momentul în care mi se încarcă și văd dacă e sau nu e. Emailul ăsta era mult mai important decît cele trei de care ziceam acum cîteva zile. Sînt sigur că niciunul dintre cei trei nu-mi citește blogul, deși aș fi onorat dacă ar face-o, așa că afirmația de mai sus am făcut-o fără frică. Încercam, plin de emoții, să ghicesc: mi-a răspuns, nu mi-a răspuns? În timp ce în emoțiile mele se amestecau electroni, pozitroni, quarci și alte particule elementare, am avut ceea ce nu pot numi decît cîteva secunde de fericire. Îmi răspunese. Da, Grace Davie, femeia despre care Peter Berger spunea că e unul dintre cei mai buni sociologi ai religiei dn Europa, îmi răspunsese. Mai mult decît, se arăta dispusă să colaboreze cu mine. Astfel că, deși nu știu exact cînd și unde, dacă va fi Suedia în primele șase luni din 2010 sau Anglia în ultima parte a aceluiaș an, știu că voi avea ocazia să mă bucur timp de 6 sau 8 luni, de suportul și ghidarea tezei mele de doctorat din partea unei doamne de excepție.

Anunțuri

4 gânduri despre „Un orb, sînge și un răspuns important

  1. Multumesc. Pentru donarea de sînge chiar nu merit felicitări, iar pentru doctorat să mă feliciți cînd o sa termin, nu acum 😛 În orice caz, multumesc 🙂

  2. Experienta donarii e mult mai placuta in doi sau in mai multi. Chiar daca singele se extrage individual, evident :P, pina iti vien rindul sa donezi singe compania cuiva poate fi extrem de binevenita. Si daca ti e un pic frica, de asemenea e mai bine sa nu fii singur. Pai dind oamenilor dai societatii, inevitabil 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s