Zbor deasupra unui cuib de cuci

Posted: Decembrie 16, 2008 in Fără categorie

Recidivez în obiceiul meu discutabil de a împrumuta, de data asta fără niciun fel de ruşine, titluri celebre pe care mă..mulez, ca să folosesc un cuvînt ce trezeşte, datorită unei anume folosiri într-un context recent, numai gînduri frumoase.

Virtutea acestui titlu mie mi se pare că stă tocmai în remarcabilul lui potenţial de a se universaliza. Adică, văzut de la o distanţă suficientă, orice poate părea, deci fi, un cuib de cuci, astfel zborul deasupra unui cuib de cuci poate deveni zborul deasupra oicărui fel de cuib.
Din avion, nu mai faci distincţie între oameni şi cuci, iar toate lucrurile îţi apar în micimea lor pe care la sol, datorită proximităţii care îţi produce o ameţeală a percepţiei, tinzi să o uiţi. Simpla proximitate cu un lucru te face să îl vezi mai mare decît e în realitate, adică în acea realitate lucidă din avion, singura reală. De ce singura reală? Deoarece dacă o astfel de detaşare prin distanţă, lungimea ochiului, creează o perspectivă în care lucrurile ţi se par cu adevărat mici, înseamnă că această realitate trebuie recunoscută şi respectată ca atare!

Există lucruri, puţine, care nu ajung să se confunde cu masa omogenă de cuci de la sol, sînt acele lucruri pe care le iei cu tine, care sînt în tine, pe care puterea ochiului interior le ţine mereu vii în faţa ochiului minţii. Astfel, detaşarea de toate lucrurile apare deodată ca o iluzie la fel de reală ca iluzia că toate lucrurile sînt mari doar pentru că se întîmplă să fii lîngă ele. Aşadar, depărtarea de anumite lucruri, chiar dacă fizic posibilă, rămîne imposibilă într-o altă realitate care o depăşeşte cu mult în complexitate pe cea fizică.

Probabil singurul zbor care e cu adevărat deasupra unui cuib de cuci, adică acel zbor pentru care toate lucrurile sînt cuci în realitatea lor pentru cel ce le percepe, e acel zbor în care ai devenit tu însuţi un cuc, în care, adică, ai reuşit să faci un salt atît de departe de tine încît ai lăsat în fara ta toate lucrurile care erau în tine. Dezavantajul capital al acestui salt e că te duce pe tine însuţi atît de departe de tine, încît, prinvindu-te de sus, nu mai dai doi bani pe tine, şi, dacă s-ar întîmpla să te vezi prin vreo crăpătură, te-ai strivi cu indiferenţa cu care striveşti un gîndac. Cu alte cuvinte, preţul pe care trebuie să-l plăteşti pentru distanţarea absolută eşti tu însuţi. După mine, e un bilet de avion pe care nimeni nu şi-l poate permite sau pe care nimeni nu ar trebui să fie atît de naiv încît să creadă că şi-l poate permite.

Comentarii
  1. Anonymous spune:

    am mai scris un comentariu dar s-a sters…deci:ori nu sti tu ca cucul nu-si face cuib, ori cucile sunt alte pasari care nu fac cucu si isi fac cuib…in primul caz insa ideea titlului imprumutat e aceeasi pe care ai vrut tu s-o obtii, doar ca el intr-un titlu tu intr-un articol, deh esti pe drumul cel cun 😀

  2. Anonymous spune:

    mai tii minte ca am vazut filmul la curs/seminar( sau ce era .. :P) cu Adi Dan. si Julie a zis : ” dar cucul nu are cuib…”.de ”rumegat” ideea 😉 Ex 🙂

  3. Catalin Ionete spune:

    Ideea mea nu are nimic in comun cu ideea cartii sau filmului. Cum am zis deja, am imprumutat doar un titlu a carui simpla sonoritate mi a dat ocaza sa pun pe hirtia asta de 0 si 1 niste ginduri 🙂

  4. Alin S spune:

    Daca ar fi sa imprumut si eu titlul celebru si sa-l „mulez” pe ziua pe care tocmai o inchei (ca de altfel mai toate zilele pe care le traiesc), acesta ar fi: „Zbor deasupra unui cuib de muci”

  5. Catalin Ionete spune:

    E atit de usor sa spui altuia ca viata e frumoasa! Viata altuia ti se pare ok pentru ca ai zbor de cuc in raport cu ea. Reteta am dat o deja: daca vrei sa nu mai ai cuib de muci, trebuie sa devii cuc ;))

  6. Alin S spune:

    Cred ca nu am fost inteles… Eu am vorbit cat se poate de clar!Sa explic: de la 1 octombrie sunt in stagiul de pediatrie si sunt repartizat la un salon care este „rezervat” copiilor cu infectii respiratorii. Scriu in aproape fiecare foaie de observatie ‘rinoree muco-purulenta’ – pe romaneste: nas plin de muci.De-aia am zis „zbor deasupra unui cuib de muci”…Hai sanatate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s