Adevarata continuare pentru Dumnezeu pentru o zi nu e aia in care clovnul ala joaca rolul lui Noe

Posted: Septembrie 29, 2007 in Fără categorie

Nu , adevarata continuare am trait-o eu astazi. Am publicat mai jos povestea petrecuta acum citiva ani, asa cum am scris-o atunci, cu toate naivitatile ei, are meritul de a fi fost scrisa sub impresia momentului, deci e autentica, in care, pentru un schizofrenic, eu am fost Dumnezeu pentru o zi. Poza de la inceputul povestii nu e de atunci, ci e de astazi, deci mult mai proaspata decit povestea. Si, poate e nevoie sa specific, el e in fotografie, nu eu.
As putea sa povestesc mult pe seama raporturilor stabilite intre el si mine. De la putere absoluta asupra lui, am trecut la frica de el, si prin multe alte tipuri de raporturi, prea complicat de expus aici.

Astazi, l-am revazut, si a fost ca si cum m-as fi intosr in timp. A fost mai putin patimas, dar consecvent. A insistat de mai multe ori sa vorbeasca cu mine intre patru ochi, si imi arunca priviri cind duioase, cind minioase, cind pline de complicitate, ca si cum numai noi doi am fi stiut cine eram eu, iar el ma asigura cumva ca va tine totul secret. La un moment dat s-a apucat sa spuna celor care mai erau pe acolo ca el asteapta sa ma sparg. Sa ma sparg, am intrebat rizind, eu si cei din jur. Da, zice el, sa se sparga. Pare el mic (de fapt, nu sint chiar mic, am un onorabil 1,74), dar cind isi da jos carnea asta de pe el, are cinci metri. Am raspuns, tot rizind, ca m-as fi multumit sa am macar 1,80, cinci metri fiind multe peste asteptarile mele, sau dorintele persoanelor de sex opus. Daca inaltimea mea neimpresionanta, de 1,74, poate sa fie la un moment dat o problema pentru o fata de 1,72, sa zicem, caz in care, daca si-ar lua tocuri, ar fi mai inalta decit mine, in mod sigur o inaltime de cinci metri ar fi o problema pentru toate fetele din lume, situatie tragica, atit pentru mine, dar si pentru ele, in care eu as ramine tinar si nefericit, cum, de altfel, sint si acum.

Imediat dupa discutia asta, am profitat de un moment de neatentie al lui si am fugit mincind pamintul, uitindu-ma cu frica inapoi. Dar scapasem! Eram in siguranta. De ce frica asta? Va afla cel care va citi povestea de mai jos, asa cum a fost ea scrisa acum citiva ani. Imi dau seama acum ca eu nu m-am multumit niciodata sa spun o poveste, uitindu-ma la inceputul eseistic al acestui text. Nu m-am multumit sa povestesc ce mi s-a intimplat, m-am simtit dator sa fac metafizica pornind de la ea. De dragul autenticitatii, am lasat povestea asa cum am scris-o atunci, dar sper ca mi se va ierta patetismul abordarii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s