O bucată de carne pe asflat

Posted: Mai 14, 2009 in Fără categorie

Obişnuinţa mea de a mă privi din afară, în afară de excursiile în proximitatea fericirii pe care mi le prilejuieşte uneori, cum a fost în ultimul post, are şi dezavantajul de a mă proiecta în situaţii mai puţin înălţătoare. De exemplu, în urmă cu vreo două săptămîni, cînd era sa fiu omorît în timp ce conduceam liniştit pe un drum naţional, de un inconştient la volanul unui Logan care încerca să depăşească un tir pe care, evident, îl subestimase, mi-am făcut singur necrologul. Bunicul meu tocmai se externase din spital după o operaţie reuşită şi eu îl duceam acasă. Imediat după ce am frînat de la 130 la 30 kmh pentru a evita contactul frontal cu idiotul din faţa mea (trebuie să recunosc că am fost şi eu odată aproape exact în poziţia aceluiaşi tip de idiot, dar pe vremea aia aveam de două ori mai puţini cai putere şi de două ori mai multă nesăbuinţă), am şi văzut paginile din ziar care scriau despre „nefericitul accident în care a fost omorît un tînăr de 26 de ani care avea viaţa înainte şi bunicul lui care tocmai supravieţuise unei operaţii, dar care n-a avut destul noroc să supravieţuiască drumului de la spital pînă acasă” . Gîndurile astea n-au fost prilejuite de genul de imaturitate emoţională care ne-au făcut pe toţi la un moment dat să ne dorim să fim morţi ca să vedem cine ar plînge după noi, ci de întîlnirea frontală, la propriu, cu moartea. Mi-am văzut moartea cu ochii, ca să spun aşa, iar de aici pînă la a vizualiza paginile din ziar în care aceasta era relatată pentru divertismentul de zi cu zi al consumatorului de mass-media, n-a mai fost decît un singur pas pe care imaginaţia mea l-a făcut cu uşurinţă.
Dar ochiul meu care se plimbă liber în afara propriului corp mi-a arătat şi alte imagini terifiante, fără ca să fie motivat de vreo întîlnire cu moartea, ci pur şi simplu din cauza unei sensibilităţi cam prea aruncată în lume. Traversînd o stradă, mi-am închipuit cum ar fi să fiu lovit de o maşină. Statistic vorbind, faptul e destul de probabil, chiar dacă ne petrecem viaţa crezînd că pe noi nu ne poate atinge nimic rău, că necazurile grave sînt pentru ceilalţi. Cîte accidente nu se întîmplă în fiecare zi ? Cîţi oameni nu îşi sfîrşesc infinita aventură ca nişte cîini pe care nu dă nimeni doi bani? E doar o chestiune de luciditate să realizezi că tu însuţi ai putea fi unul dintre ei, ba chiar, dacă ai un tip de sensibilitate mai accentuat, aşa cum am eu, să resimţi ca pe un fel de nedreptate faptul că tu eşti încă în viaţă, în timp ce atîţia alţii nu au avut norocul ăsta. Aşadar, mergînd pe stradă vedeam prin ochii celor din jurul meu un trup imperfect de tînăr zăcînd inert în mijlocul străzii, după ce fusese lovit de un şofer a cărui zi sau viaţă fusese stricată din cauza asta, care acum era în stare de şoc pentru ca mai tîrziu să se trezească într-una de remuşcări dureroase, sau care doar făcea planuri despre cum să scape cu basma curată, deşi ştia şi el că nişte picături de sînge tot ar mai fi rămas pe ea. Mergînd pe stradă, mă vedeam prin ochii celor din jurul meu într-un scenariu a cărui exasperantă pendulare între probabilitate şi improbabilitate, ambele la fel de nedrepte, făcea tîmplele să-mi zvîcnească: o bucată de carne pe asfalt.

Comentarii
  1. Alin S spune:

    „O bucata de carne pe asfalt”… Bine zis… Daca ai fi urmarit documentarul pe care ti l-am dat, poate ca ai fi scris: „O gramada de deseuri nucleare pe asfalt”. De fapt, tot aia…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s