Sinuciderea ca forma suprema a bucuriei de viata sau Post Scriptum filosofic nestiintific la "Lui Dumnezeu ii place Golful alb 1.9TDI" partea I

Posted: Ianuarie 10, 2008 in Fără categorie

In seara asta, dupa multa vreme, mi-am dorit din nou sa mor. Nu e vorba de sinucidere, am folosit cuvintul asta in titlu doar din ratiuni de marketing. E vorba de dorinta dupa nefiinta. Mai demult imi doream sa nu fi existat niciodata, sa nu fi iesit din nefiinta, pentru ca, simteam eu, nu ma ridicam la inaltimea exigentelor fiintei. In seara asta am retrait acel sentiment amar ca vreau sa las lumea asta in urma inainte de a fi intilnit-o. In acel moment m-a cuprins si un sentiment de bucurie cum nu am mai trait demult, si nu doar din cauza ca ma reintilneam cu nostalgii mai vechi, ca si cum te-ai intilni cu o cunostinta mai veche (nu zic prieten vechi, pentru ca nostalgia respectiva, prin chiar natura ei, mi-era dusman de moarte-un joc de cuvinte mai nimerit nici ca se putea gasi!). Era bucuria regasirii unui eu mai vechi, si pe care eu il cred mai autentic, si pe care un ultima luna de zile l-am ingropat, l-am omorit, paradox, traind din plin. Acest din plin e pe deplin relativ la mine, la felul in care am trait pina acum, nu are in niciun caz un inteles absolut. In tentatia nefiintei pe care am trait-o in seara asta in timp ce treceam prin fata magazinului Unirea, am trait voluptatea intilnirii cu un eu mai vechi si mai bun al meu, unul pe care in ultimul timp l-am tradat. Am simtit atunci greata fata de carne, dar o greata care mai purta inca in ea simburele poftei, de care nu voi scapa niciodata! M-a patruns gindul dulce-amar ca trebuie sa expediez masina la care platesc 115 euro pe luna timp de zece ani, si care nu e Golf Alb 1.9TDI, ci Seat Leon alb, 1.9 TDI (Oare lui Dumnezeu ii plac partialitatile? ), caci ea (mai bine zis „it”) a contribuit in mod semnificativ la tradarea fostului meu eu principal, care acum a devenit un simplu alterego neglijat, aproape mort. Ce a adus in capul meu gindurile astea? Ce m-a adus inapoi la mine insumi, redindu-mi fericirea ca poate nu mi-am ratat inca esenta? Sa fi fost Wittgenstein, cu ale sale Lectii despre psihologie, estetica si religie-aproape singura mea lectura din luna care a trecut? Nu, nu a fost el, adica nu doar el. Mi-am amintesc ca odata spuneam ca singurul lucru care nu mi se pare pierdere de vreme pe lumea asta e cititul. Intr-un fel, esenta mea statea in citit. In ultimele saptamini, de cind am inceput sa „traiesc”, nu am mai citit aproape deloc, si astfel am ajuns sa simt ca imi ratez esenta. Nu a trebuit sa fiu Freud ca sa imi dau seama de asta. Citind din nou, m-am reintilnit cu mine citit, si mi s-a facut greata de mine cel care sint acum. Dar oare mai pot renunta la mine?

Comentarii
  1. pelecaci spune:

    am ajuns din intamplare pe blogul tau. si pot sa zic ca la inceput credeam ca o sa-ti zic „de bine” cand am vazut titlul „ma spal pe dinti si vbesc maghiara” credeam ca-i lauzi pe unguri:p…e interesant ce zici in postul asta… si eu am stari din aceste cateodata

  2. Catalin Ionete spune:

    Mersi. Creadeam ca nu citeste chiar nimeni 🙂

  3. angi spune:

    Cred ca momentele tale de introspectie ar trebui sa fie mai dese… pentru ca se pare ca inca nu te cunosti prea bine!
    🙂
    Presimt ca acest post al tau va da nastere la polemici interminabile intre noi, pentru ca de ce nu, recunosc, m-ai starnit – in sensul bun al cuvantului – si dupa cum ni se arata am reusit sa stabili un dualog.
    🙂

    Si acum.. gata! Chiar gata! Plec, ca altfel nu mai termin ce am inceput dincolo!
    🙂

    • ionetecatalin spune:

      Postul asta n-a dat startul la prea multe polemici, pentru ca nu prea l-a citit nimeni, cred :)) Ai mare dreptate, nu ma cunosc deloc!

      Spor la treaba dincolo si te mai astept! Parul balai din avatarul tau e o pata de culoare foarte bine venita pe blogul meu, acolo, in dreapta, la rubrica „comentarii recente” 🙂

  4. angi spune:

    Am vazut , dar eu ma refeream la noi… adica noi doi.
    🙂
    Asadar si stridenţa pride bine cateodata. Pentru ca trebuie sa recunosti, am o culoare de par foarte… ‘neoficiala’.
    🙂

  5. Catalin spune:

    Am recitit si eu postul asta acum, pentru prima data de cind l-am scris. Mi se pare destul de prost scris, dar ma bucur ca macar m-am inteles…

  6. angi spune:

    Nu este deloc prost scris. Ti se pare acum asa – si eu am trecut prin astfel de stari – pentru ca tinzi probabil spre perfectiune…

  7. crisalexa spune:

    Paradoxal. În cazul meu, situaţia stă exact invers; am fost cum am fost, acum mai sunt cum am fost şi vreau să schimb cum sunt şi cum am fost, în ceva mai…vulcanic. Nu că nu sunt, dar există lucruri, aspecte, concepte, împrejurări, care, încă, mă împiedică.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s