Arhivă pentru Octombrie, 2007

Murphy nu are intotdeauna dreptate

Posted: Octombrie 22, 2007 in Fără categorie

De multe ori, gindindu-ma la Murphy, incercam o placere amara: uite, iar are asta dreptate! Imi placea sa cred, dintr-un soi de masochism metafizic, daca pot spune asa, ca lumea e in asa fel facuta incit Murphy sa aiba intotdeauna dreptate. Universul insusi comploteaza impotriva noastra si isi organizeaza toate energiile in asa fel incit cheia de care avem nevoie sa fie mereu ultima! Un om care n-a trait degeaba, obisnuiam sa zic, despre acest Murphy.

Dar se pare ca il supra estimam. Si mi-am dat seama de asta intr-o situatie in care , pur intimplator, sau nu!, a fost implicata o cheie. Insa aceasta cheie nu era folosita conform menirii ei de cheie, ci intr-un mod ciudat, pervers. Aveam doua chei la un breloc: una de la casa si una de la serviciu. Singura cheie a casei era, in acel moment, cheia de la brelocul meu. Ma grabeam tare, n-am mai avut timp sa caut altceva si am luat primul lucru care mi-a venit in mina si am incercat sa repar ceva metalic. Fara sa gindesc prea mult, am fortat cheia. Metalul ei de proasta calitate a cedat imediat, si m-am trezit dintr-o data in mina cu doua bucati nefolositoare de metal, in loc de o cheie. In momentul acela mi-am dat seama de toata grozavia situatiei: daca cheia pe care tocmai o mutilasem pina la descompunere era cheia de la casa, aveam o mare problema. Nu aveam o alta cheie dupa care sa multiplic, ceea ce insemna ca as fi fost nevoit sa stau intreg weekendul in casa, putind sa plec doar cite 15 minute pina la supermarketul de la colt pentru a lua ceva de mincare, pina as fi avut o alta cheie pe care sa o duc la cei copiaza chei. Am fugit la usa, cu inima batindu-mi, si am incercat cheia pe care nu o distrusesem. Mergea! Nu o stricasem. Murphy nu avusese dreptate in acest moment crucial. Erau 50% sanse ca el sa aiba dreptate, si nu avusese! Daca Murphy se poate insela intr-o asemenea situatie extrem de favorabila lui, probabilistic vorbind, atunci cu siguranta ca el se inseala si in alte situatii.

Poate ca, pina la urma, Universul are ceva mai bun de facut decit sa isi concentreze toate energiile astfel incit cheia de care avem noi nevoie sa fie mereu ultima!

Ma spal pe dinti si ei vorbesc maghiara

Posted: Octombrie 11, 2007 in Fără categorie

Am murit si am ajuns in iad, ziceam. Dup-aia am zis ca am exagerat(un pic) : de fapt daor adormisem in tren si ajunsesem intr-un loc unde toata lumea vorbea maghiara si era plin de biciclete cu motor. Exagerearea era asa: somnul era o usoara exagerare pentru moarte, iar locul ala unde toata lumea vorbea maghiara si se plimba cu motociclete cu motor e ra o (si mai) usoara exagerare pentru iad.

Niciodata nu am fost mai norocos sa adorm in tren ca atunci. De fapt, e o minune ca am pierdut statia. Inainte sa adorm, vorbisem cu doi oameni care coborau in acelasi loc cu mine, dar care cind au coborit au uitat de mine. Au uitat, desi vorbisem despre lucruri serioase, ca de exemplu, tenisul de masa, homosexualitate, relatii la distanta, atunci cind tu esti in Constanta si ea la Oradea (era cazul unui politist de frontiera care statea pe bancheta din fata mea: lucra in Constanta, dar avea iubita in Oradea-daca tragi o linie intre punctele astea doua, obtii o diagonala perfecta a formei geometrice neeuclidiene care este tara noastra. Si cumva, tipul asta reusea sa mentina o diagonala fierbinte intre cele doua indepartate puncte. Poate ca reusea sa o tina fierbinte cu prostituatele din port. Spun asta pentru ca dupa ce o tipa blonda care statea linga mine a coborit in Brasov, m-a lovit cu urmatoarea remarca: „Ce piept avea tipa!”.

Cu toate astea, au uitat de mine si eu m-am trezit in iad, 45 de minute mai tirziu decit trebuia. Oricum, daca as fi coborit la timp, as fi ajuns in purgatoriu, loc in care de altel, m-am intors mai tirziu.
Asteptind in gara iadului un tren care sa ma duca inapoi in purgatoriu.
Gasesc un sef de gara dragut (o fi vreun demon deghizat! vorbeste si maghiara, e limpede ca are ceva singe de drac in el!) si care ma lasa sa imi incarc telefonul in camera lui, care se intimpla sa fie si centrul de comanda al garii.
Vreau sa ma spal, dar nu are apa.
Imi spune ca s-ar putea sa curga niste apa undeva, mai incolo. Ma duc. Acolo, cineva spala o motocicleta. Ma apropii de el. Il intreb: „Ma scuzati, ati putea sa imi dati si mie niste apa de la furtunul ala?”. Se uita la mine ciudat si imi raspunde stricat: Nu stiu romaneste. Ba da, uite ca stii, daca poti sa mi spui ca nu stii. Dar nu stau sa il confrunt cu paradoxurile logicii si ale limbajului. Ma gindesc ca, la cit de speriat era, o fi inteles ca vreau sa fac o tura cu bicicleta, nu sa ma spal pe dinti la furtunul lui. Renunt. Ma intorc la seful meu iubit de gara. Ma gindesc ca ma pot spala pe dinti si fara apa. Asa ca incep sa ma spal pe dinti stind pe o banca, in gara. O fetita de vreo 14 ani trece pe linga mine si intoarce capul repede in dreapta ei ca sa vad ca a izbucnit in ris, dar eu vazusem . Incep si eu sa rid, cu periuta de dinti in gura. O inteleg: nu vezi in fiecare zi un tip care se spala pe dinti stind pe banca in gara, ca si cum ar fi cel mai natural lucru din lume.

Seful meu de gara vine sa cautam apa impreuna. E greu de crezut ce misiune dificila poate si sa gasesti niste apa intr-o gara. Insa datorita familiaritatii sefului de gara cu domeniul pe care il stapinea, reusim, intr-un final, sa gasim un WC-u in care un furtun sta agatat de tavan si care are un robinet. Se uita la mine triumfator: „Ai grija sa nu te inunzi!”. Nu ma inund. Incerc sa imi aranjez parul. Mi-ar prinde bine o oglinda, insa toata incaparea arata ca o baie medievala, si pe vremea aia oglinzile erau rare.

Ies afara, triumfator si eu.
Ma intilnesc din nou cu fata de 14 ani care se uita din nou la mine, de data asta doar zimbind.
Vine trenul. Pina la urma, iadul nu a fost chiar iad.
Mai iad a fost purgatoriul, decit iadul. Mai iad a fost purgatoriul, decit iadul.